marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Terrence Howard: Robert Downey Jr este motivul pentru care am fost dat afara din franciza Iron Man

Terrence Howard continua sa se planga in presa de faptul ca a fost inlaturat din franciza Iron Man si sugereaza ca responsabil pentru concedierea sa este chiar Robert Downey Jr.

Terrence Howard: Robert Downey Jr este motivul pentru care am fost dat afara din franciza Iron Man

Terrence Howard a jucat rolul Colonelului Rhodes in primul film Iron Man, insa a fost inlocuit cu Don Cheadle in Iron Man 2. Desi au trecut cativa ani buni, actorul nu uita modul urat in care a fost dat afara si da vina pe Robert Downey Jr pentru asta.


"Se pare ca omul pe care l-am ajutat sa devina Iron Man nu a vrut ca eu sa apar in al doilea film. Pentru partea a doua, si-a luat banii plus banii care imi reveneau mie si pe mine m-a dat la o parte. Noi am avut o intelegere pentru trei filme si stabilisem termenii intelegerii. Apoi au venit la mine si mi-au zis ca ma vor plati mult mai putin decat stabilisem pentru al doilea film. Explicatia a fost ca filmul va fi un succes cu sau fara mine. Si mi-am sunat prietenul, pe care l-am ajutat sa obtina acest rol mare, si el nu mi-a raspuns timp de 3 luni", a declarat recent Terrence Howard pentru Watch What Happens Live, confomr Total Film.


Terrence Howard face referire directa la Robert Downey Jr. si nu este prima data cand il acuza in presa. In urma cu cateva luni, actorul a spus ca Robert Downey i-a distrus cariera. "Ah, il iubesc. Dumnezeu sa ii dea sanatate" a spus cinic actorul atunci cand s-a referit la Downey Jr.

"Am fost platit 4.5 milioane de dolari pentru primul film, apoi la al doilea film mi s-a spus ca studioul o sa faca bani cu sau fara mine. Asa ca de la 8 milioane, cum negociasem salariul, am ajuns la 1 milion de dolari. Contractul era facut pentru cele 3 filme, insa era doar in avantajul lor. Ma puteau da afara oricand si puteau sa negocieze salariul oricum."

 

Howard sustine ca Iron Man i-a adus si beneficii, insa i-a distrus cariera: "Recunosc ca Iron Man m-a facut cunoscut la nivel global. Dar mi-a distrus cariera. Am ajuns de la salarii de 4 milioane sa fac iarasi 60.000 de dolari pe film. Insa, mi-am invatat lectia. Sunt sigur ca voi ajunge in timp sa fac si 20 de milioane pe film."

Terrence Howard si-a inceput cariera in anii '70 si a jucat in filme ca Iron Man, Hart's War, Spark, On The Road, The Company You Keep, Red Tails, insa unul dintre cele mai cunoscute roluri ale sale ramane cel din Crash, castigator al Oscarului pentru cel mai bun film in 2006. In aceasta perioada, actorul isi promoveaza noul film, Dead Man Down, un thriller in care joaca alaturi de Noomi Rapace si Colin Farrell. Pentru urmatorii 2 ani, actorul are 6 filme in agenda, inclusiv drama The Butler.


Pentru primul film Iron Man, Terrence Howard a primit cel mai mare salariu din intreaga distributie, mai mult si decat starul seriei, Robert Downey Jr, scriu cei de la Yahoo.


Galerie foto

Ultimele trailere adaugate


Modifică setările cookies