marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

165 de zile pana la Oscar: care sunt filmele cu cele mai mari sanse la Best Picture in 2014

Sezonul festivalelor de film a inceput, iar odata cu dezvaluirea primelor filme au inceput si previziunile pentru Oscarurile din 2014, care vor avea loc pe 2 martie. Scott Feinberg, printre cei mai pasionati cinefili existenti, pregateste in fiecare an o lista de previziuni pentru sezonul de premii. Reporterul de la "Hollywood Reporter" a lansat deja prima sa lista de previziuni, iar cei de la Indie Wire l-au trecut in fruntea clasamentului la Best Picture pe marele castigator la Toronto - 12 Years A Slave.

165 de zile pana la Oscar: care sunt filmele cu cele mai mari sanse la Best Picture in 2014


Favoritii la Best Picture:

 

Twelve Years a Slave
Regia: Steve McQueen
Distributia: Benedict Cumberbatch, Brad Pitt, Michael Fassbender

Proaspat recompesat cu marele premiu la Toronto, 12 Years a Slave este considerat o capodopera, dupa ce a fost primit cu entuziasm si laude de catre cinefili si critici. O noua poveste despre sclavie "onoreaza" ecranele cinematografice in acest an. Filmul lui Steve McQueen, de doua ori nominalizat la BAFTA, se anunta un concurent serios la nivel de interpretari, distributia sa fiind una plina de actori talentati. 12 Years of Slave este inspirat din fapte reale si din autobiografia lui Solomon Northrup, un new yorkez de culoare, care este rapit in Washington in 1841 si este trimis pe post de sclav pe o plantatie din Louisiana. Acesta este salvat abia 12 ani mai tarziu, in 1853, cand barbatul ajunge la Samuel Bass, un tamplar alb care ii ofera inapoi libertatea. Pelicula aduce in prima plan evenimente din istoria Americii si viata sclavilor din a doua jumatate a secolului XIX. Cei de la IndieWire si presa straina in general il considera candidatul favorit pentru a obtine Oscarul la cateogoria Best Picture.

 

 

 

 

Gravity
Regia: Alfonso Cuaron
Distributia: Sandra Bullock, George Clooney, Eric Michels
 

Al doilea film care a uimit publicul in acest an este  Gravity, un science-fiction de exceptie, cu Sandra Bullock si George Clooney. Este un film scris si regizat de Alfonso Cuaron iar asta spune totul. Au trecut peste 6 ani de cand regizorul Alfonso Cuaron a primit laude la scena deschisa cu filmul „Chidren of Men”, iar Gravity se anunta a fi un fel de continuare a productiei de succes. Sandra Bullock si George Clooney sunt singurii actori din acest film si intruchipeaza doi astronauti blocati in spatiu. Bullock va interpreta rolul lui Dr. Ryan Stone, un medic foarte bine calificat in domeniul bioingineriei, aflat la prima sa misiune in spatiu alaturi de veteranul astronaut Matt Kowalsky (Clooney), care se afla pentru ultima data la comanda unei nave inainte de pensionare. Insa in timpul unei misiuni de rutina in afara navetei, se intampla un dezastru. Aceasta este distrusa, lasandu-i pe Stone si Kowalsky complet singuri.

 

 

 


 

 

Candidati cu sanse foarte mari

 

Captain Phillips
Regia: Paul Greengrass
Distributia: Tom Hanks, Catherine Keener, Barkhad Abdi

Inspirata din romanul autobiografic al lui Richard Phillips, capitanul vasului Maersk Alabama, drama Captain Phillips relateaza cele trei zile de cosmar pe care acesta le-a petrecut in captivitate in anul 2009. Echipajul vaporului Maersk Alabama transporta alimente si unelte pentru agricultura in cadrul programului World Food Program atunci cand un grup de pirati somalezi inarmati a urcat la bord si i-a atacat pe marinari. Piratii nu s-au asteptat insa ca echipajul sa riposteze si ca indraznetul capitan sa se ofere pe post de prizonier pentru a fi crutate vietile oamenilor pe care ii avea in subordine. A fost primul vas american atacat de pirati in peste 200 de ani.

 


The Wolf of Wall Street
Regia: Martin Scorsese
Distributia:  Leonardo DiCaprio, Jonah Hill, Matthew McConaughey

The Wolf of Wall Street promite sa fie un candidat serios sezonul acesta. Leonardo DiCaprio si mentorul sau, Martin Scorsese (de 8 ori nominalizat la Oscar) si-au reunit fortele pentru acest film bazat pe best-seller-ul cu acelasi titlu scris de Jordan Belfort in 1990. Este urmarita soarta unui tanar broker din Long Island devenit milionar, pana cand cariera lui este zdruncinata si ajunge sa fie condamnat la inchisoare pentru aproape doi ani,  deoarece a participat intr-o serie lunga de fraude legate de coruptia generalizata de pe Wall Street si din intreaga lume bancara de la acea vreme. Din distributia filmului mai fac parte Jonah Hill, Jean Dujardin, Kyle Chandler, Margot Robbie, Jon Bernthal, Rob Reiner, Jon Favreau si Matthew McConaughey.

 

 

American Hustle
Regia: David O. Russell
Distributia: Christian Bale, Amy Adams, Bradley Cooper

American Hustler este un thriller politic care se va concentra pe un complicat caz de coruptie din anii ’70, cu ramificatii in Congresul SUA. Atunci 31 oficiali guvernamentali suspectati de acte de coruptie si trafic de influenta au fost cercetati penal, iar 11 dintre ei fiind pusi sub acuzare.
Filmul spune povestea escrocului Melvin Weinberg (Christian Bale) care, impreuna cu partenera sa Sydney Prosser (Amy Adams), este fortat sa lucreze cu un agent FBI fara scrupule pe nume Richie DiMaso (Bradley Cooper). DiMaso ii aduce intr-o lume corupta in care este pe atat fascinanta, pe cat periculoasa.

 

 

Lee Daniels' The Butler
Regia: Lee Daniels
Distributia: Forest Whitaker, David Oyelowo, Lenny Kravitz

Pelicula regizata de regizorul de culoare Lee Daniels, nominalizat de doua ori la Oscar pentru Precious (2009), are o distributie plina de staruri: Alex Pettyfer, Robin Williams, Melissa Leo, Cuba Gooding Jr., Forest Whitaker, Jane Fonda, James Marsden, John Cusack, Lenny Kravitz, Mariah Carey , Oprah, Liev Schreiber, Vanessa Redgrave. Filmul e povestea unui majordom care a lucrat la Casa Alba si a servit sub mandatele a opt dintre presedintii americani, pe parcursul a peste 30 de ani. John Cusack il va interpreta pe Richard Nixon, Robin Williams a primit rolul lui Dwight Eisenhower, Alan Rickman il va juca pe Ronald Reagan in timp ce James Marsden si Minka Kelly vor fi John F. Kennedy si Jackie Kennedy. The Butler are la baza un articol publicat in ziarul Washington Post, despre Eugene Allen. Acesta si-a inceput cariera in 1952, intr-o perioada in care legile segregationiste erau inca vigoare in Statele Unite.

 

 


Foxcatcher
Regia: Bennett Miller
Distributia: Channing Tatum, Steve Carell, Mark Ruffalo

Presa deja vorbeste despre un film care promite sa-l aduca pe Steve Carell intr-un rol inedit si unic pentru cariera sa. Filmul Foxcatcher il va purta inca o data pe Bennett Miller (nominalizat la Oscar), regizorul filmelor "Capote" si "Moneyball" pe urmele unei povesti adevarate, de data asta despre un subiect mai bizar. Scris de Max Frye si Dan Futterman (Capote), scenariul prezinta viata lui John du Pont (Steve Carell), un milionar pasionat de timbre si pasari, si, totodata, un schizofrenic paranoic, care construieste centrul de wrestling Team Foxcatcher pe proprietatea lui din Pennsylvania. In 1996, el l-a asasinat pe castigatorul medaliei de aur la wrestling, David Schultz (Mark Ruffalo), un prieten vechi de-al sau, despre care du Pont credea ca (asa cum s-a dovedit pe parcursul procesului) s-a implicat intr-o conspiratie internationala pentru a-l ucide.

 

 

All is Lost
Regia: J.C. Chandor
Distributia: Robert Redford

In urma unei coliziuni cu o nava de transport, protagonistul (Robert Redford) ramane singur in mijlocul Oceanului Indian, fiind nevoit sa apeleze la toate resursele disponibile pentru a supravietui. Povestea demna de Hemingway a primit deja laude din partea criticilor si este asteptata cu nerabdare de catre public.

 

 

August: Osage County
Regia: John Wells
Distributia: Meryl Streep, Dermot Mulroney, Julia Roberts

Cu interpretarile lui Meryl Streep si Julia Roberts si produs de George Clooney si Grant Heslov, ambii premiati cu Oscar pentru marele succes din 2012 - Argo, drama August: Osage County se anunta un competitor important in 2014 la Oscaruri. August: Osage County este o adaptare a piesei de teatru cu acelati titlu, pentru care scriitoarea Tracy Letts a castigat atat premiul Tony pe Broadway, cat si premiul Pulitzer. Filmul este povestea dulce-amaruie a disfunctionalei familii Weston din Oklahoma, Meryl Streep portretizand-o pe Violet, o mama dependenta de pastile. Julia Roberts e fiica ei cea mare Barbara, o profesoara exagerat de sensibila, al carei sot instrainat a avut o aventura cu o studenta, iar sora ei Karen (Juliette Lewis) este logodita cu un barbat complet lipsit de valoare, dar refuza sa accepte realitatea si se complace intr-o iluzie.

 

The Secret Life of Walter Mitty
Regia: Ben Stiller
Distributia: Kristen Wiig, Ben Stiller, Adam Scott

The Secret Life of  Walter Mitty se centreaza in jurul lui Walter Mitty, angajat la revistei  LIFE, care, fiind incapabil sa tina piept lumii reale, isi creeaza o lume imaginara si un alter-ego, opusul sau. Filmul urmeaza sa fie lansat de Craciun, iar din distributie mai fac parte Kristen Wiig, Shirley Maclaine, Patton Oswalt, Kathryn Hahn si Sean Penn.


 

Posibili competitori:

The Monuments Men
Regia: George Clooney
Distributia: George Clooney, Cate Blanchett, Matt Damon, Jean Dujardin

Eroi ai Fortelor Aliate, nazisti hoti si cea mai mare vanatoare de comori din istorie. Cu o distributie de exceptie Jean Dujardin (The Artist), Matt Damon, Cate Blanchett, Bill Murray si John Goodman, The Monuments Men are toate condimentele unui film de Oscar. Filmul urmareste povestea unei echipe de istorici si curatori de la muzee, care isi unesc fortele pentru a redobandi piese europene de arta furate de nazisti. Acestia trec in spatele liniilor inamice si incearca sa le recupereze inainte ca Hitler sa le distruga. Scenariul este scris de Grant Heslov si George Clooney, acesta din urma ocupandu-se si de regie.

 

 

Saving Mr. Banks
Regie: John Lee Hancock
Distributie: Emma Thompson, Tom Hanks, Colin Farrell
Data de premiera in SUA: 20 decembrie

Tom Hanks in rolul lui Walt Disney  nu are cum sa nu atraga atentia premiilor hollywoodiene. Filmul va prezenta lupta dusa de directorii studiourilor Disney pentru a achizitiona drepturile de autor pentru romanele din seria "Mary Poppins". Scriitoarea australiana P.L. Travers a rezistat mult timp in fata eforturilor depuse de "mogulul" de la Hollywood Walt Disney, care incerca sa o convinga de faptul ca versiunea cinematografica a cartilor acesteia va fi o idee buna. Walt Disney a avut nevoie de 14 ani pentru a o convinge si a fost constrans sa ii prezinte incapatanatei romanciere australiene scenariul filmului, pentru ca aceasta sa il aprobe. In timpul filmarilor de la inceputul anilor '60, Walt Disney si P.L Travers s-au contrazis de multe ori in privinta alegerii cantecelor, secventelor animate si a dialogurilor din film.

 



Dallas Buyers Club

Regia: Jean-Marc Vallée
Distributia: Matthew McConaughey, Jennifer Garner, Jared Leto

Dallas Buyers Club este filmul pentru care actorul Matthew McConaughey a pierdut in jur de 18 kilograme in greutate, interpretand rolul unui barbat grav afectat de SIDA. Nu este singurul din distributie care a suferit o schimbare dramatica de imagine (actorul si cantaretul Jared Leto repetand aceasta performanta dupa filmul "Requiem for a Dream"). Interpretarile lor au sanse sa fie nominalizate la Oscar. Filmul spune povestea lui Ron Woodroof, un electrician heterosexual, homofob, din Texas, caruia medicii i-au spus ca mai are sase luni de trait dupa ce a aflat ca are SIDA. Nemultumit de faptul ca nu are acces la medicamente optionale, el a pus la punct o afacere prin care aducea prin contrabanda medicamente pentru SIDA, pe care le oferea altor bolnavi. Dallas Buyers Club e regizat de canadianul Jean-Marc Vallée, cunoscut pentru filmele C.R.A.Z.Y. (2005) sau The Young Victoria (2009).

 

 



Mandela: Long Walk to Freedom

Regia: Justin Chadwick
Distributia: Naomie Harris, Idris Elba, Mark Elderkin

Renumitul producator Harvey Weinstein, cunoscut ca si "regele Oscarurilor" a cumparat recent drepturile de distributie ale filmului regizat de Justin Chadwick, cunoscut pentru The Other Boleyn Girl (2008). Pelicula prezinta viata si cariera primului presedinte al Africii de Sud, ales prin vot universal. "Mandela: Long Walk to Freedom" este o adaptare cinematografica a autobiografiei cu acelasi titlu, publicata de Nelson Mandela in anul 1994. Fostul lider african a inceput sa-si scrie memoriile pe vremea cand era in inchisoare. Cartea prezinta episoade din viata personala a lui Nelson Mandela, detalii despre educatia sa, dar si despre cei 27 de ani petrecuti in spatele gratiilor.

 

 

Inside Llewyn Davis
Regie: Ethan Coen, Joel Coen
Distributie: Justin Timberlake, Carey Mulligan, Adam Driver

Fratii Joel Coen si Ethan Coen (“Burn After Reading”, “The Ladykillers”, “A Serious Man”) se pregatesc pentru o noua lovitura. Castigatori a cate patru premii Oscar fiecare, aduc in 2013 pe marile ecrane Inside Llewyn Davis - o cronica a tentativelor cantaretului de folk, Llewyn Davis (interpretat de Oscar Isaac) de a-si castiga traiul in New York, in decursul perioadei de glorie din anii ’60 a acestui gen muzical. Oscar Isaac este partial creionat dupa chipul si asemanarea muzicianului Dave van Ronk, ale carui experiente de viata au fost consemnate in memoriile publicate postum “The Mayor of MacDougal Street”. Carey Mulligan joaca rolul iubitei lui Llewyn Davis in timp ce John Goodman este agentul sau. Din distributie mai fac parte Justin Timberlake, Garret Hedlund, Adam Driver si F. Murray Abraham.

 

Her
Regia: Spike Jonze
Distributia: Joaquin Phoenix, Amy Adams, Scarlett Johansson, Rooney Mara

Her aduce in  prim plan o poveste de dragoste neobisnuita, intre un barbat singuratic, care incepe sa aiba sentimente pentru un program digital, care ar trebui sa il ajuta sa isi organizeze ziua. Insa, cand programul are vocea lui Scarlett Johansson, este de inteles de ce barbatul incepe sa fie curios.

Rush
Regia: Ron Howard
Distributia:  Daniel Brühl, Chris Hemsworth, Olivia Wilde

Regizata de Ron Howard, de doua ori castigator al Oscarului, pelicula va povesti viata si cariera fostului mare pilot de Formula 1, Niki Lauda,  interpretat de actorul german de origine spaniola Daniel Brühl, in timp ce Chris Hemsworth ii va juca pe James Hunt, pilotul britanic care a fost cel mai redutabil rival al lui Niki Lauda. Filmul va urmari rivalitatea sportiva dintre cei doi piloti, in anii '70, avand un scenariu semnat de Peter Morgan cel care a produs Tinker, Tailor, Soldier, Spy si care a scris The Queen (2006), The Last King of Scotland (2006) si Frost/Nixon (2008).

 

 

 


 

Nebraska
Regia: Alexander Payne
Distributia: Bob Odenkirk, Stacy Keach, Bruce Dern

Regizorul si scenaristul Alexander Payne (“About Schmidt”, “Election”), cel care a impartit un premiu Oscar in anul 2005 cu Jim Taylor pentru scenariul adaptat al dramediei Sideways si a mai luat un Oscar in 2012 pentru The Descendants, abordeaza o noua drama ce se invarte in jurul unui tata batran si alcoolic, care pretinde ca a castigat un premiu in valoare de un milion de dolari si porneste din Montana spre Nebraska pentru a-si revendica banii. Intrucat familia nu il crede pe cuvant, fiul sau trecut de 20 de ani este trimis sa il insoteasca in aceasta lunga calatorie cu masina pentru a se asigura ca batranul nu intra in bucluc. Evident ca tatal si fiul relationeaza in timpul acestei calatorii, isi rezolva problemele ce determinasera treptata lor instrainare si redevin apropiati.

 

Labor Day
Regia: Jason Reitman
Distributia: Kate Winslet, Josh Brolin, Tobey Maguire

Jason Reitman (“Up In The Air”, “Juno”, “ Thank You For Smoking ”) a scris si regizat o drama ce se petrece in SUA, la inceputul anilor ’80. Filmul e o ecranizare a romanului “Labor Day”, scris de Joyce Mayner, autoare celebra pentru faptul ca a avut in adolescenta o relatie cu scriitorul J.D. Salinger. Kate Winslet este Adele, o fosta dansatoare divortata, fragila din punct de vedere emotional si cu inima franta, care il creste singura pe fiul ei Henry in localitatea Holton Mills din New Hampshire si este foarte rar induplecata de baiatul ei in varsta de 13 ani sa iasa din casa. Existenta Adelei se schimba radical atunci cand de baiat se apropie un vagabond cu o rana sangeranda, care ii cere ajutor si adapost.

 

 

The Counselor
Regia: Ridley Scott
Distributia: Brad Pitt, Javier Bardem, Michael Fassbender

Scenariul este semnat de cunoscutul scriitor si castigator al premiul Pulitzer, Cormac McCarthy, fiind primul scenariu din cariera lui. Povestea se concentreaza pe un avocat, jucat de carismaticul actor Michael Fassbender, care considera ca este suficient de inteligent si viclean pentru a exploata lacunele sistemului si a se implica in afaceri cu droguri fara sa suporte consecintele deciziilor sale dubioase. Acesta se trezeste absorbit de lumea interlopa si se chinuie sa supravietuiasca. The Counselor pare a fi unul dintre filmele must see ale sfarsitului de an. Distributia este una splendida Brad Pitt, Javier Bardem, Cameron Diaz, Penélope Cruz, John Leguizamo, Natalie Dormer si Goran Visnjic. Sa vedem daca ii va aduce primul Oscar din cariera lui Ridley Scott.

 

 



 

Philomena
Regia: Stephen Frears
Distributia: Steve Coogan, Judi Dench, Charlie Murphy

Un jurnalist saturat de politica urmareste povestea unei femei care se afla in cautarea fiului sau, care i-a fost luat in urma cu mult timp atunci cand a fost fortata sa locuiasca intr-o manastire.

 

 

 

 

 

Alte filme din 2013 care merita mentionate:

Mud

 

 

Fruitvale Station



Before Midnight

Blue Jasmine

 

Diana

 

 

Parkland

 


 

Out of the Furnace

 

 


Prisoners

 

 

Grace of Monaco

 


Ultimele trailere adaugate


Modifică setările cookies