marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Life of Pi, cel mai bun film 3D al anului: Ang Lee dezvaluie secretele tigrului Richard Parker, personajul de care s-a indragostit toata lumea in filmul cu 11 nominalizari la Oscar   

Nimeni nu putea prevesti succesul pe care Life of Pi avea sa-l atinga: a primit 11 nominalizari la Premiile Oscar, inclusiv pentru regie si cel mai bun film, a facut incasari de 500 de milioane de dolari, a revolutionat tehnica 3D si a dat cinematografiei un personaj absolut unic, tigrul Richard Parker, de care toata lumea s-a indragostit la cinema in 2012.

Life of Pi, cel mai bun film 3D al anului: Ang Lee dezvaluie secretele tigrului Richard Parker, personajul de care s-a indragostit toata lumea in filmul cu 11 nominalizari la Oscar

"Inca sunt surprins de ceea ce se intampla" a spus Ang Lee la gala premiilor pentru cele mai bune efecte speciale si vizuale, acordate de catre International 3D Society, unde a obtinut miercuri 4 premii, printre care si pentru cel mai bun film 3D al anului, informeaza Hollywood Reporter.

 

Life of Pi a fost premiat si pentru cel mai spectaculos moment 3D al anului: scena in care o balena sare peste barca a fost considerata cel mai bun moment 3D din 2012.

 

Regizorul Ang Lee a stat de vorba cu cei de la The Wrap intr-un interviu in care a dezvaluit secretele realizarii celui mai iubit personaj la cinema din 2012, tigrul bengalez Richard Parker. Desi este realizat in intregime digital, tigrul este printre cei mai umani eroi, iar publicul s-a indragostit definitiv de eroul cu care Pi (Suraj Sharma) naufragiaza in mijlocul oceanului.

 

 

Filmul, bazat pe romanul lui Yann Martel, parea imposibil de realizat vreodata. Insa Ang Lee a depasit asteptarile tuturor iar Life of Pi a devenit rapid o capodopera, unul dintre cele mai frumoase filme create vreodata si a impresionat suficient Academia Americana de Film incat sa ii ofere 11 nominalizari la Oscar, (inclusiv pentru regie, cel mai bun film, coloana sonora si imagine) al doilea film in cursa, dupa Lincoln, care are 12 nominalizari.

Life of Pi
este considerat de cinefili ca cel mai inspirator film al anului, o  odisee intre filosofie, religie si supravietuire a individului in fata naturii necrutatoare. Filmul a intrat deja in Top 250 IMDb, pe locul 183, cu o nota de 8.2

 


 


"Ceea ce este special la acest film este ca a fost promovat ca un film mare, un blockbuster, dar el este o poveste inspiratoare, un film filosofic. Nu am mai abordat niciodata o astfel de promovare si nu am mai facut un astfel de film in viata mea, asa ca totul a fost o experienta unica pentru mine. Un film cu un baiat naufragiat in Pacific, alaturi de un tigru bengalez, o poveste cu un final ambiguu, nu stiam daca filmul va functiona" a spus regizorul Ang Lee.


Pe langa povestea fascinanta a baiatului naufragiat in Ocean, fanii au descoperit un personaj unic: Richard Parker, un tigru fioros, care il insoteste in odiseea sa pe Pi. Dar cum faci un film intreg cu un tigru fara sa folosesti un animal real? Asta a fost provocarea celor care au lucrat la Life of Pi: poate un tigru generat pe calculator sa fie la fel de credibil ca unul real?

 

Pentru Richard Parker, au fost folositi 4 tigri reali, ca model, care au fost urmariti si analizati in cel mai mic detaliu pentru ca reactiile si comportamentul lor sa fie redate credibil in film. Richard Parker este creat digital, insa au fost folosite si suprapuse imagini cu tigri reali, in anumite portiuni ale filmului.

"Nu stiam daca un tigru generat cu ajutorul tehnicii CGI va arata credibil. Si asta a fost o mare problema pentru mine. Daca nu functiona, acest film era distrus" a spus regizorul de 58 de ani. S-a lucrat peste 1 an pentru a crea felina, timp in care, echipa s-a ocupat si de scenele din ocean in care o balena uriasa apare din fundul oceanului si sare peste barca lui Pi. Acesta a fost considerat cel mai spectaculos moment 3D si premiat de catre International 3D Society saptaman aceasta, la Los Angeles. 
 

 


"Apa este un element important, e ca un personaj viu in acest film, apare in 90% din el.Insa aveam nevoie de control" a mai povestit Ang Lee. Pelicula a fost turnata intr-un bazin care genereaza automat valuri, construit pe un fost aeroport in Taiwan. "Am fost norocosi ca Suraj este mic de inaltime. Filmarile au fost dificile, insa nu s-a plans, nu s-a ranit, nu s-a imbolnavit si nu s-a purtat prost pe parcursul lor. A dus tot filmul in spate. A fost un risc urias din partea producatorilor.


Regizorul aseamna povestea filmului Life of Pi cu esenta realizarii unui film: "Life of Pi examineaza iluzia, puterea povestii. Importanta iluziei - este mai real un lucru daca il putem demonstra? Eu spun povesti, creez iluzii, cred in asta mai mult decat in lucrurile palpabile. Si asta e esenta".

 


Ultimele trailere adaugate


Modifică setările cookies