Jennifer Lawrence a castigat cel de-al doilea trofeu la Globurile de Aur din cariera, de aceasta data pentru rolul secundar din American Hustle.
Dupa succesul de anul trecut, cand a fost desemnata cea mai buna actrita pentru interpretarea din Silver Linings Playbook si dupa nominalizarea din 2011 obtinuta datorita rolului din Winter's Bone, Jennifer Lawrence si-a demonstrat inca o data suprematia, cu trofeul cucerit la categoria cea mai buna actrita intr-un rol secundar.
"Printr-un miracol, am ajuns sa lucrez cu David O.Russell, caruia ii datorez cariera mea. Le multumesc tuturor colegilor mei. Sa castig in acest an este o onoare. Nu stiu de ce sunt asa de speriata, e o bucurie. Tremur, nu mai faceti asta niciodata", a declarat Jennifer Lawrence cand si-a ridicat trofeul.
Rolul din American Hustle a reprezentat o provocare pentru actrita de 23 de ani, fiind total diferit de ceea ce interpretase ea pana acum, mai ales ca actiunea filmului se petrece in timpul anilor '70. De la lansarea productiei, Jennifer Lawrence a primit numeroase aprecieri pentru rolul sau, nu putini fiind cei care o considera favorita si pentru un al doilea Oscar consecutiv.
In timpul filmului, Jennifer Lawrence este surprinsa intr-o ipostaza mai putin obisnuita pentru ea, ea cantand melodia Live and Let Die.
American Hustle este un thriller politic dupa un scenariu de Eric Singer, care se concentreaza pe un caz complicat de coruptie din anii ’70, cu ramificatii in Congresul SUA. Atunci 31 oficiali guvernamentali suspectati de acte de coruptie si trafic de influenta au fost cercetati penal, iar 11 dintre ei fiind pusi sub acuzare.
Christian Bale interpreteaza pe genialul escroc financiar Melvin Weinberg care alaturi de amanta si partenera sa la crime - Amy Adams - este obligat sa lucreze cu un agent FBI scapat de sub control - Bradley Cooper - pentru a pacali o serie de politicieni. In centrul povestii se afla si primarul din Camden, New Jersey - Jeremy Renner. Iar Jennifer Lawrence joaca rolul sotiei lui Christian Bale.
Aceasta este povestea primei nave de transport americane capturate de pirați în ultimele două secole.