Povestea infioratoare din spatele filmului Captain Phillips, marea revenire a lui Tom Hanks: greutatile prin care a trecut, conditiile de filmare imposibile si somalezul care va fura toata atentia
7140
0
26 septembrie 2013 17:13
In ultimele saptamani, Barkhad Abdi a devenit dintr-un seminecunoscut intr-un actor nominalizat la Oscar alaturi de nume ca Michael Fassbender, Jared Leto, Bradley Cooper sau Jonah Hill. Abdi a impresionat in Captain Phillips, alaturi de Tom Hanks, dar la fel de spectaculoasa este si povestea vietii lui, demna de un film.
La 28 de ani, Barkhad Abdi a debutat pe marile ecrane in stil grandios, alaturi de legendarul Tom Hanks, in Captain Phillips, film inspirat din evenimente reale: in 2009, un grup de pirati somalezi au pus stapanie pe o nava maritima americana Maersk Alabama, primul cargobot jefuit in ultimii 200 de ani. Acesta este primul sau rol intr-un film si pe langa numeroase nominalizari, inclusiv la Globul de Aur, i-a adus si cea mai importanta realizare: nominalizare la Oscar pentru cel mai bun actor in rol secundar, dar si premiul BAFTA. Pe 2 martie va afla si daca a castigat, insa indiferent de rezultat, prezenta sa pe marile ecrane nu va fi trece neobservata.
Povestea reala este adusa pe marile ecrane de regizorul Paul Greengrass, cu Tom Hanks in rolul Capitanului Phillips, care era la conducerea vasului. Atacatorii erau disperati, veneau dintr-o tara unde razboiul civil devenise atroce si vazusera cu ochii lor cum alti concetateni se imbogatisera de pe urma actelor de piraterie pe mare. Astfel, sperau ca si ei, la randul lor, sa obtina o avere in acest fel, chiar daca asta insemna sa puna mana pe un vas ca o fortareata.
Inainte ca multinationalele sa ia masuri, in Somalia, in urma cu cativa ani, erau intre 3000 si 5000 de pirati pe mare; au pus stapanire pe 26 de nave maritime intre 2009-2010 si au luat 4.9 milioane de $ fiecare. Alabama, o nava de 17.000 de tone, parea imposibil de pradat. Cand piratii au fost observat, echipajul a luat toate masurile de securitate, insa piratii au reusit sa se strecoare la bord.
Pentru a-si proteja echipajul, capitanul Richard Phillips le-a ordonat oamenilor sai se se acunda intr-o camera ascunsa, insa cand piratii i-au gasit, totul s-a transformat intr-o lupta, iar unul dintre atacatori a fost invins. Piratii au pus mana pe o barca de salvare si l-au luat ostatic pe capitanul Phillips atunci cand el s-a oferit sa devina prizonier in locul oamenilor sai.
Drama a durat 5 zile, iar America a ramas fascinata de intamplarile petrecute, dupa ce evenimentele au fost aratate insistent la televizor, mai ales curajul capitanului Phillips. Solutia insa a fost una violenta: 3 lunetisti i-au impuscat pe pirati, pentru a salva viata prizonierilor americani. Presedintele Obama a felicitat atat soldatii, cat si echipajul, pentru dovada lor de curaj.
Barkhad Abdi este cel care ii da viata sefului piratilor somalezi, iar intepretarea sa a fost aclamata de toata presa de specialitate, dar si de cei din industrie, dovada fiind si nominalizarea la Oscar pentru rol secundar.
Succesul lui este cu adevarat uimitor, tinand cont de cum arata viata sa in urma cu putin timp. Acum 2 ani, Abdi era arestat pentru posesie de droguri si a mai fost in spatele gratiilor de cel putin doua ori, conform unui material publicat de Daily Mail. Barkhadi Abdi s-a nascut in Mogadishu acum 28 de ani si s-a mutat in SUA cand avea 14 ani, impreuna cu familia. A lucrat de la taximetrist, sofer de limuzine si pana la vanzator de telefoane mobile in magazinul fratelui sau.
Barkhad Abdi a avut un trecut tumultos si a fost arestat de mai multe ori. In 2012, acesta a fost in centrul unui scandal, impreuna cu niste prieteni, dupa ce a consumat o planta suspecta numita Khat, impreuna cu o cutie de Tylenol. Combinatia l-a facut pe Barkhad sa devina violent si agitat, moment in care politistii i-au dus la sectie pe toti.
Nu a fost primul incident, in 2004 el a stat 90 de zile in puscarie si a fost eliberat conidtionat dupa ce s-a folosit de o identitate falsa. In 2005, Barkhad a fost arestat pentru frauda cu carduri. Insa, norocul i-a suras odata cu realizarea filmului Captain Phillips, in care il joaca pe capitanul piratilor somalezi. Pentru rolul lui Abduwali Muse, acesta s-a zbatut din rasputeri si a invins sute de candidati.
Cu cateva luni inainte de inceperea filmarilor, realizatorii filmului au inceput castingul pentru rolul somalezului. Acestia au cautat printre 700 de emigranti africani in SUA, au cautat somalezi, printre care si Barkhad Abdi, care auzise de casting la televizor.
Abdi avea numai 6 ani cand au avut loc evenimentele violente din Somalia, care au dezbinat tara. Locuia in Mogadishu cand razboiul civil a izbucnit. Inca isi mai aduce aminte cu placere de fructele pe care le culegea din gradina si linistea pe care o aveam pana la inceperea revoltelor. "Totul era pasnic. Apoi, a izbucnit razboiul, eram in strada si am auzit impuscaturi. Toata lumea avea arme si tragea in toata lumea. Nu pot uita ce am vazut, si acum am in minte tipatul unei femei violate. Imi aduc aminte cum urla."
Abdi a reusit sa plece in Yemen, unde tatal sau preda, insa la 14 ani viata s-a schimbat dupa ce familia a reusit sa emigreze in SUA. Schimbarea a fost majora pentru el si familie, nefiind obisnuit cu multe dintre obiceiurile occidentale. A avut diverse joburi, de la taximetrist la vanzator. Anul trecut, a aflat ca Hollywoodul cauta somalezul perfect. Si asa a inceput o noua fila din povestea sa. Tanarul de 28 de ani isi aduce aminte ca ii era rusine: "Cei din jurul meu imi spuneau ca o sa fac de rusine poporul somalez. Iar eu le spuneam ca nu am cum sa ratez sansa de a-l intalni pe Tom Hanks."
La auditie, Abdi a fost mai increzator ca niciodata: "Numele meu este Barkhad Abdi. M-am nascut in Mogadish si EU sunt omul pentru acest rol" isi aduce aminte Abdi despre auditie.