Ted: el, ea si ursuletul cu gura spurcata

   Seth MacFarlane, creatorul unor sitcom-uri animate de succes ce ruleaza de ani de zile in America pe Fox (Family Guy, Clevland Show), isi face cu Ted debutul pe marele ecran. E co-scenaristul, co-producatorul, regizorul si cel care isi imprumuta vocea cu accent bostonian pentru carismaticul ursulet de plus vorbitor. Discutam deci de o afacere ultrapersonala, in care laudele si criticile capata o directie clara.

   Ted debuteaza si se incheie cu vocea din off oferita de Patrick Stewart si cu senzatia caldut-simpatica pe care ti-o ofera filmele de Craciun. Magie, aer familist, mesaj de regasire si reintregire. Un copil singuratic (John) isi pune o dorinta: viseaza ca ursuletul lui sa poata spune mai mult decat inregistrarea prefabricata “I love you”. A doua zi dimineata, nicio surpriza, ursuletul vorbeste. Partea nostima e ca Ted se afla la aceeasi varsta cu John, iar aerul bleg infatil e cuceritor. Dar dureaza foarte putin.

   La finalul opening credits-urilor si a melodiei siropoase Everybody needs a bestfriend am facut un salt in timp de vreo 30 de ani. Ted a trecut de cele 15 minute de faima la tv, iar John e un anonim cu un job mediocru la o companie de inchiriat masini. Cei doi isi petrec timpul pe canapea mancand cereale direct din cutie, fumand iarba si mascarind ce vad la tv. MacFarlane intra repede in elementul sau natural. Intr-un buddy movie omenesco-ursesc arunca in joc momentele de flatulenta, poantele rasiste, numeroasele referinte sexuale si cateva efecte agresive nascute din consumul de droguri. Peste toate stropeste din plin cu trimiteri la nenumarate staruri ale culturii pop de ieri si azi. Katy Perry, Woody Harrelson sau Taylor Lautner isi primesc intepaturile in absenta, in timp ce  prezentii Ryan Reynolds si Norah Jones nu scapa nici ei. Primul e distribuit intr-un rol de gay, despre cea de-a doua Ted afirma nonsalant: “I need to fuck her again”. Apogeul e atins odata cu prezenta lui Sam Jones (cunoscut pentru personajul sau Flash Gordon) la o petrecere monstruoasa.

   Desi nu lipsesc momentele in care am ras cu pofta, MacFarlane nu duce la acelasi nivel cele 100 de minute de film. Amuzant punctual, dar nimic cu adevarat memorabil. Mai mult, inlocuiti ursul de plus cu un personaj uman si jumatate din poante vi se vor parea vlaguite. Teddy-fucking-bear e haios, dar senzatia e ca Seth MacFarlane n-are o directie in care sa-si duca povestea. In schimb e fericit ca nu trebuie sa poarte vreo botnita (asa cum se intampla la tv).

   Temele vulgar colorate ale cuplului John-Ted se izbesc insa cap in cap cu nuantele romantice John-Lori. Cuplul lor n-are pic de sens. Las la o parte ca Mark Wahlberg, chiar si vopsit, dar cu fruntea brazdata de cute, pare mai degraba tatal Milei Kunis. Cei doi n-au nicio chimie, Mila e o prezenta decorativa, iar constructia relatiei lor si zbaterile aparute din senin miros a artificial de la o posta. Cu sfortari scriitoricesti evidente John e pus in fata unei alegeri imposibile: prietenul de-o viata sau iubita misto.
   
   Povestea anemica are nevoie la un moment dat de o amenintare. La fel de fara legatura cu restul povestii, Ted devine tinta rapirii unui cuplu dubios – tata freak-fiu obez. Chiar si asa pelicula nu-si nimereste speech-urile emotionante si trece cam pe langa toate temele pe care ar fi putut sa le atinga: prietenie masculina, relatii intre sexe, maturitate.

   Gratie incasarilor spectaculoase Ted si-a anuntat deja revenirea pentru un al doilea film pe marele ecran. Eu unul astept inca cea mai buna comedie a anului.

   Verdict: 2½/5, acceptabil

   Pentru: pustani care vor sa iasa la film cu prietena