De la Peter Jackson, regizorul si producatorul premiat cu Oscar, vine filmul „Hobbitul: Batalia celor cinci ostiri” – a treia parte din trilogia creata in urma adaptarii capodoperei „Hobbitul”, scrisa de J.R.R. Tolkien, aparuta in traducere romaneasca la Editura RAO. Trilogia spune povestea evenimentelor intamplate in Pamantul de Mijloc cu 60 de ani inainte de „Stapanul inelelor”, pe care Peter Jackson si echipa sa l-au adus pe marile ecrane in trilogia blockbuster care a culminat prin filmul premiat cu Oscar „Stapanul inelelor: Intoarcerea regelui”.
Hobbitul: Batalia celor cinci ostiri reprezinta apogeul calatoriei de peste 16 ani a regizorului, co-scenaristului si producatorului Peter Jackson, in demersul sau de a aduce la viata universul bogat stratificat al Pamantului de Mijloc, creat cu aproape un secol in urma de J.R.R. Tolkien in capodoperele sale literare „Hobbitul” si „Stapanul inelelor”. Filmarile trilogiei „Hobbitul” au durat peste 9 luni (266 de zile), desfasurandu-se in Noua Zeelanda, cunoscuta acum in intreaga lume drept „Pamantul de Mijloc” din cinematografie.
"Cand am facut «Stapanul inelelor», a existat o presiune puternica, pentru ca era un proiect important, realizat intr-un mod nemaipomenit, iar atunci nu aveam realizarile pe care le avem acum”, spune Peter Jackson. „Acele filme ajuns in lume, iar acum au devenit parte din cultura, astfel ca acest lucru a creat un fel de presiune pentru filmele «Hobbitul». Dar singurul mod in care poti raspunde acestui lucru este a fi corect fata de tine insati, ca producator de film. Asemeni intregii mele cariere, am incercat sa fac filme pe care mi-ar placea mie sa le vad la cinema. A fost o mare bucurie sa vedem cum primele doua filme «Hobbitul» au fost atat de bine primite de catre fani, pentru ca si noi suntem fani. Insa este extrem de entuziasmant, de asemenea, sa prezentam pentru prima oara aceasta lume si incredibila sa mitologie unei noi generatii, cu povestea prin care a inceput totul.”
Intr-un featurette special, regizorul Peter Jackson a povestit si cum i-a schimbat viata aceasta experienta unica din viata lui, realizarea celor 6 filme Lord of The Rings si The Hobbit. "Am inceput filmarile in 1999, a fost sansa vietii pentru mine, mai ales in Noua Zeeelanda, unde nu prea se fac productii cu bugete asa mari" a spus Jackson. Orlando Bloom, care joaca si in trilogia The Hobbit, in rolul lui Legolas, adauga: "Erau foarte mici asteptarile, nu stiam cum va fi primit acest film".
"<<Fratia Inelului>> a fost o experienta unica pentru ca am facut toti un film ca o familie, stiu ca pe toti care au lucrat ii voi pastra aproape pentru tot restul vietii mele" a spus Elijah Wood. Pe de alta pate, Peter Jackson declara la finalul trilogiei Lord of The Rings ca nu va mai repeta o astfel de experienta, atat de solicitanta si de complexa. "Si iata-ne, dupa 10 ani, o luam de la capat. Prima trilogie am filmat-o in 266 de zile, culmea, tot atatea zile ne-au trebuit si pentru trilogia The Hobbit. Am repetat experienta de doua ori in viata, dar va asigur ca nu va mai exista si a treia oara." a comenat amuzat Peter Jackson.
„Este minunat sa vina oameni la mine sa-mi spuna ce mult inseamna Gandalf pentru ei, iar acum aflu ca si sunt si copii care nu se nascusera cand filmam pentru «Stapanul inelelor», dar care abia asteapta sa vada ultimul film din seria «Hobbitul». Pur si simplu trebuie sa accepti ca Gandalf exista dincolo de carti si de filme; el reprezinta o idee, nu doar o persoana”, declara si legendarul actor Ian McKellen, interpretul lui Gandalf.
Povestea hobbitului pe nume Bilbo Baggins (Martin Freeman), care porneste intr-o aventura nemaipomenita si primejdioasa in Tinuturile Salbatice, alaturi de Vrajitorul Gandalf (Ian McKellen) si Compania Piticilor, condusa de Printul Thorin Oakenshield (Richard Armitage), cuprinde temele puternice intretesute in scrierile lui Tolkien – legaturile de prietenie, natura onoarei si a sacrificiului, coruptia adusa de bogatie si putere, curajul ascuns al celor mai improbabili eroi, capabil sa infrunte chiar si cele mai mari forte ale raului.
In ultimul film din serie, fiecare dintre personaje duce propria batalie interioara, fiind fortat sa faca alegeri importante si adeseori dureroase, care ii afecteaza atat pe ei, cat si pe cei din jur. „Batalia de proportii epice aflata in centrul acestui film reprezinta punctul culminat al firelor narative din cele trei filme, care continua sa se desfasoare chiar si cand armatele se dezlantuie pe campul de lupta”, adauga Jackson. „Exista mult suspans si tensiune, victorie, precum si tragedie, pe masura ce planurile diferite si conflictele personale dintre personaje ating punctul critic. Tot ce am vazut – cine sunt personajele si pentru ce lupta fiecare – conduce spre acest moment. Cred ca este cel mai puternic si mai emotional dintre cele trei filme «Hobbitul», onorand fiecare personaj pe care l-am insotit de-a lungul acestei calatorii.”
„Hobbitul: Batalia celor cinci ostiri” aduce pe marile ecrane o incheiere de proportii epice pentru aventurile lui Bilbo Baggins (Martin Freeman), Thorin Oakenshield (Richard Armitage) si Compania Piticilor. Piticii din Erebor si-au recastigat bogatia vasta a tarii lor natale, dar acum trebuie sa suporte consecintele de a-l fi dezlantuit pe teribilul Dragon, Smaug, asupra barbatilor, femeilor si copiilor fara aparare din Orasul de pe Lac.
Regele de sub Munte, Thorin Oakenshield, sacrifica prietenia si onoarea in cautarea legendarei pietre Arken. Neputand sa-l ajute pe Thorin sa vada lucrurile rational, Bilbo este determinat sa faca o alegere disperata si primejdioasa, nestiind ca pericole si mai mari se afla inainte.
Un vechi dusman s-a reintors in Pamantul de Mijloc. Sauron, Lordul Intunecat, a trimis patru legiuni de Orci, intr-un atac pe furis asupra Muntelui Singuratic. Pe masura ce intunericul se aproprie de conflictul intetit, Piticii, Elfii si Oamenii trebuie sa decida – fie sunt uniti, fie sunt distrusi. Bilbo se afla in situatia de a lupta pentru viata lui si a prietenilor sai, cand cinci ostiri marete pornesc la razboi.
Ian McKellen se reintoarce in rolul Gandalf cel Gri, iar distributia internationala este intregita de Evangeline Lilly, Luke Evans, Lee Pace, Benedict Cumberbatch, Billy Connolly, James Nesbitt, Ken Stott, Aidan Turner, Dean O’Gorman, Graham McTavish, Stephen Fry, Ryan Gage. In film mai joaca si Cate Blanchett, Ian Holm, Christopher Lee, Hugo Weaving, Orlando Bloom, Mikael Persbrandt, Sylvester McCoy, Peter Hambleton, John Callen, Mark Hadlow, Jed Brophy, William Kircher, Stephen Hunter, Adam Brown, John Bell, Manu Bennett si John Tui.
Filmul Hobbitul: Batalia celor cinci ostiri este distribuit de Forum Film Romania si va avea premiera pe 19 decembrie 2014, fiind proiectat in format 3D si IMAX 3D. Distribuitorul a pus la dispozitia fanilor si primele doua parti ale trilogiei, incepand cu data de 18 decembrie 2014, in cinematografele partenere. Biletele s-au pus deja in vanzare.