Amanda Seyfried: As fi stat goala in strada pentru rolul din Mizerabilii, mi-a schimbat viata acest film
1965
0
12 ianuarie 2013 13:49
Tom Hooper a dat lovitura in Marea Britanie cu filmul musical Les Miserables, nominalizat la 8 premii Oscar. Mizerabilii a facut incasari 12 milioane de dolari (8 milioane de lire sterline) la debut in Marea Britanie, invingand recordul detinut de Mamma Mia in 2008.
In 2008, Mamma Mia devenea cel mai bun musical la debut in cinema in Marea Britanie cu incasari de 6 milioane de lire sterline, aproximativ 9 milioane de dolari. Recordul stabilit de Mamma Mia a fost batut de Les Miserables, lansat weekendul trecut in Marea Britanie.
Les Miserables este unul dintre cele mai populare filme in sezonul premiilor: are 8 nominalizari la Oscar, 9 la premiile BAFTA si a obtinut 3 Globuri de Aur, pentru cel mai bun musical, cel mai bun actor intr-un musical - Hugh Jackman si cea mai buna actrita in rol secundar - Anne Hathaway.
La nivel global, filmul lui Tom Hooper, castigator al Oscarului in 2011 pentru The King's Speech, a strans deja incasari de 234 de milioane de dolari la un buget de 61 de milioane de dolari.
Mizerabilii a fost un test impresionant pentru actori, care au cantat live pe toata durata filmului. Hugh Jackman, care il joaca pe Jean Valjean, a fost atat de cucerit de experienta, incat a declarat ca isi doreste inca un film musical, insa putin mai optimist. "Cu siguranta imi doresc inca un film musical, poate chiar anul viitor, dar sa fie mai putin trist. M-as bucura daca as putea dansa" a spus actorul australian pentru EOnline.
Filmul a reusit sa impresioneze publicul, atat prin interpretari, cat si prin povestea emotionanta. Cei de la The Guardian se intreaba de ce provoaca atat de multa emotie filmul regizat de Tom Hooper, dupa ce saptamanile trecute a facut inconjurul internetului un clip cu o familie care a plans tot drumul pana acasa dupa vizionarea filmului.
"In timp ce se tot spunea ca filmul era aplaudat la final in salile de cinema,acum, se pare ca toata lumea plange la aceasta vizionare. Familia din Long Island care a plans fara oprire tot drumul pana acasa dupa ce a iesit de la Mizerabilii spune ca nu s-a putut abtine. <<De la prima nota, am inceput sa plang. Am fost la inmormantari la care am plans mai putin>> a spus tatal", scriu cei de la The Guardian.
Este acest film cea mai emotionanta productie creata vreodata? se intreaba jurnalistii de la The Guardian, care sustin ca singurul moment cu adevarat sfasietor e cel in care Anne Hathaway canta celebra melodia I Dreamed a Dream.
"Am plans de la inceput pana la sfarsit, aveam un morman de servetele la picioare, cand am terminat de vazut filmul" a spus actrita Lucy White.
Cei de la The Guardian mai scriu ca desi managerii de cinema i-au avertizat pe spectatori sa isi aduca servetelele cu ei, nu toti au fost impresionati si nu toti au plans. In schimb, pe unii spectatori i-au impresionat pana la lacrimi filme ca Life of Pi, al lui Ang Lee sau Amour, al regizorului austriac Michael Haneke. Se pare ca spectatorii sunt atrasi de suferinta umana la inceputul anului, dovada fiind Mizerabilii si Life of Pi, care isi poarta spectatorii printr-un ocean de trairi si emotii.
Castigatorul Oscarului din 2011 pentru Discursul regelui, Tom Hooper aduce pe marile ecrane un musical de zile mari cu o distributie impresionanta. Mizerabilii - drama musical produsa de Working Title Films si Universal Studio va urmari firul epic al evenimentelor din romanul lui Victor Hugo: fostul ocnas Jean Valjean( Hugh Jackman) condamnat la inchisoare pentru ca a furat o paine evadeaza si isi construieste o viata consumata de fuga de inspectorul Javert (Russell Crowe) obsedat de capturarea sa. Cei doi se vor confrunta in timpul revolutiei din Paris in 1832.
Mizerabilii poate fi vazut si in Romania, incepand cu 25 ianuarie 2013.
Aceasta este povestea primei nave de transport americane capturate de pirați în ultimele două secole.