Pina: idila intre dans si tehnologia 3D

   La trei luni de cand a fost proiectat la Cluj in cadrul festivalului Transilvania, Pina 3D intra si in cinematografele din Romania. Lansarea oficiala, organizata festiv, a debutat punctual. Poate si pentru ca filmul a fost precedat de cuvintele simpatice ale ambasadorului Germaniei la Bucuresti introdus de distributorul Parada Film care a pus la cale si o campanie de promovare cum nu se prea vede la noi -  “Tu ce faci din 9 septembrie?” in care vedete din lumea culturala, din showbiz si media tenteaza publicul cu o vizita in cinematograf la ceea ce a fost denumit primul film de arta in 3D.

   Pentru publicul nostru  larg numele coregrafei Pina Bausch este cvasinecunoscut asa ca se impune un minim de informatii biografice. Nascuta la 1940 in Germania, coregrafa s-a intalnit cu dansul relativ tarziu – la 14 ani – dar a fost influentata puternic de Kurt Jooss, un alt nume mare al coregrafiei germane. A primit o bursa Julliard si a dansat pe cateva din marile scene ale lumii inainte sa se intoarca acasa unde i s-a oferit functia de director la Tanztheater din Wuppertal, un oras cu 350.000 de locuitori. Aici si-a petrecut tot restul vietii, dezvoltand conceptul ei de teatru-dans. Din nefericire, in vara lui 2009, chiar inainte de a porni la drum cu Wim Wenders in a filma spectacolele ei in 3D, coregrafa a fost diagnosticata cu cancer si a decedat. Wenders a abandonat proiectul, dar la rugamntile trupei Pinei au decis cu totii sa aduca in fata publicului spectator din toate colturile lumii un documentar care sa celebreze munca si personalitatea coregrafei.

   Rezultatul final este un material absolut spectaculos ce vine ca un omagiu organic adus ideii de comunicare prin miscare. Pentru ca acesta a fost fundamentul artistic al Pinei Bausch, iar coregrafa isi selecta chiar dansatorii lasandu-i sa se exprime liber de la un concept dat. Neincrezatoare in puterea limbajului uman de a transpune in exterior ceea ce gandim si simtim, ea le cerea in cuvinte putine celor cu care lucra sa lase corpul sa se exprime, dansatorii insisi devenind coregrafi in spectacolele sale. 

   Experimentul lui Wim Wenders poate fi impartit in 3 tipuri de momente: coregrafii din spectacolele de succes ale trupei – Café Müller, Le sacre du printemps, Vollmond, Kontakhof, apoi momentele dedicate dansatorilor care sunt scosi din sala de spectacol si dusi in diverse locatii din Wuppertal (de la zona industriala a orasului si pana la intersectia pe unde trece un tren suspendat) unde acestia danseaza aproape ireal si, ca ultima pondere, portrete statice ale membrilor trupei de dans care povestesc din off cum i-a influentat Pina Bausch. Primele doua categorii de momente, cele de dans, au insemnat o munca titanica pentru regizor si echipa de filmare, dar executia finala este dumnezeiasca. Vorbim de energie, surpriza, imbinare de erotism cu comic absurd si mult dramatism, de senzatii si sentimente repetate provocator pana la epuizare totala. Nu stiu cu cate camere s-a lucrat, cum au putut fi ele montate si miscate pentru a urmari corpurile in actiune, uneori la distanta parca milimetrica, dar rezultatul te lasa fara cuvinte. Spectacolul e completat de limbile diferite ale dansatorilor – par sa fi venit din toate colturile lumii sa danseze alaturi de Pina – si de temele muzicale puternice printre care veti pulsa nationalist la acordurile unei piese semnate Maria Tanase.