Pacific Rim: Godzilla versus Transformers
4515
0
12 iulie 2013 17:11
Pacific Rim, super productia de 180 de milioane de dolari a lui Guillermo del Toro, ce anunta un razboi monumental intre roboti si monstri, n-a reusit sa invinga insa si in lupta cu incasarile. Paicific Rim a fost intrecut de comedia Grown Ups 2 si lider de box-office a ramas in continuare animatia Despicable Me 2.
Pacific Rim intra in topul dezamagirilor din aceasta vara, dupa ce a debutat in SUA cu incasari de doar 38 de milioane de dolari, o suma modesta pentru bugetul urias. Filmul lui Guillermo del Toro "a fost batut" de Grown Ups 2, continuarea comediei din 2010 cu Adam Sandler si de animatia Despicable Me 2, care a ramas lider de box-office pentru a doua saptamana consecutiv. Americanii au preferat filme de familie si au lasat deoparte salile de cinema in care rula razboiul spectaculos intre roboti si monstri.
Esecul in box-office al lui Pacific Rim ar putea creea probleme pentru cei de la Warner Bros si Legendary Pictures, studiourile care au produs filmul. Cei de la Legendary au investit cel mai mult, in timp ce Warner Bros s-au ocupat de distributie. Pacific Rim se scalda in ape tulburi, fiind ultimul film produs si promovat impreuna de Legendary Pictures si Warner Bros, dupa ce cele doua mari studiouri au anuntat ca renunta la un parteneriat de 8 ani.
Pe piata internationala, Pacific Rim a stat putin mai bine si a reusit sa faca incasari de 53 de milioane de dolari pana acum. Pacific Rim/ Cercul de foc a primit recenzii favorabile si are un scor de 74% pe Rotten Tomatoes si a primit calificativul A pe Cinemascore din partea celor care l-au vazut. Se pare ca inclusiv publicul feminin a acordat acest calificativ, dar, din pacate, nu au fost foarte multi spectatori dornici sa vada. Regizat de Guillermo del Toro, Pacific Rim este un science fiction ce aduce pe marile ecrane un razboi roboti vs. monstri.Cand extraterestri giganti, numiti Kaiju ( un soi de Godzilla) se ridica din ape si iau cu asalt omenirea, cauzand pagube imense incepe un razboi care consuma resursele Planetei ani la rand. Pentru a le tine piept, oamenii au inventat arme pe masura: roboti uriasi – Jaggeri – controlati in mod simultan de doi piloti, ale caror minti sunt interconectate printr-o punte neurala. In ciuda tuturor eforturilor, infrangerea pare iminenta, iar singura speranta a locuitorilor de pe Terra o reprezinta doi eroi neobisnuiti – un fost pilot a carui glorie a apus de mult (Charlie Hunnam) si un viitor pilot-femeie ale carui calitati nu au fost inca testate (Rinko Kikuchi) .
Cu cateva saptamani inainte, presa de specialitate scria ca americanii se vor feri de acest film. Din primele analize, publicul american l-a asociat imediat cu Transformes sau Battleship, o asociere negativa, care i-a adus un deserviciu major acestui film. Fanii s-au plans ca in trailere nu au fost prezentate suficient si persoanjele umane, accentul fiind pe roboti.
Mai interesanta a fost batalia pentru locul 1. Despicable Me 2 a demonstrat ca este unul dintre cele mai populare si profitabile filme din acest an. Cu inca 40 de milioane de dolari in SUA in acest weekend, Despicable Me 2 a ajuns la incasari globale de 472 de milioane de dolari. Pe locul 2 s-a clasat Grown Ups 2, o continuarea comediei din 2010. Desi are un scor rusinos de 8% pe Rottentomatoes si criticii au desfiintat inca o data umorul nesarat din film, se pare ca Adam Sandler ramane pe lista preferatilor in randul americanilor. Comedia de familie, in care Adam Sandler si Salma Hayek formeaza un cuplu a strans 42 de milioane de dolari, iar bugetul a fost de 80 de milioane de dolari.
Pacific Rim si Despicable Me 2 pot fi vazute si in cinematografele din Romania, iar Grown Ups 2 se va lansa incepand cu 26 iulie.
Aceasta este povestea primei nave de transport americane capturate de pirați în ultimele două secole.