Un rechin din specia Marele Alb care se deplaseaza amenintator prin apa, un extraterestru care isi intinde degetul stralucitor sau ororile inimaginabile indurate de soldati in cel de Al Doilea Razboi Mondial - sunt doar cateva dintre imaginile memorabile pe care Steven Spielberg le-a creat in istoria filmului.
Regizorul american, care a declarat in acest an la festivalul de la Cannes ca "intentionez sa regizez pana in ultima zi a vietii", implineste sambata 70 de ani, relateaza DPA intr-un amplu material biografic, citat de Agerpres.
Regizorul Steven Spielberg si actorul Harrison Ford lucreaza in prezent la cel de al cincilea film din seria "Indiana Jones" si cand acesta va fi lansat, in 2019, ambii vor fi septuagenari.
Spielberg a implinti 70 de ani, alaturandu-i-se lui Ford intr-un grup in care cei mai multi oameni au iesit la pensie. Dar niciunul dintre titanii de la Hollywood care au albit pe platourile de filmare nu este insa mai putin insetat de activitatea de regizor.
Spielberg, de doua ori castigator al premiului Oscar pentru cel mai bun regizor, a declarat in luna mai, la Festivalul de film de la Cannes, ca intentioneaza sa activeze ca regizor pana in ziua in care va muri.
El si-a prezentat la Cannes cel de al 29-lea film al sau, productia fantasy "The Big Friendly Giant", despre prietenia neobisnuita dintre o fetita si un urias prietenos.
"Nu stiu sa fi existat vreo perioada in care sa fi fost mai prolific", a declarat Jeffrey Katzenberg, impreuna cu care Spielberg a infiintat studiourile DreamWorks in 1994.
Katzenberg a spus despre Spielberg ca este "maestrul povestitor al timpului nostru", intr-un interviu acordat in luna iunie Hollywood Reporter. "Daca te uiti la profitabilitatea si excelenta operei sale, nu are pereche", a adaugat el.
"Poti sa-i iei pe James Cameron, Chris Nolan sau Martin Scorsese - toti straluciti si in multe aspecte la fel de importanti ca el - dar daca te uiti la calitate si la consistenta nimeni nu se compara cu el", a spus Katzenberg.
Pe langa noul film "Indiana Jones", Spielberg are in lucru multe alte proiecte. La sfarsitul anului viitor urmeaza sa fie lansat "The Kidnapping of Edgardo Mortara", o drama istorica bazata pe povestea adevarata a implicatiilor profunde ale rapirii, in 1858, a unui copil evreu italian.
In 2018 Spielberg ar urma sa finalizeze si thrillerul science-fiction "Ready Player One", despre o lume virtuala din 2044.
Filmele pe care Steven Spielberg le-a regizat, de la blockbusterul "Jaws" in 1975 si pana la "The Big Friendly Giant", l-au facut sa fie unul dintre cei mai de succes regizori din istorie, noteaza DPA.
Printre cele mai mari filme ale sale sunt duiosul "E.T. the Extraterrestrial" (1982), dar si dramele cutremuratoare din cel de Al Doilea Razboi Mondial - "Schindler's List" (1993) si "Saving Private Ryan" (1998), sau productiile istorice "Lincoln" (2012) si "Bridge of Spies" (2015).
Tata a sapte copii, Spielberg nu simte deloc ca familia ar reprezenta un impediment in activitate, desi aceasta este cel mai import lucru din viata sa, dupa cum declara pentru DPA in urma cu cinci ani, cand a avut loc premiera de la Paris a filmului "The Adventures of Tintin".
Regizorul este casatorit cu actrita Kate Capshaw, in varsta de 63 de ani, cea de a doua sa sotie, care a jucat alaturi de Harrison Ford in "Indiana Jones and the Temple of Doom".
Dragostea regizorului de mai tarziu pentru filme a inceput foarte devreme, el realizand primul sau film amator la varsta de 12 ani pe pelicula de 8 milimetri.
Nascut intr-o familie evreiasca din statul american Ohio, Spielberg nu a lasat doua esecuri la scolile de film din California sa stea in calea ambitiilor lui la Hollywood.
Primul sau job la Hollywood a fost de asistent de regizor la un serial de televiziune. El a regizat primul sau film, "The Sugarland Express", cu Goldie Hawn, in 1974. La varsta de 28 de ani, el a zguduit Hollywoodul cu "Jaws", care a deschis calea filmelor "blockbuster".
El a continuat in 1977 cu "Close Encounters of the Third Kind" si si-a continuat seria succeselor cu "Raiders of the Lost Ark", din seria Indiana Jones, in 1981.
Filmele lui Spielberg au adus miliarde de dolari incasari, insa el nu a fost luat in serios pana cand a regizat drama "The Color Purple", despre soarta unei femei de culoare din sudul Statelor Unite, in 1985. Filmul a fost nominalizat pentru 11 Oscaruri.
Spielberg a trebuit sa astepte mai multi ani pentru a primi mult ravnita statueta. El a dat in cele din urma lovitura cu "Lista lui Schindler", care a castigat sapte Oscaruri, printre care cele pentru cel mai bun regizor si cel mai bun film. De asemenea, filmul a castigat trei Globuri de Aur.
Steven Spielberg a spus ca filmul, realizat partial in fata lagarului de concentrare de la Auschwitz, i-a schimbat viata si l-a determinat sa faca cercetari privind rudele sale care au fost ucise in timpul Holocaustului.
La scurt timp dupa realizarea "Listei lui Schindler", Spielberg a infiintat Fundatia Shoah, care este dedicata adunarii de marturii audio si video de la supravietuitorii sau martorii Holocaustului.
Intr-un interviu acordat Hollywood Reporter, el a declarat ca realizarea filmului a fost atat de dureroasa incat s-a intrebat daca nu cumva va fi ultimul pe care-l va regiza.
In orice caz, au trecut patru ani pana cand sa ajunga in cinematografe un alt film regizat de Steven Spielberg, "Jurassic Park".
Spielberg a primit al doilea sau Oscar pentru regie in 1999, pentru filmul "Saving Private Ryan". Filmele sale au fost de multe ori bazate pe evenimente istorice sau politice, precum masacrul de la Jocurile Olimpice de la Munchen din 1972, revolta sclavilor de pe Amistad si schimbul de spioni in timpul Razboiului Rece.
El a declarat pentru Hollywood Reporter in iunie ca este "foarte incantat" de filmul sau "Indiana Jones 5". Regizorul a refuzat sa furnizeze detalii despre poveste, cu exceptia faptului ca nu-l va ucide pe personajul jucat de Harrison Ford.
Aceasta este povestea primei nave de transport americane capturate de pirați în ultimele două secole.