La vida de los peces: prim planul singuratatii

   A patra prezenta la TIFF a regizorului chilian Matias Bize s-a produs vara trecuta, dupa ce in prealabil drama lui intima fusese premiata cu un Goya pentru cel mai bun film strain de limba spaniola, iar acum La vida de los peces a ajuns si in cinematografe. Ii lipsesc efectele speciale si nu rimeaza cu popcorn-ul pentru ca e o privire prin lentila intrebarilor si remuscarilor spre trecutul unor oameni adevarati, amalgam de carne si sentimente. Fara nume cunoscute in distributie, pelicula are cel mai mare atuu in scriitura onesta, in replicile si calde si reci, dar intotdeauna naturale ce scot la iveala cu finete egoismul si duritatea masculina sau indecizia si suferinta feminina.

   Andres are 33 de ani, e acasa, dar strain in acelasi timp la petrecerea unor prieteni. Mai are cateva ore pana sa ia avionul inapoi spre Berlin si viata lui de editor calator. A plecat din Chile acum 10 ani si e admirat de amicii care nu inteleg ca viata traita prin hoteluri, avioane si locuri foarte umblate e departe de a fi un ideal. In secret, el spera sa o reintalneasca pe Ea, Beatriz, dragostea vietii lui. 

   Momentele celor doi fosti indragostiti alterneaza cu cele in care Andres trece prin diferite incaperi populate de personaje in situatii din cele mai diverse: amicii sai au problemele lor de barbati de familie, o fosta iubire din tinerete e excitata din cauza sarcinii, un duo adolescentin plin de curiozitati deocheate butoneaza pe consola, o pustoaica de ieri devenita tanara azi suspina fatis dupa el, un tovaras incepe cu el o sesiune de terapie pe care o continua mai tarziu o batrana ale carei cute adanci ii brazdeaza deopotriva chipul si sufletul.

   Cumva toate aceste intamplarile risca sa-l deraieze pe Andres. Fara sens insa, pentru ca trenul vietii nu merge niciodata inapoi, ci mereu inainte. O lume e o suma de oportunitati, iar o lume abandonata, cazul lui Andres, e o suma de ratari. Nimic mai mult, nimic mai putin. Bize mangaie capul spectatorilor cu iluzia unui final de cinema, dar isi revine la timp pentru a-si pastra autenticitatea. Lucreaza aproape exclusiv printr-o colectie de prim-planuri ce se bazeaza pe expresivitatea cuplului de actori din rolurile principale – Santiago Cabrera si Blanca Lewin, si, pacatul lui, exagereaza uneori cu volumul unei coloane sonore care te face sa-ti astupi urechile in cateva randuri in loc sa empatizezi cu personajul principal.

   Verdict: 3/5, bun

   Pentru: adulti cu disponibilitate la introspectie