marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Alexander Skarsgard, starul din True Blood, favoritul producatorilor pentru noul film "Tarzan"

Actorul Alexander Skarsgard este favorit in cursa pentru obtinerea rolului principal dintr-o noua ecranizare a aventurilor lui Tarzan, un personaj creat de Edgar Rice Burroughs, in 1912.

Alexander Skarsgard, starul din True Blood, favoritul producatorilor pentru noul film Tarzan

Actorul suedez, unul dintre protagonistii serialului "True Blood", este considerat marele favorit pentru obtinerea acestui rol, informeaza femalefirst.co.uk.

Ceilalti actori avuti in vedere de producatorii noului film sunt Henry Cavill, Charlie Hunnam si Tom Hardy, insa cineastul care va regiza acest film, David Yates, il prefera pe Skarsgard si le-a comunicat deja alegerea sa producatorilor de la studiourile Warner Bros.

 

In noul film, al carui scenariu a fost scris de Adam Cozad, personajul Tarzan, al carui nume european este John Clayton al III-lea, traieste in Anglia, dupa ce s-a refamiliarizat cu obiceiurile si cu principiile societatii occidentale.

El este rugat de regina Victoria sa calatoreasca in Congo si sa faca echipa cu George Washington Williams, un veteran de razboi devenit mercenar, cu scopul de a-l opri pe un despot razboinic, care a preluat controlul asupra unei mine de diamante si care ameninta sa devasteze intreaga regiune.
Potrivit revistei Variety, regizorul David Yates - cineastul care a regizat ultimele doua filme din seria "Harry Potter" - intentioneaza sa il distribuie pe actorul american de culoare Samuel L. Jackson in rolul acelui mercenar.
 

 

Directorii studiourilor Warner Bros. au aprobat deja acest proiect cinematografic, care va concura cu o versiune 3D a povestii scrise de Edgar Rice Burroughs, in care rolul personajului Tarzan va fi jucat de actorul Kellan Lutz, cunoscut gratie francizei "Twilight".

Celebrul luptator al junglei, creat de Edgar Rice Burroughs, s-a aflat in atentia Warner Bros. pentru o revenire in modernitate inca din 2003, cand un scenarist specializat in genul action-adventure, John August (Charlie’s Angels), primise sarcina de a scrie ceva cu Tarzan. Afacerea nu a tinut si nu s-au potrivit lucrurile nici in 2006, cand a fost vorba sa intre pe fir Guillermo del Toro. A mai fost o tentativa in 2008, cu regizorul Stephen Sommers (seria Mumia, G.I. Joe etc), dar nici cu el nu s-a ajuns la o concluzie.

 

Personajul Tarzan a fost asociat cu imaginea actorului Johnny Weismuller, care a aparut in acest rol in cateva filme lansate de studiourile Metro-Goldwyn-Mayer (MGM) in anii 1930. Prima carte din serie, "Tarzan of the Apes", a fost publicata in 1912 iar de atunci Tarzan a fost tinta mai multor adaptari atat in film cat si in televiziune.

 

 

Daca noul Tarzan ( 3D sau nu) va avea succes, producatorii il vor transforma in trilogie. Sunt insa temeri ca resuscitarea lui Tarzan sa nu urmeze calea unui alt erou popular al lui Edgar Rice Burroughs - John Carter. Esecul rasunator de box office al lui John Carter, film ce a costat 300 de milioane de $ a dus in aceasta vara la demisia presedintelui studiourilor Walt Disney, Rich Ross.

Alexander Skarsgard, fiul renumitului actor suedez Stellan Skarsgard, a devenit cunoscut gratie serifului-vampir Eric Northman din serialul de televiziune "True Blood", produs si difuzat de postul HBO. Acesta s-a remarcat si in cateva lungmetraje, precum "Zoolander Manechinul", "Tapi ispasitori", "Melancholia"  al lui Lars von Triera si SF-ul  "Battleship".
 

 


Tarzan este un personaj fictiv creat de Edgar Rice Burroughs in 1912, care a aparut in premiera in volumul de benzi desenate "Tarzan of the Apes". Tarzan este fiul unor aristocrati englezi, debarcati in jungla africana, in urma unei revolte. Dupa moartea parintilor sai, Tarzan este crescut de un trib de primate, denumite de Burroughs "orangs", o specie necunoscuta de oamenii de stiinta, dar care prezinta cateva caracteristici comune cu gorilele, cimpanzeii si primele triburi de hominizi, in special o forma primitiva de limbaj. Supravietuind in jungla de la o varsta foarte frageda, Tarzan are capacitati fizice superioare celor ale atletilor din lumea civilizata. El este inzestrat si cu un intelect superior si invata limba engleza singur, folosindu-se de cartile pe care parintii lui le-au adus cu ei in jungla. Tarzan intalneste oameni pentru prima data atunci cand devine adult. Pleaca in America (in orasul Baltimore), dar sfarseste prin a fi respins de civilizatia moderna si decide sa se intoarca in jungla.


Volumul original a fost urmat de alte 25 de continuari si a generat numeroase ecranizari, in care rolurile principale au fost interpretate de-a lungul anilor de actori celebri, precum Johnny Weissemuller, Christopher Lambert si Casper Van Dien.

Sursa foto: Getty
 


Galerie foto

Ultimele trailere adaugate

Cele mai citite

Tom Hanks spune drama marinarilor capturați de pirații moderni

Aceasta este povestea primei nave de transport americane capturate de pirați în ultimele două secole.

Citeste mai mult ►

Modifică setările cookies