marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Steven Soderbergh: Filmele nu mai conteaza pentru mine. De ce l-a fortat Hollywood-ul sa se retraga la 50 de ani

Steven Soderbergh a regizat 26 de filme de la debutul sau din 1989 cu Sex, Lies and Videotape, considerat filmul care a declansat revolutia productiilor independente in anii '90. In cei 24 de ani de cariera, Soderbergh si-a intarit statutul de regizor cameleon, reusind mai mult ca orice alt cineast al generatiei sale sa jongleze intre filme independente cu buget redus si filme cu buget mare. Dupa 3 decenii, mai crede Soderbergh in frumusetea Hollywood-ului?

Steven Soderbergh: Filmele nu mai conteaza pentru mine. De ce l-a fortat Hollywood-ul sa se retraga la 50 de ani


Soderbergh n-a ramas doar in scaunul de regizor de-a lungul carierei sale, ci s-a ocupat si de editarea propriilor filme sau de scenarii. In trei ani, intre 1998 si 2001, a facut doua filme devenite iconice in cultura pop americana - Out of Sight si The Limey, i-a adus Oscarul Juliei Roberts in Erin Brockovich, dar a castigat si propriul Oscar pentru regie cu Traffic si a lansat o franciza populara Ocean's.

In 2011, a facut un anunt care a uimit Hollywood-ul: vrea sa retraga din industrie pana implineste 50 de ani, preferand sa picteze. In 2012, regizorul a confirmat ca Side Effects va fi ultimul sau film. Pe 14 ianurie 2013, Steven Soderbergh a implinit 50 de ani, iar regizorul a confirmat intr-un interviu pentru publicatia Vulture, ca se tine de promisiune si ca nu va mai regiza nici un alt film. Motivul? Cineastul este nemultumit de modul in care Hollywoodul trateaza regizorii in ultimii 20 de ani si considera ca a face film nu mai inseamna nimic pentru el.


"Ca sa fie clar, nu voi regiza filme de dragul de a face filme. Insa, m-ar interesa sa regizez un serial de exemplu, daca apare ceva interesant. In ultimii 5 ani, aceasta industrie s-a degradat foarte mult, iar regizorii sunt tratati oribil. Este ingrozitor modul in care oamenii care cheltuie si investesc bani in filme se cred stapani pe un film, nu ma refer doar la studiouri, ci si la producatori. Eu nu inteleg acea supozitie, cum ca regizorul nu stie ce isi doreste publicul sa vada" a spus Soderbergh.

Cineastul considera ca epoca anilor '70, in care li se oferea mai multa libertate regizorilor, a disparut. "In perioada in care am crescut eu, respectul se impartea in doua categorii: pentru regizorii talentati care faceau filme extraordinare sau pentru cei care aduceau multi bani studiourilor. Azi exista respect doar pentru cei care aduc foarte multi bani. Regizorul a comentat si despre disparitia publicului cultivat de la cinema: "A disparut acel tip de public, cred ca si-a indreptat atentia catre televiziune. Sa reusesti sa aduni 3 milioane de spectatori in fata micului ecran este un succes. Sa aduni acelasi numar de oameni sa vada un film este un esec. Nu cred ca filmele mai au importanta, din punct de vedere cultural."
 

 


Unul dintre cele mai grele filme din cariera sa a fost Che, despre care a spus ca fost un iad sa-l faca. Filmul, despre viata viata revolutionarului Che Guevara, jucat de Benicio Del Toro, a fost lansat in doua parti. "Dupa acest film, mi-am dat seama ca vreau sa termin la 50 de ani cu filmele. E vorba de o provocare personala, de a oferi ceva nou si momentul in care simti ca te lovesti de un zid. A inceput sa ma oboseasca aceasta tiranie a povestilor actuale."

Si totusi, in ultimii 3 ani, Soderbergh a gasit inspiratia necesara pentru a face 8 filme total diferite: drama indie The Girlfriend Experience, documentarul And Everything Is Going to Be Fine, comedia The Informant, in care blameaza societate corporatista, un movie-disaster Contagion, filmul de actiune Haywire, comedia cu stripperi Magic Mike, iar acum incheie cu o drama despre lumea medicinei, Side Effects. Insa, regizorul spune ca unele dintre ele au aparut din senin.
 


"Unele dintre aceste filme au aparut din senin. Am facut Haywire pentru ca am fost concediat de la Moneyball si trebuie sa lucrez. Apoi, am vazut-o pe Gina Carano la televizor si mi-am dorit sa fac un film cu ea. Magic Mike a aparut si el din senin. Iar Side Effects este rezultatul faptului ca un alt film pe care mi l-am dorit foarte mult The Man From U.N.C.L.E nu s-a mai concretizat. Jumatate erau planuite, jumatate nu".

 

Soderbergh pare genul de regizor care stie sa multumeasca pe toata lumea: face un film mare pentru studiouri, iar un altul pentru viziunea sa proprie. Insa el este de alta parere: "Eu nu sunt asa, poate ca exista regizori care fac asta, dar eu nu lucrez asa. Nu pot sa muncesc doi ani la un film daca nu sunt total incantat de el. Si fiecare film pe care l-am regizat, l-am facut pentru ca ma provoca, imi oferea lucruri noi. Chiar si filmele mari ca cele din seria Ocean's, care nu au fost deloc usoare. Ocean's Eleven a fost mult mai greu de regizat decat Traffic. Insa seria m-a ajutat sa ma joc cu filmele asa cum n-au facut-o alte proiecte. Si sunt foarte multumit de acea serie in special din punct de vedere vizual."

Cineastul e de parere ca in industria filmului este foarte importanta personalitatea si ce reusesti sa ii faci pe altii sa creada despre tine: "Mereu le spun studentilor la film, ce povesti vreti sa spuna lumea despre voi? Pentru ca la un moment dat va conta enorm. De ce credeti ca seful de la Universal de atunci mi-a dat sansa sa regizez Out of Sight, dupa ce avusesem 5 esecuri consecutive monumentale in box-office? Pentru ca ma stia personal, ma placea si stia ca sunt un regizor responsabil."

 


Soderbergh este recunoscut si pentru modul in care stie sa isi puna in valoare actorii, le ofera libertate si ramane singurul care a reusit sa scoata tot ce e mai bun din punct de vedere actoricesc din Jennifer Lopez, in Out of Sight, alaturi de George Clooney: "Incerc sa nu ii controlez, dar asta nu inseamna ca le accept orice. Incerc doar sa le accentuez talentul si sa scot in evidenta ce au mai bun." Soderbergh ramane impresionat de George Clooney, pe care il considera un lider innascut: "George Clooney inspira oamenii, ii asculta, este generos si loial. Rezolva probleme mai bine ca oricine. Cred ca de asta ii tot spun oamenii sa candideze pentru diferite functii, dar el e prea destept sa pice in plasa."


Regizorul a vorbit si despre ultimele filme ale sale, drama-thriller Side Effects, despre industria medicamentelor si a substantelor ilegale si Behind The Candelabra, un film pentru televiziune, in care Michael Douglas este Liberace si Matt Damon joaca rolul iubitului acestuia. Behind The Candelabra a fost respins de toate marile studiouri, pana cand a ajuns la HBO: "Nimeni n-a vrut acest film. L-am aratat tuturor studiourilor si toti l-au respins, desi aveam nevoie doar de 5 milioane de dolari. A fost o nebunie".

 

 


Side Effects ajunge si in Romania, pe 22 februarie. Filmul urmareste povestea unei femei depresive, interpretata de Rooney Mara. Aceasta incepe sa aiba atacuri de panica, imediat dupa ce sotul ei (Channing Tatum) se intoarce din inchisoare. Femeia este dispusa incerce un nou medicament si testeaza niste anti-depresive oferite de un doctor (Jude Law), ale caror interese fata de ea nu sunt doar de ordin profesional. Dar medicamentele sunt departe de a fi benefice, iar efectele secundare sunt ingrozitoare. In scurt timp, situatia scapa de sub control, iar personajele sunt prinse intr-o situatie ce ii impinge pe marginea prapastiei.

 

 


Ultimele trailere adaugate

Cele mai citite

Tom Hanks spune drama marinarilor capturați de pirații moderni

Aceasta este povestea primei nave de transport americane capturate de pirați în ultimele două secole.

Citeste mai mult ►

Modifică setările cookies