Gestul emotionant facut de Robin Williams inainte de a se sinucide. Actorul a implinit dorinta unei bolnave de cancer in stadiu terminal
826
0
18 august 2014 10:21
Actorul american Robin Williams a fost inmormantat in cadrul unei ceremonii funerare discrete ce a avut loc duminica in orasul San Francisco, informeaza contactmusic.com.
Slujba funerara s-a derulat fara incidente, desi membrii Bisericii Baptiste Westboro (Westboro Baptist Church) au amenintat ca vor organiza un protest in fata acelei biserici, intrucat Robin Williams era un sustinator al drepturilor persoanelor gay si interpretase rolul unui homosexual in filmul "Cabaret in familie/ The Birdcage".
Starul american a fost gasit decedat luni, la varsta de 63 de ani, in resedinta sa din California. Autoritatile americane au anuntat marti ca actorul s-a sinucis, spanzurandu-se cu o curea. Anchetatorii au gasit taieturi pe incheietura mainii stangi a actorului, iar un briceag era in apropierea cadavrului. Pe varful briceagului erau urme care par a fi de sange uscat, astfel ca vor fi efectuate analize suplimentare pentru a se stabili compozitia substantei depistate.
Actorul american nu a incercat niciodata sa isi ascunda problemele provocate de consumul de alcool si de droguri, dar, dupa o perioada de abstinenta ce a durat 20 de ani, Robin Williams a recidivat in 2005, in timpul filmarilor pentru lungmetrajul "Marele alb". Williams s-a internat ulterior intr-o clinica specializata.
Joi, vaduva actorului a anuntat, intr-un comunicat, ca Robin Williams suferea de primele simptome ale maladiei Parkinson, precum anxietate si depresie, in momentul in care a decis sa se sinucida. Actorul nu era pregatit sa "faca publica" lupta sa contra maladiei Parkinson, a declarat Susan Schneider, vaduva actorului Robin Williams.
Robin Williams a devenit cunoscut datorita rolului din serialul de televiziune "Mork and Mindy" si a castigat un premiu Oscar pentru prestatia din filmul "Good Will Hunting". Actorul a mai fost nominalizat de trei ori la premiile Academiei de film americane, pentru rolurile din "Buna dimineata, Vietnam", "Cercul poetilor disparuti" si "Regele pescar". Recent, Robin Williams a jucat in sitcomul "The Crazy Ones", de pe postul CBS, rolul lui Simon Roberts, excentricul director al unei agentii de publicitate, dar serialul a fost anulat de producatori dupa numai un sezon.
Sursa foto: Getty
Aceasta este povestea primei nave de transport americane capturate de pirați în ultimele două secole.