marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

El e românul care joacă alături de Cate Blanchett și Jamie Lee Curtis

Filmul „Borderlands” tocmai a fost lansat, avându-l într-un rol principal pe un actor român.

El e românul care joacă alături de Cate Blanchett și Jamie Lee Curtis
Cate Blanchett, Jamie Lee Curtis și Kevin Hart sunt capete de afiș pentru „Borderlands”, filmul care-l aduce în prim-plan pe Florian Munteanu, actorul român pentru care Hollywoodul nu e deloc un teren nou.
 
Astfel, după nume precum Sebastian Stan, Marcel Iureș, Maia Morgenstern, Alexandra Maria Lara, Catinca Untaru și Johnny Weissmuller, a venit timpul și ca Florian Munteanu să fie văzut pe marile ecrane.
 
În filmul „Borderlands”, Florian Munteanu joacă rolul lui Krieg, protectorul unei preadolescente rebele. Producția pornește de la una dintre cele mai bine vândute francize de jocuri video din toate timpurile.



 

 
Născut în Germania în 1990, Florian Munteanu provine dintr-o familie de români plecați din Târgu Mureș. Pasionat de mic de sport (a practicat fotbal, baschet, box, handbal, înot și tenis), el a reușit să câștige numeroase meciuri în diverse competiții de box din Germania, în 2016 ajungând să-l cunoască pe celebrul promotor Eduard Irimia. Iar acesta i-a spus că este făcut pentru film, nu pentru box, și l-a convins să își schimbe cariera. Și, după nici doi ani, avea să primească și marea confirmare.
 
Remarcat de Sylvester Stallone, care avea în pregătire filmul „Creed II” – parte a continuării seriei „Rocky” –, numele lui Florian Munteanu a apărut pentru prima data într-o distribuție cu greutate, în rolul lui Viktor Drago, fiul lui Ivan Drago, interpretat de Dolph Lundgren.



 

 
Florian Munteanu a jucat și în al treilea sezon din cunoscutul serial „Vikingii”, difuzat pe Netflix, în rolul generalului bizantin Georgios Maniakes (secolul al XI-lea), care a condus o revoltă împotriva lui Constantin al IX-lea Monomahul, împărat al Imperiului Roman de Răsărit.



 

 
De câțiva ani, Florian Munteanu trăiește și se antrenează în Statele Unite ale Americii și a legat o strânsă prietenie cu Dolph Lundgren.
 
FOTO: Instagram

Ultimele trailere adaugate


Modifică setările cookies