Actorii din "Back to the future" si membrii echipelor de filmare sarbatoresc in aceasta perioada implinirea a 30 de ani de la celebra serie din anii '80, care a devenit "cult" pentru zeci de mii de fani din intreaga lume.
Duminica, 19 iulie, Michael J. Fox, in varsta de 54 de ani, s-a intalnit cu fanii seriei "Back to the future" la London Film And Comic Con - un eveniment care tine 3 zile. multi dintre fani au venit sa-si vada eroii din filme - Marty McFly si doctorul Emmet Brown - imbracati in costume asemanatoare acestor personaje.
"Sunteti cei mai adevarati oameni pe care i-am cunoscut. Iar daca asta inseamna sa fii un tocilar, atunci asa este si Marty" (rolul sau din film, n.red.) - a spus Michael J. Fox in fata multimii de fani, conform The Guardian.
Claudia Wells, care a jucat rolul prietenei lui Marty, Jennifer, in primul film, a fost de aceeasi parere, spunandau-le oamenilor ca sunt cei mai "draguri, amabili si frumosi oameni" pe care i-a cunoscut. Ea a povestit ca prima data cand a fost lovita de efectul acestui film a fost atunci cand a primit o scrisoare lunga, in care fanul ii povestea ca a avut o copilarie grea, dar ca a reusit sa treaca prin probleme uitandu-se repetat la "Back to the future".
"Se uita la film in fiecare noapte. Noi eram familia sa. Noi am fost motivul pentru care a ales sa nu se sinucida." - a spus actrita.
Fox si Wells au fost insotiti pe scena de Cristopher Lloyd, in varsta de 76 de ani, care l-a jucat pe Brown, Lea Thompson, care a fost mama lui Marty (Lorraine) si alti zeci de actori care au avut diferite roluri.
"Back to the future" a fost lansat de Ziua Independentei in SUA, in 1985, si a avut incasari in valoare de 383 de milioane de dolari la nivel international, fiind cel mai de succes film al anului. Producator executiv a fost Steven Spielberg, iar regia a fost semnata de Robert Zemeckis.
Aceasta este povestea primei nave de transport americane capturate de pirați în ultimele două secole.