Poate că unii credeau că e invidioasă că fostul ei soț, Ben Affleck, cu care are 3 copii, s-a reîntors la mai vechea lui iubire, Jennifer Lopez. Numai că Jennifer Garner nu doar că spera că JLo îl va face să-și recapete focusul în viață și să-l facă să redevină Ben cel de odinioară, dar era și prea ocupată să-și recâștige dimensiunile de super-eroină.
Și asta pentru că personajul său, Elektra, războinica pe care a interpretat-o cu două decenii în urmă, a fost „rechemată la apel”, cu o apariție spectaculoasă în noul film „Deadpool & Wolverine”.
Și e ceva să vezi o femeie ajunsă la 52 de ani cum reintră în sala de fitness și se reapucă de antrenamentele de forță! „Devenind Elektra”, a scris ea în descrierea filmulețului prin intermediul căruia le-a dat fanilor ocazia să o vadă la treabă.
Antrenamentul lui Jennifer Garner a inclus sesiuni riguroase de cardio, exerciții cu greutăți, înot, box, gimnastică în apă și jogging – uneori chiar și de două ori pe zi! Mai mult, fosta soție a lui Ben Affleck a petrecut mult timp repetând cascadoriile din scena intensă de luptă la care a participat în film, uneori alături de dublura ei.
Reluarea rolului Elektrei a venit la peste 20 de ani de când Jennifer Garner a intrat în lumea supereroilor Marvel, chiar într-un film în care îi dădea replica lui Ben Affleck, în „Daredevil” (2003). „În afară de a încerca să-i conving pe colegii de grădiniță ai copiilor mei că eram un ninja secret, nu am mai pus mâna pe armele Elektrei din 2003. Eram în formă, dar nu în formă pentru Marvel”, a scris ea în dreptul filmulețului care a făcut furori printre fanii săi.
„Nu știam că eu și Elektra aveam nevoie de un final", a mai adăugat Garner, aceasta fiindu-le recunoscătoare lui Ryan Reynolds și Shawn Levy că i-au dat ocazia de a încheia frumos acest capitol, după filmul „Elektra” din 2005.