In urma cu 4 ani, Suzanne Collins lansa prima carte dintr-o trilogie ce avea sa devina un adevarat fenomen si sa fascineze o planeta intreaga. Cea mai buna poveste din 2008, prima parte a trilogiei SF scrisa de Suzanne Collins s-a vandut in aproape un milion de exemplare in peste 38 de tari si a devenit un bestseller. In 2012, fanii se pot delecta cu primul film The Hunger Games, care va intra cu siguranta pe lista celor mai bune filme din 2012.
Ca multe alte povesti SF, The Hunger Games portretizeaza o lumea distopica menita sa fie o parabola pentru societatea prezenta. Dupa ce America de Nord, asa cum o stim noi acum, este distrusa de o catastrofa, o civilizatie numita Panem se ridica din ruinele celei apuse. Ca simbol al puterii Capitoliului asupra celor douasprezece districte conduse cu o mana de fier, in fiecare an este organizat un concurs sadic si sangeros - Jocurile Foamei.
Din cele douasprezece districte sunt alesi anual cate doi reprezentanti ai fiecarui district pentru a participa la cel mai dur joc existent. Regulile sunt simple: 24 de participanti, un singur supravietuitor. La fel ca intr-o arena romana, concurentii trebuie sa se lupte pe viata si pe moarte pentru a supravietui.
In centrul povestii se afla Katniss (Jennifer Lawrence), o tanara de 16 ani care se ofera voluntar sa participe in locul surorii ei mai mici. Ea, impreuna cu Peeta Malleck (Josh Hutcherson) sunt cei doi reprezentanti ai Districtului 12 in Jocurile foamei. In timp ce Katniss se pricepe foarte bine la tras cu arcul si vanat, Peeta are o forta extraordinar de puternica. Cei doi vor fi ajutati de Effie (Elizabeth Banks), reprezentanta oficiala a Districtului 12, stilistul Cinna (Lenny Kravitz) si mentorul Haysmitch (Woody Harrelson) pentru a arata cat mai bine si a atrage sponsori de partea lor. Odata intrata in Jocurile foamei, Katniss nu se poate baza decat pe ea insasi, abilitatile ei de a vana si a trage cu arcul.
The Hunger Games este un film cu totul special, in special la nivel conceptual. Pelicula nu socheaza atat de mult prin imagini sangeroase (desi sunt cateva scene nerecomandate celor de 13 ani), ci prin ideile inspaimantatoare: 24 de tineri sunt aruncati intr-o lupta sangeroasa, pentru amuzamentul unei societati lipsite de orice umanitate, care ii urmareste pe acestie pe ecrane gigantice cum se lupta sa supravietuiasca.
Si pentru ca totusi este o poveste adresata tinerilor adulti, nu putea lipsi nici o poveste de dragoste intre cei doi protagonisti, dar nu la fel de siropoasa ca in alte cazuri, gen Twilight. Probabil ca triunghiul amoros dintre Katniss, Peeta si Gale (Liam Hemsworth, folosit mult prea putin in acest film) va fi mai bine prezentat in urmatoarele filme.
Primele recenzii din afara sunt foarte bune, insa celebrul critic Roger Ebert a sintetizat perfect esenta filmului intr-o singura fraza: "reality show-ul este opiul popoarelor".
Iata 5 lucruri care te vor impresiona in The Hunger Games
1. Fata care s-a jucat cu focul
Rolul lui Katniss a fost dorit de peste 30 de actrite, printre care si Shailene Woodley ("The Descendants"), Hailee Steinfield ("True Grit"), Abigail Breslin sau Emma Roberts. Insa, producatorii au mizat pe tanara Jennifer Lawrence care a ajuns in atentia publicului dupa ce a fost nominalizata in 2011 la Oscar, pentru rolul din Winter's Bone. Suzanne Collins, care a adaptat singura scenariul pentru acest film, in colaborare cu Gary Ross, regizorul, si Billy Ray, a spus despre Lawrence ca este singura actrita capabila sa surprinda esenta personajului creat de ea. Si intr-adevar, au mizat pe cartea castigatoare, pentru ca Lawrence este impresionanta in acest rol. Are o salbaticie si in acelasi timp o inocenta care il cuceresc imediat pe spectator. E capabila sa duca in spate tot filmul si sa te emotioneze. Fiecare gest pare firesc si te apropii imediat de Katniss pentru ca Jennifer Lawrence este placuta si joaca foarte natural.
2. Speranta este singurul lucru mai puternic decat teama
Probabil ca milioanele de fani din intreaga lume au fost atrase de povestea lui Collins tocmai pentru ca este socanta ca idee. Si din pacate, lumea post apocalipitica din acest film nu pare departe de realitate. Jocurile foamei este un reality show macabru, dar prin care sunt manipulate masele de oameni. De ce sa ii executi pe toti 24, cand ii poti pune intr-o "arena" unde se pot maceleri intre ei? Si totusi, ramane o speranta, pentru ca la final, unul va invinge...
3. Societatea distopica uluitoare
Spectatorii nu pot ramane indiferenti la costumele si decorurile impresionante din film, pefect construite pentru a caracteriza o lume distopica, plina de extreme. Daca districtele traiesc intr-o saracie crunta, Capitoliul este culmea luxului, impozant si stralucitor.
4. O poveste agresiva, dar emotionanta si plina de simboluri
Desi comparatia cu Twilight nu poate fi evitata, mai ales ca ambele francize sunt produse de Lionsgate si ecranizate dupa doua serii de carti de succes, acest film nu are nimic in comun cu povestea vampirilor indragostiti. The Hunger Games este o satira perfecta a societii actuale, dominate de violenta, nepasare si cruzime. Iar faptul ca in Jocurile foamei sunt amestecate si categorii de varste diferite, inclusiv copii de 12 ani, este inspaimantator. Astazi, nici un tanar nu mai este ferit de contactul cu violenta. Iar adolescentii din acest film trec usor de la copii inocenti la criminali cu sange rece...Unele scene sunt de-a dreptul socante, mai ales cand vezi adolescenti de 14 ani care isi frang gaturile si se ucid fara mila intre ei.
5. Muzica si regia
The Hunger Games este primul film regizat de Gary Ross dupa o pauza de aproape 10 ani: in 2003 lansa "Seabiscuit". Insa, revenirea este una in forta, pentru ca a reusit sa faca din The Hunger Games un film captivant, emotionant si impresionant. Sunt cateva scene care iti raman intiparite in minte si care iti vor da de gandit. Un alt punct forte este coloana sonora, creata de Randy Newman. Soundtrack-ul este diversificat, de la Taylor Swift la Maroon 5, insa fiecare moment este cu adevarat emotionant si ofera mai multa putere filmului. Nu sunt de trecut cu vederea nici interpretarile lui Donald Sutherland, Woody Harrelson, Elizabeth Banks sau Stanley Tucci, care fac niste roluri exceptionale.
The Hunger Games este un film care te va impresiona si care te pune pe ganduri. Tu, daca ai fi in locul lor, ce ai face pentru a supravietui? Iar raspunsul la aceasta intrebare e mai sumbru decat ti-ai fi imaginat vreodata.
Aceasta este povestea primei nave de transport americane capturate de pirați în ultimele două secole.