marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Christoph Waltz: actorul pe care Tarantino l-a facut un star, a luat al doilea Oscar din cariera in ultimii 3 ani

In varsta de 56 de ani, actorul austriaco-german, Christoph Waltz a reusit performanta de a castiga doua premii Oscar  in 3 ani: ambele pentru roluri secundare si ambele in filme regizate de Quentin Tarantino.

Christoph Waltz: actorul pe care Tarantino l-a facut un star, a luat al doilea Oscar din cariera in ultimii 3 ani

 

"Multumesc celor alaturi de care am fost nominalizat. Va respect. Ii multumesc lui Tarantino, Jamie Foxx, Leonardo DiCaprio si celor care m-au sustinut. Ai avut curaj, Quentin" a spus Waltz vizibil emotionat, dupa ce si-a ridcat la doilea premiu Oscar din cariera, obtinut tot pentru un film regizat de Quentin Tarantino, Django Unchained.

 

Actorul a fost recompensat pentru rolul lui Dr. King Schultz, un amuzant medic dentist care ajunge vanator de recompense in western-ul despre sclavie a lui Tarantino.  Christoph Waltz s-a luptat la aceasta categorie cu  Tommy Lee Jones (Lincoln), Robert De Niro (Silver Linings Playbook), Alan Arkin (Argo), Philip Seymour Hoffman (The Master)
 

Nascut la Viena, Waltz a studiat teatrul in orasul natal pana sa intre la prestigiosul institut de teatru si film Lee Strasberg din New York. Si-a inceput cariera in teatru, apoi a inceput sa se afirme in televiziune si film. Treptat si-a castigat o reputatie solida, atat in Austria, cat si in Germania, pentru rolurile sale internationale.


 

Laudele unanime pentru Waltz au venit in 2009, dupa prestatia nemaipomenita din Inglourious Basterds, filmul lui Quentin Tarantino. Christoph Waltz i-a dat nastere colonelului SS Hans Landa sau Vanatorului de Evrei, cum era poreclit datorita stilului unic de a gasi si extermina evreii care se ascundeau. Revelatia Hollywood-ului cu privire la Waltz ii revine in totalitate lui Tarantino, care a crezut in talentul actorului si nu a simtit ca risca oferindu-i unul dintre cele mai grele roluri dintre cele nascocite de regizor pana la acel moment.


Desi initial Tarantino se temea ca trebuie rescris scenariul intrucat personajul Hans Landa parea imposibil de jucat prin complexitatea sa, pentru Christoph Waltz se pare ca personajul a fost floare la ureche. Prestatia sa a fost onorata cu premii in cadrul diverselor festivaluri de film si gale de premiere. Mandru de personajul creat, dar si de maniera unica de interpretare a lui Waltz, Tarantino a declarat:


"Cred ca Landa este unul dintre cele mai bune personaje pe care le-am creat si pe care o sa le creez vreodata, iar Christoph l-a interpretat cu mare exactitate... Este adevarat ca, daca nu gaseam pe cineva la fel de bun ca Christoph, probabil ca nu as fi facut Inglourious Basterds."


"Am mers la un casting, iar lucrul cel mai neobisnuit a fost ca am primit imediat intregul scenariu. Asa ca il citisem pana sa il cunosc pe Quentin. Am stiut ce inseamna acea intalnire si asta a facut diferenta....Unul dintre lucrurile care imi plac la Quentin este ca nu iti spune nimic. Te intreaba ce crezi si regizeaza si asta. Este regizor pana in maduva oaselor. Nu este instructor si nu iti spune ce sa faci" a declarat Christoph Waltz despre prima intalnire cu Tarantino


Galerie foto

Ultimele trailere adaugate


Modifică setările cookies