marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Trailer pentru Dallas Buyers Club: Matthew McConaughey duce o lupta pe viata si moarte impotriva SIDA intr-un rol ce ii poate aduce primul Oscar din cariera

Cu mai putin de trei luni inainte de lansarea oficiala, producatorii filmului Dallas Buyers Club au dat publicitatii primul trailer oficial.

Trailer pentru Dallas Buyers Club: Matthew McConaughey duce o lupta pe viata si moarte impotriva SIDA intr-un rol ce ii poate aduce primul Oscar din cariera

Aflat in rolul unui electrician homofob, bolnav de SIDA, Matthew McConaughey a suferit o transformare drastica, eforturile facute pentru acest rol fiind incredibile.  Trailer-ul ofera o imagine destul de clara despre interpretarea de exceptie a lui Matthew McConaughey, dar si a lui Jared Leto, ambii fiind considerati deja favoriti pentru Oscar.


Pentru rolul lui Ron Woodroof, Matthew a suferit o transformare drastica, fiind nevoit sa slabeasca aproape 25 de kg. Considerat unul dintre cei mai atragatori si bine facuti actori de la Hollywood, McConaughey ajunsese o umbra.

 

 


In ianuarie, Matthew McConaughey a povestit cum s-a simtit cand a renuntat la cura de slabire: "Asta a fost. Am luat un cheeseburger si am stat 25 de minute pentru a-l savura. Am avut 61 de kilograme, acum am 68, am terminat filmul, asa ca incerc sa-mi revin".


Actorul american a inceput sa slabeasca la finalul verii din 2012, schimbarile fiind observate la scurt timp de fanii sai si de familie, care s-a aratat ingrijorata de numarul mare de kilograme pierdute de Matthew McConaughey. Cazul sau a fost comparat cu cel al actorului britanic Christian Bale, cunoscut pentru metodele sale extreme de a intra in pielea personajelor. In 2009, americanii erau atat de impresionati de cat de mult a slabit din nou pentru filmul Luptatorul incat cei de la revista Entertainement Weekly au scris un articol cu titlul: "Memoriu catre Academia Americana de Film: dati-i lui Christian Bale un Oscar pana nu dispare de pe fata Pamantului".  Bale a fost premiat in 2010 cu mult ravnita statueta pentru rol secundar.

 

 


In drama The Dallas Buyer's Club ce se va lansa pe 1 noiembrie 2013, actorul il va interpreta pe Ron Woodroof, un electrician heterosexual, homofob, din Texas, caruia medicii i-au spus ca mai are sase luni de trait dupa ce a aflat ca are SIDA. Nemultumit de faptul ca nu are acces la medicamente optionale, el a pus la punct o afacere prin care aducea prin contrabanda medicamente pentru SIDA, pe care le oferea altor bolnavi. El a murit in 1992. Se pare ca McConaughey a castigat rolul in detrimentul unor staruri precum Brad Pitt sau Ryan Gosling. Alaturi de el va mai juca Gael García Bernal, pelicula fiind regizata de Jean-Marc Vallée.

 


Ultimele trailere adaugate


Modifică setările cookies