Clint Eastwood, in varsta de 84 de ani, are o noua iubita - Christina Sandera -, iar aceasta s-a mutat deja in locuinta celebrului actor si regizor american.
Clint Eastwood s-a despartit in august 2013 de sotia sa, Dina Eastwood, dupa o casnicie de 17 ani, informeaza contactmusic.com. "Christina locuieste deja cu el, in aceeasi casa pe care el o impartea in trecut cu Dina. Ea s-a mutat acolo in urma cu cateva luni deja", a declarat o sursa.
Cei sapte copii ai starului hollywoodian par sa aprobe relatia tatalui lor cu Christina Sandera, care lucreaza la hotelul Mission Ranch Hotel din orasul californian Carmel, detinut de familia Eastwood. "Copiii lui Clint au facut cunostinta cu Christina si o plac. Copiii spun ca ea este o femeie «normala»", a adaugat aceeasi sursa pentru Us Weekly. Scott Eastwood, unul dintre fii sai, are o cariera de succes de model si seamana incredibil de bine cu tatal sau in tinerete.
Scott Eastwood, fiul lui Clint Eastwood
Aceasta este cea de-a doua relatie a lui Clint Eastwood dupa despartirea din 2013 de Dina Eastwood.
Starul hollywoodian a avut o relatie cu fotografa Erica Tomlinson-Fisher la putin timp dupa ce Dina, in varsta de 48 de ani - care a depus cererea de divort in octombrie 2013, invocand motivul diferentelor ireconciliabile - a inceput o relatie cu fostul sot al fotografei, Scott Fisher, antrenorul echipei de baschet de la Universitatea Hawaii.
Mariajul dintre Clint si Dina Eastwood a inceput sa se destrame anul trecut, dupa ce Dina a lansat "Mrs. Eastwood and Company", un reality-show de televiziune in care protagonistele sunt ea si cele doua fiice ale lui Clint Eastwood. Actorul a avut o scurta aparitie, in primul episod, si parea ca nu se simte deloc bine in acea ipostaza.
Celebrul actor american, in varsta de 84 de ani, a fost casatorit cu Maggie Johnson peste 30 de ani si a avut relatii de lunga durata cu actritele Sondra Locke si Frances Fisher. Supranumit "afemeiatul in serie" de la Hollywood, Clint Eastwood a avut numeroase aventuri si relatii pasagere si are sapte copii.
Sursa: Mediafax.ro