Cu capodopere hipnotizante precum „Eraserhead”, „Blue Velvet”, „Mulholland Drive”, „Twin Peaks” și „The Elephant Man”, cineastul a murit la vârsta de 78 de ani.
David Lynch, scenaristul și regizorul ale cărui filme și seriale TV, printre care „Blue Velvet”, „Mulholland Drive” și „TwinPeaks”, au portretizat o Americă aparent bucolică, doar pentru a o dezvălui ca fiind plină de mister și macabru, a murit.
Moartea lui Lynch a fost anunțată pe pagina sa de Facebook: „Cu profund regret, noi, familia sa, anunțăm decesul omului și artistului David Lynch. Am aprecia puțină intimitate în acest moment. Există un mare gol în lume acum, că el nu mai este printre noi. Dar, așa cum ar spune el, «Stai cu ochii pe gogoașă, nu pe gaură». Este o zi frumoasă, cu soare auriu și cer albastru până la capăt”.
În august, el a dezvăluit că suferea de emfizem după mulți ani de fumat și că nu putea ieși din casă de teamă că ar putea face COVID-19.
Nimeni care a văzut lucrările lui Lynch nu le-a putut confunda cu cele ale altcuiva. Spre deosebire de alți autori importanți, David Lynch nu aparținea unei mișcări și nici se încadra cu ușurință într-un gen; deși imaginile sale aveau ecoul mentalității unui Luis Buñuel sau a unui Salvador Dalí - criticul Pauline Kael l-a numit „primul suprarealist populist” - și erau influențate de repere ale filmului noir, precum „Sunset Blvd.“ al lui Billy Wilder, ele erau inovatoare; creațiile sale păreau, de fapt, atemporale, ciudat de deconectate de orice epocă sau loc anume, ceea ce le făcea cu atât mai surprinzătoare și tulburătoare.
Erau povești de groază care amestecau monstruosul cu banalul, care ieșeau dintr-un peisaj de vise sau coșmaruri, finalul lor fericit nefăcând nimic pentru a șterge disconfortul pe care îl lăsau în urmă. Erau la fel de derutante ca orice desen al lui M.C. Escher, la fel de obsedante ca orice basm al fraților Grimm, doar că mult mai greu de descifrat.
Deși regizorul putea uneori să cadă în autoparodie, grupurile de critici au inclus filmele sale majore pe listele celor mai importante filme ale secolului trecut. Într-un sondaj realizat în 2012 în rândul a aproape 900 de experți, revista „Sight & Sound” a clasat „Mulholland Drive” (2001) pe locul 28 și „Blue Velvet” (1986) pe locul 69. Cu toate acestea, a existat o discrepanță notabilă între statutul internațional al lui Lynch și reputația sa internă: niciunul dintre filmele sale nu figurează în cel mai recent clasament al celor mai bune 100 de filme, publicat în 2007 de American Film Institute.
Nici Academia nu l-a sprijinit întotdeauna: nominalizat la patru premii Oscar (ca regizor pentru „Blue Velvet”, „MulhollandDrive” și „The Elephant Man” din 1980, care i-a adus și o nominalizare pentru scenariu adaptat), David Lynch a primit în cele din urmă un Oscar onorific în 2019.
La fel ca Francis Ford Coppola, singurul cineast american modern care s-a clasat deasupra sa pe lista Sight & Sound (al cărui „Apocalypse Now” s-a clasat pe locul 14, în timp ce „Nașul” s-a clasat pe locul 21), David Lynch a fost o raritate la Hollywood: un artist care a întors spatele formei de artă pe care o stăpânea.
Deși a revizitat celebrul său serial ABC Twin Peaks din 1990-1991 cu reboot-ul Twin Peaks din 2017 pentru Showtime, producția sa cinematografică a scăzut în ultimele decenii și a părut să se oprească pentru perioade lungi de timp după ultimul său lungmetraj, „Inland Empire” (2006).
După eșecul filmului „Inland Empire”, el s-a dedicat picturilor sale (un interes care a precedat filmul) și altor două eforturi principale: o afacere cu cafea și meditația transcendentală, practică budistă pe care a adoptat-o la sfârșitul anilor 20. „Totul în mine s-a schimbat când am început să meditez”, a reflectat el în memoriile sale neobișnuite din 2018, „Room to Dream” (scrise împreună cu Kristine McKenna), care alternează capitole la persoana a treia și la persoana întâi. „La două săptămâni după ce am început, Peggy [prima sa soție, Peggy Lentz] vine la mine și îmi spune... 'Furia ta. Unde s-a dus?'”.
Acum sigur s-a dus la stele, mai puțin opera sa, pe care, din fericire, o putem accesa la infinit.