Gopo 2013. Interviu cu Ozana Oancea, actrita care a impresionat in Visul lui Adalbert, filmul despre cea mai frumoasa amintire pe care o au romanii

“Visul lui Adalbert“ este o comedie neagra bazata pe o intamplare petrecuta in realitate intr-o fabrica de pe vremea comunismului. E 8 mai 1986, ziua aniversara a Partidului Comunist Roman. O zi celebrata cu mare ipocrizie si teama in toate fabricile din tara. Pe langa conotatiile politice, evenimentul are loc la doar doua saptamani de la explozia de la Cernobal. Dar, mai important pentru romani, aceasta este ziua cand Steaua Bucuresti castiga Liga Campionilor, pentru prima si ultima oara in istoria fotbalului romanesc, poate cea mai frumoasa amintire pe care o au romanii din perioada comunista.

1. Care este scena ta preferata din filmul Visul lui Adalbert?

Imi place momentul de la inceput, cand plange Gabriel Spahiu la meci. Daca era vorba despre o scena de-a mea…imi place scena de la oglinda in alb- negru. E o scena in care nu am avut incredere la filmare si m-a surprins cand am vazut-o in film. Mi-a placut  foarte mult.

2. Ai vreo amintire anume legata de perioada comunismului?

Am foarte multe. Toata copilaria, adolescenta si tineretea mea. Zilele astea, dupa ce am vazut un alt film nominalizat la Gopo, m-am gandit mult la practica pe care o faceam in fiecare trimestru de liceu intr-o fabrica de pe la Piata Chibrit. Zilnic, intr-un atelier deasupra unei hale, faceam garnituri de cauciuc. Imi amintesc cu revolta resemnarea cu care credeam ca viata e cam asa.

3. Exista actori pe care ii apreciezi in mod deosebit, care te-au inspirat?
Sigur. In continuare Juliette Binoche. Suzanne Clement. Kevin Spacey.
 

4. Ce iubesti mai mult? Teatrul sau filmul?
Unele filme si unele teatre.

5. Andi Vasluianu spunea intr-un interviu ca e genul de actor care nu se poate privi foarte mult in filme. Tu ce gen esti? Iti analizezi interpretarile?

Cred ca sunt foarte multi actori care nu se pot privi deloc. Apoi sunt cei care nu insista in a se privi. Si cred ca terminam repede daca ii mai categorisim pe cei care se uita ca sa se corecteze si pe cei care sa uita ca sa se admire. Si adaugam inca o categorie: din toate cate un pic. Eu sunt in aceasta ultima categorie : uneori nu ma uit, alteori ma uit un pic (daca sunt nemultumita), uneori ma uit constiincios ca sa pricep ce nu am constientizat la filmare (mai ales ce era in jurul meu si nu am realizat ) si ma bucur ca reusesc uneori sa apreciez cate ceva (am o miscare a degetelor mainii stangi in Adalbert si un zambet langa un raft de carti in Felicia, un pas adaugat in Captivi de Craciun care imi plac foarte mult).