Cum a ajuns un film despre dans iubit de milioane de tineri sa creeze isterie si scandal in America? Simplu: s-a lansat in preajma unui eveniment tragic ce i-a bulversat pe americani.
In 2006, Step Up cu Channing Tatum si Jenna Dewan-Tatum devenea nu doar filmul preferat al pasionatilor de dans, ci si o pelicula indragita de milioane de cinefili care spuneau ca le-a aratat ce inseamna de fapt dansul. In 2012, Step Up 4: Revolution a declansat reactii de revolta in randul americanilor din cauza unei scene in care un grup de dansatori executa un numar cu masti de gaz pe fata si cu veste antiglont, in semn de protest.
Similitudinile cu masacrul comis de tanarul James Holmes la premiera filmului “The Dark Knight Rises” pe data de 20 iulie in Aurora, Colorado unde a impuscat 12 oameni si ranit ale 58 de persoane purtand pe fata o masca de gaz au fost de neocolit.
Neavand incredere in maturitatea spectatorilor din SUA si in capacitatea lor de a distinge realitatea de fictiune, multi americani au cerut celor de la Summit Entertainment sa editeze scena din film, insa casa producatoare a refuzat sa cenzureze secventele, motivand ca este vorba despre un film inspirational si nu unul violent.
Step Up 4: Revolution este cel de al patrulea film din franciza celor de la Summit Entertainment, serie care a facut incasari de aproape jumatate de miliard de dolari la nivel mondial, fiind cea mai populara si profitabila franciza despre dans.
Daca e sa ne luam dupa ce spun producatorii, acest al patrulea film va fi cu adevarat cel mai bun de pana acum. Ryan Guzman si Kathryn McCormick sunt in rolurilor principale, iar daca Guzman a mai cochetat cu actoria, McCormick a avut succes doar in cadrul emisiunii So You Think You Can Dance. Step Up 4 Revolution este filmat in 3D.
Emily (Kathryn McCormick), fiica unui bogat om de afaceri, ajunge in Miami cu aspiratii de a deveni o dansatoare profesionista si nu la scurt timp dupa, se indragosteste de Sean (Ryan Guzman), un tanar care conduce o trupa de dans.
Trupa numita MOB, se straduieste sa castige un concurs care le va oferi o oportunitate majora de sponsorizare, dar in curand tatal lui Emily ameninta cu demolarea unor imobile din cartierul membrilor trupei.Emily trebuie sa colaboreze cu Sean si trupa MOB, pentru a transforma dansul intr-o forma de protest, astfel singurul lor vis devenind o lupta pentru o cauza mai buna.
Distributia filmului Step Up 4 Revolution 3D include nume ca Ryan Guzman, Kathryn McCormick, Misha Gabriel Hamilton, Peter Gallagher, Chadd Smith, Tommy Dewey, Cleopatra Coleman, Megan Boone, Phillip Chbeeb. Regizat de data aceasta de Scott Speer, cu un scenariu scris de Jenny Mayer, Step Up 4 Revolution 3D va ajunge in cinematografe in Romania in luna septembrie.
Sursa: Hollywood Reporter
Actorul de la Hollywood vine des în România, unde și-a făcut și prieteni, iar acum se află din nou aici, cu un alt proiect.