Actorul cunoscut mai ales pentru interpretarea celui mai bun prieten al lui Sylvester Stallone în filmul Rocky, a murit la vârsta de 83 de ani.
Moartea lui Burt Young a fost confirmată miercuri de fiica sa, Anne Morea Steingieser.
Rolul principal al lui Paulie Pennino din seria „Rocky“, ca cel mai bun prieten și cumnat al boxerului Rocky BalboA, i-a adus o nominalizare la Oscar în 1976 pentru actor în rol secundar.
Născut Gerald Tommaso DeLouise în Queens, New York, Burt Young a apărut în șase episoade ale seriei „Rocky“, dar
a avut și o carieră în Corpul pușcașilor marini ai Statelor Unite în anii 1950. Ani mai târziu, a studiat actoria la Actors Studio al lui Lee Strasberg, care i-a fost mentor. Principalele sale roluri în filme și la televiziune au fost personaje cu un caracter puternic, mai ales de polițist sau de detectiv.
Ultimul său film a fost „The Final Code“, din 2021, unde apare tot într-un rol de detectiv.
După aflarea veștii morții sale, Sylvester Stallone i-a adus un omagiu într-un mesaj postat pe rețelele sociale. „Pentru prietenul meu drag, BURT YOUNG. Ai fost un om și un artist incredibil, îmi vei lipsi foarte mult mie și lumii.... BURT YOUNG“, a scris actorul.
FOTO: Instagram