Johnny Depp face un film science fiction alaturi de Christopher Nolan, regizorul trilogiei Batman
1386
0
25 octombrie 2012 11:09
Anul 2013 se anunta unul epic pentru pasionatii de filme science fiction. Hollywood-ul va lansa cateva dintre cele mai asteptate filme ale acestui gen.
1.Oblivion
Data de lansare: 19 aprilie 2013
Regie: Joseph Kosinski
Distributie: Tom Cruise, Morgan Freeman, Andrea Riseborough
Jack Harper interpretat de Tom Cruise este unul dintre putinii locuitori ai Pamanului, care devine in viitor o planeta abandonata. Pamantul va arata de nerecunoscut intr-un viitor macabru in care un om trebuie sa se confrunte cu trecutul sau pentru a-si sterge pacatele si salva omenirea. Povestea din Oblivion este plasata intr-un viitor apocaliptic, in care suprafata Terrei a fost iradiata pana la distrugere, iar populatia ramasa s-a retras sa locuiasca deasupra norilor, departe de creaturile ce bantuie printre gunoaiele si ruinele de jos. Cand veteranul Jack ( Tom Cruise) este trimis de Curtea Martiala sa repare una dintre dronele de pe suprafata Pamantului, da peste o misterioasa femeie aflata intr-o mica nava prabusita si declanseaza un lant de evenimente de neoprit, ce-l vor forta sa puna la indoiala tot ceea ce ii era pana atunci cunoscut. Olga Kurylenko o va interpreta pe Julia - logodnica personajului jucat de Tom Cruise de pe vremea cand Pamantul nu fusese atacat de extraterestri in timp ce Andrea Riseborough o va juca pe Victoria, iubita sa dupa ce are loc invazia.
2.Star Trek Into Darkness
Data de lansare: 17 mai 2013
Regie: J.J. Abrams
Distributie: Chris Pine, Zachary Quinto, Zoe Saldana
Fara indoiala Star Trek Into Darkness sau Star Trek 2 este unul dintre cele mai asteptate filme science fiction din 2013. Cand echipajul navei Enterprise este chemat inapoi acasa, descopera ca o forta rauvoitoare din cadrul propriei organizatii a detonat flota, lasand lumea intr-o stare de criza. Avand de reglat un cont personal, capitanul Kirk (Chris Pine) conduce o expeditie in zona de razboi, pentru a pune mana pe o arma de distrugere in masa. Pe masura ce eroii sunt aruncati intr-un joc epic de sah pe viata si pe moarte, iubirea este pusa la incercare, unele prietenii se destrama si Kirk face mari sacrificii pentru unica familie pe care o mai are – echipajul sau. In distributia filmului ii regasim pe Chris Pine, Zachary Quinto, Karl Urban, Anton Yelchin.
3. After Earth
Data de lansare: 7 iunie 2013
Regizor: M. Night Shyamalan
Distributie: Will Smith, Jaden Smith, Isabelle Fuhrman
Regizorul M. Night Shyamalan cunoscut pentru The Sixth Sense revine dupa 2 ani de pauza la carma unui SF ce promite sa impresioneze. Actiunea filmului il va avea in centru pe Jaden Smith, fiul lui Will Smith. La o mie de ani dupa un cataclism ce a fortat omenirea sa fuga de pe Pamant, Nova Prime a devenit noua casa a oamenilor. Legendarul general Cypher Raige (Will Smith), se reintoarce la familie dupa o indelunga perioada petrecuta la datorie, gata sa fie un tata adevarat pentru fiul sau de 13 ani, Kitai (Jaden Smith). Cand o furtuna de asteroizi distruge nava lui Cypher si a lui Kitai, ei aterizeaza fortat pe Pamant, devenit acum un teritoriu necunoscut si periculos. In vreme ce tatal sau zace intre viata si moarte in cabina de pilotaj, Kitai trebuie sa o ia la picior pe terenul ostil pentru a recupera dispozitivul de semnalizare a pozitiei ce le-ar putea aduce salvarea. Toata viata lui, Kitai si-a dorit sa fie un soldat, precum tatal sau. Acum are in sfarsit ocazia.
4.Pacific Rim
Data de lansare: 12 iulie 2013
Regie: Guillermo del Toro
Distributie: Idris Elba, Charlie Hunnam, Rinko Kikuchi
Fanii blockbusterelor 3D isi pot trece pe lista pentru 2013 inca un proiect interesant. Pacific Rim, SF-ul regizat de Guillermo del Toro si cu Idris Elba in distributie se va lansa atat in format 2D, cat si in cel 3D. Productia cu buget de peste 200 de milioane de dolari este prezentata de presa de profil americana drept cel mai mare film al verii viitoare si aduce pe marile ecrane un razboi roboti vs. monstri. Cand extraterestri giganti, numiti Kaiju ( un soi de Godzilla) se ridica din ape si iau cu asalt omenirea, cauzand pagube imense incepe un razboi care consuma resursele Planetei ani la rand. Pentru a le tine piept, oamenii au inventat arme pe masura: roboti uriasi – Jaggeri – controlati in mod simultan de doi piloti, ale caror minti sunt interconectate printr-o punte neurala. In ciuda tuturor eforturilor, infrangerea pare iminenta, iar singura speranta a locuitorilor de pe Terra o reprezinta doi eroi neobisnuiti – un fost pilot a carui glorie a apus de mult (Charlie Hunnam) si un viitor pilot-femeie ale carui calitati nu au fost inca testate (Rinko Kikuchi) .
5. Elysium
Data de lansare: 9 august 2013
Regie: Neill Blomkamp
Distributie: Matt Damon, Jodie Foster, Sharlto Copley
Elysium, primul film al regizorului Neill Blomkamp dupa pelicula sa de debut, SF-ul District 9, lansat in 2009, care a fost foarte bine primita atat de critici, cat si de public se anunta mai mult decat interesant. Numit de Neill Blomkamp un science-fiction original si foarte violent, actiunea filmului este plasata in anul 2159 cand exista doua clase sociale: cei foarte bogati, care locuiesc pe o statie spatiala imaculata si construita de mana omului denumita Elysium, in timp ce restul oamenilor, care traiesc pe o planeta Pamant suprapopulata si in ruina. Filmul a fost tinut intr-un mare mister de producatori iar presa a aflat putine detalii despre el, lucru care i-a intrigat pe fanii regizorului. Potrivit IMDb.com filmul produs de Sony Pictures are un buget de 100 de milioane de $. Scris si regizat de Neill Blomkamp, Elysium ii are in distributie pe Jodie Foster, Matt Damon, Sharlto Copley, Alice Braga, Wagner Moura, William Fichtner si Diego Luna.
6.The Hunger Games: Catching Fire
Data de lansare: 22 noiembrie 2013
Regie: Francis Lawrence
Distributie: Jennifer Lawrence, Liam Hemsworth. Josh Hutcherson
Cea de-a doua parte a aventurilor lui Katniss Everdeen (Jennifer Lawrence), eroina Jocurilor Foamei/ The Hunger Games din lumea distopica descrisa in romanele lui Suzanne Collins, va fi lansata anul viitor. Katniss Everdeen revine acasa dupa castigarea celei de-a 74-a editii a Jocurilor Foamei alaturi de Peeta Mellark. Triumful lor inseamna insa ca vor trebui sa-si paraseasca prietenii si familia pentru a porni intr-un Turneu al victoriei prin toate districtele. Katniss simte ca in districte mocneste o revolta, insa Capitolul este inca tare pe pozitii, iar Presedintele Snow se ocupa de o alta editie a Jocurilor Foamei care ar putea schimba permanent Panem-ul. Primul Hunger Games a fost lansat in luna martie 2012 si a devenit un fenomen in cultura pop si mai ales in randul adolescentilor nord-americani, obtinand incasari de 686 de milioane de dolari pe plan mondial.
7. Ender’s Game
Data de lansare: 1 noiembrie 2013
Regizor: Gavin Hood
Distributie: Harrison Ford, Abigail Breslin, Asa Butterfield
SF-ul Cowboys and Aliens a fost un mare esec pentru Harrison Ford. Sa speram ca legendarul actor isi spala pacatele de vara trecura cu o adaptare a romanului scris de Orson Scot Card - Ender's Game, una dintre cartile-cult ale anilor ’90. Produs de Summit Entertainment filmul are o actiune plasata in viitorul apropiat, cand o rasa ostila de extraterestri (The Formics) ataca Pamantul. In lipsa initiativei eroice a Comandantului Flotei Internationale, Mazer Rackham (Ben Kingsley), totul ar fi fost pierdut. Pregatindu-se pentru viitorul atac, foarte apreciatul colonel Graff (Harrison Ford) si Academia Militara Internationala pregatesc doar cei mai buni copii pentru a-l gasi pe noul Mazer. Ender Wiggin (Asa Butterfield), un baiat timid, dar un tactician extraordinar, este retras de la scoala sa pentru a se alatura elitei. Odata ajuns la Scoala de Razboi, Ender invata rapid si cu usurinta jocuri de lupta, evidentiindu-se si castigand respectul colegilor. Ender este in scurta vreme luat in vizor de Graff ca viitoarea speranta militara a Pamantului si este promovat catre Scoala de Comandanti. Aici este antrenat de Mazer Rickham in persoana, pentru a-i conduce apoi de soldati intr-o batalie epica ce va hotari soarta Pamantului si va salva rasa umana. In acest an, compania care s-a ocupat de efectele speciale ale peliculei a intrat in faliment si este posibil ca acest lucru sa afecteze data de lansare a filmului.
8.Gravity
Data de lansare: 18 octombrie 2013
Regie: Alfonso Cuarón
Distributie: Sandra Bullock, George Clooney
Drama SF despre spatiu a lui George Clooney si Sandra Bullock trebuia sa fie lansat in cinematografe in acest an, insa a fost amanata de producatori. Filmul, cu buget de 80 de milioane de $, prezinta doi astronauti, o femeie si un barbat, care sunt singurii supravietuitori in urma unui accident petrecut pe o statie spatiala. Cei doi astronauti fac tot posibilul sa se intoarca pe Terra, inainte ca un alt dezastru sa se intample.S andra Bullock si George Clooney sunt singurii actori care joaca in drama SF regizata de Alfonso Cuaron . George Clooney crede ca "Gravity" este un film ciudat pentru ca in afara de cei doi astronauti nu mai exista alte personaje."Un satelit explodeaza si rezidurile din spatiu ridica o gramada de probleme. Suntem imbracati in costume de astronauti si zburam prin spatiu. Sunt numai doi actori in film. E un film ciudat, pe bune", a declarat George Clooney.
Aceasta este povestea primei nave de transport americane capturate de pirați în ultimele două secole.