Matt LeBlanc, vedeta comediei in esenta tare “Joey”, la Pro Cinema de luni pana sambata de la ora 21.30, va ajunge la tribunal.
Actorul este dat in judecata de fosta sa impresara, Camille Cerio, care pretinde ca LeBlanc nu i-a platit comisionul in valoare de peste un milion de dolari.
Desi avocatii lui Matt au cerut suspendarea plangerii, instanta a hotarat ca impresara poate merge mai departe cu procesul, cei doi urmand sa-si rezolve disputa la tribunal.
LeBlanc a insistat ca impresara a primit deja peste doua sute de mii de dolari pentru serviciile sale, dar Cerio spune ca suma nu inseamna nimic pe langa ce-i datoreaza actorul.
Impresara sustine ca serialele “Prietenii tai” si “Joey” i-au adus lui LeBlanc venituri de peste 100 de milioane de dolari, din care peste un million ar reprezenta comisionul ei. Aceasta pretinde ca Matt LeBlanc a fost de acord sa-i plateasca un comision de 15 % din salariul obtinut in urma filmarilor. Actorul s-a tinut de cuvant o perioada, dar in anul 2000 a incetat sa-i mai trimita cecurile.
Nici LeBlanc si nici Cerio nu vor sa cedeze, iar spiritele se vor incinge si mai tare in luna septembrie, cand cei doi se vor certa in cadru organizat, la tribunal.