Nu sunt filme proaste sau teribil de proaste, sunt doar pelicule care au inselat asteptarile fanilor si chiar pe cele ale producatorilor in unele cazuri. Yahoo a realizat un top cu cateva dintre cele mai dezmagitoare filme din 2012: pelicule ce promiteau mult mai mult decat au livrat.
Prometheus
Regie: Ridley Scott
Distributie: Noomi Rapace, Logan Marshall-Green, Michael Fassbender, Charlize Theron
Buget: 130 de milioane de $
Asteptarile au fost monumentale tinand cont de mosternirea grea a seriei Alien. Cu Prometheus, vizionarul regizor Ridley Scott s-a intoars la genul pe care l-a definit, horrorul science fiction: toata lumea se astepta la incxa o capodopera in genul celei din 1979, si cu toate ca filmul este superb realizat, ramane o umbra in comparatie cu debutul francizei. De aici si dezamagirea fanilor. Actiunea din Prometheus se petrece in 2085 cu 30 de ani inainte de cea din Alien, la prima intalnire a oamenilor cu extraterestrii ucigatori si inteligenti. Cand un echipaj este trimis pe o planeta indepartata pentru a o pregati de colonizare, acestia descopera o forma de viata foarte ostila.
John Carter
Regie: Andrew Stanton
Distributie: Taylor Kitsch, Lynn Collins, Willem Dafeo, Ciaran Hinds, Mark Strong
Buget: 250 de milioane de $
Dupa ce a regizat WALL-E, unul dintre cele mai bune filme ale deceniului - Andrew Stanton a adus in 2012 aventurile lui John Carter. Inspirat din romanul lui Edgar Rice Burroughs, John Carter este povestea unui fost capitan John Carter (Taylor Kitsch) transportat inexplicabil pe Marte unde fara intentia sa intra intr-un conflict de proportii cu locuitorii planetei printre care Tars Tarkas (Willem Dafoe) si captivanta printesa Dejah Thoris (Lynn Collins). Pelicula este departe de a fi un film prost, insa a dezamagit modul in care acest proiect a fost tratat de Disney: de la productie pana la campania de promovare pelicula a primit lovituri dupa lovituri. Disney, care a anuntat public prin directorul ei ca se astepta ca filmul sa faca 800 de milioane de $, a inregistrat unul dintre cele mai dureroase esecuri financiare din istorie: a facut incasari mondiale de 282 milioane de $. Directorul consiliului de administratie The Walt Disney Studios, Rich Ross, a demisionat dupa cea mai mare dezamagire financiara pentru un film realizat de Disney.
Battleship
Regie: Peter Berg
Distributie: Taylor Kitsch, Liam Neeson, Alexander Skarsgard
Buget: 200 de milioane de $
Battleship a fost numit de unii critici "o reclama uriasa deghizata in film". Hollywood-ul o demonstreaza de cativa ani buni: nu ai nevoie de un scenariu inteligent ca sa faci un film bombastic, cu priza la public. Atunci cand scenariul nu este nici inteligent, nici inovativ, te bazezi pe personaje sau dialoguri amuzante care sa salveze situatia, ca in cazul lui The Avengers, insa Battleship a gafat la ambele capitole. Battleship a fost promovat ca o aventura spectaculoasa care se intinde peste ape, in cer si peste pamant, in lupta pentru supravietuire a planetei noastre impotriva unei forte superioare. Insa fanii si-au dat seama de faptul este un fel de clona al blockbusterului Transformers regizat de Michael Bay asa ca nu i-au dat nicio sansa in SUA. Inspirat de jocul Hasbro, Battleship e doldora de efecte speciale, insa povestea plina de clisee, lasa de dorit, la fel si interpretarile. Filmul a fost p criticat cu luni bune inainte de lansare de catre regizorul James Cameron: "Este o criza la nivelul povestilor. Sa faci din Battleship un film este disperare curata. Toata lumea la Hollywood cunoaste cat de important este ca un film sa fie un brand inainte de a ajunge in cinema. Daca aceasta marca exista cum e in cazul lui Harry Potter sau Spider-Man, esti la ani distanta in fata. Si aceasta este problema. Pentru ca aceste francize ajung sa fie ridicole. Battleship este o degradare a cinematografiei"
Total Recall / Memorie Programata
Distributie: Colin Farrell, Kate Beckinsale, Jessica Biel
Regie:Len Wiseman
Buget: 125 de milioane de $
Un remake fara personalitate. La 12 ani de la celebrul film al lui Paul Verhoeven cu Arnold Schwarzenegger si Sharon Stone, universul futuristic din Total Recall s-a intors pe marile ecrane. Noul Total Recall cu Colin Farrell in rolul lui Arnold nu seamana deloc cu cel pe care l-ai vazut in copilarie. Total Recall / Memorie Programata nu s-a ridicat la inaltimea asteptarilor iar criticile la adresa sa au fost extrem de dure. Filmul este mai violent, mai zgomotos, mai mare decat primul, insa nu e memorabil. Noul Total Recall impinge lucrurile la un alt nivel: intram intr-o realitate futuristica unde asistam la un razboi intre clasa muncitoare si cea care vrea sa controleze Planeta. In lumea lui Douglas Quaid, granita dintre fantezie si realitate devine tot mai neclara, la fel si soarta lui Quaid, care trebuie sa-si gaseasca adevarata identitate si sa-si descopere propriul destin.
Dark Shadows/ Umbre intunecate
Regie: Tim Burton
Distributie: Johnny Depp, Michelle Pfeiffer, Eva Green
Buget: 150 de milioane de $
Filmul are aerul inconfundabil marca Tim Burton, insa parca asteptam mai mult de la pelicula cu Johnny Depp in rol de vampir. Dark Shadows este o adaptare dupa serialul de televiziune horror cu acelasi nume difuzat intre 1966 si 1971 si care a fost un mare succes in SUA. Filmul a avut mai multe accente comice, decat dramatice iar scenariul este centrat pe familia Collins si pe legaturile lor cu fenomenele supranaturale, cu varcolacii, vrajitoarele si vampirii. Criticii si-au infipt coltii mai tare in film decat a facut-o Barnabas Collins in poveste. Filmul a fost numit "o gluma lunga, fara rost" de criticul Anthony Lane de la New Yorker. Nu este bun film prost, insa tinand cont de regizor si distributie putea iesi ceva mai memorabil.
Rock of Ages/ Rock pentru totdeauna
Regie: Adam Shankman
Distributie: Julianne Hough, Diego Boneta, Tom Cruise
Buget: 75 de milioane de $
Filmul este un musical plasat in anii '80, la Hollywood, unde se atinsese varful de glorie din epoca rockului glamour si a pletelor in vant, fluturate pe riffuri dure de chitara. Rock of Ages il are in rolul principal pe Stacee Jaxx (interpretat de Tom Cruise) un muzician trecut de tinerete a carui vreme de glorie a apus demult. Desi a avut o distributie uriasa cu Tom Cruise, Alec Baldwin, Catherine Zeta-Jones, Paul Giamatti, Mary J. Blige si Russell Brand, filmul cu buget de 75 de milioane de $ nu a facut decat 56 de milioane de $ incasari mondiale. Rock of Ages lasa in urma asteptarile intiale: povestea e banala, uneori exagerata si impinsa spre parodie, doar hiturile rock mai salveaza situatia.