Din momentul in care Steven Spielberg a acceptat sa regizeze War Horse, un singur lucru era cert: va fi o poveste epica. War Horse, o drama emotionanta desfasurata in Europa Primului Razboi Mondial a fost nominalizata la 6 premii Oscar, 2 Globuri de Aur si 5 premii BAFTA.
Povestea unui tanar soldat Albert si a armasarului acestuia, intre care se leaga o prietenie extraordinara a cucerit publicul dupa adaptarea ei pentru o piesa de teatru cu acelasi nume, de mare succes in Marea Britanie in 2007 si care mai tarziu a ajuns si pe Broadway ( in 2011 a luat 5 premii Tony).
War Horse este inspirat din romanul omonim al lui Michael Morpurgo publicat in 1982, insa spre deosebire de carte, in care sunt evocatele trairile calului si modul in care acesta percepe ceea ce i se intampla in perioada Primului Razboi Mondial, Spielberg aduce in prim plan povestea lui Albert (Jeremy Irvine), un tanar soldat care leaga o prietenie stransa cu calul sau, Joey.
Dupa ce a vazut piesa de teatru si a citit cartea, emotionat pana la lacrimi, Spielberg a decis sa ecranizeze romanul lui Michael Morpurgo. 10 milioane de cai au murit in Primul Razboi Mondial. Legendele lor si istorisirile veteranilor de razboi despre curajul animalelor in lupta cu fortele germane l-au inspirat pe Michael Morpurgo sa scrie cartea. In decembrie 2009, studiourile DreamWorks au achizitionat drepturile pentru producerea filmului.
Insa, pentru toti cei implicati, inclusiv scenaristul Richard Curtis si intreaga distributie, proiectul nu a fost deloc unul usor. "Am incercat sa cream o poveste credibila, care sa le suscite curiozitatea spectatorilor, iar cei care au citit cartea sa fie suprinsi. Vrem sa ii facem sa simta ca pasesc intr-o lume reala." a spus scenaristul Richard Curtis pentru Huffington Post.
Toti actorii implicati in film au fost nevoiti sa se antrenze, sa invete sa calareasca, indiferent de cat de mult apareau sau nu in film. Dintre toti protagonistii, Jeremy Irvine, actorul care-l interpreteaza pe Albert, este singurul care apare mai mult de 20 de minute pe ecran. Acesta se afla la debutul sau pe marile ecrane si este noul star pe care Spielberg mizeaza la Hollywood.
Patrick Kennedy, Tom Hiddleston si Bennedict Cumberbatch au avut antrenamente stricte timp de o luna in care au invatat cum sa calareasca. Cei trei actori britanici joaca rolurile a trei soldati care il vor lua pe Joey in razboi. Intre actori s-a legat o conexiune puternica si in afara platourilor de filmari.
"Tom era cel amuzant, Benedict era mai sobru. Ne-am inteles excelent si am muncit mult. Dar asta inseamna actoria, sa inveti in fiecare zi ceva nou si sa te dedici cu totul" a spus Kennedy.
Toby Kebell, care apare in film in rolul unui soldat britanic si care va deveni un personaj cheie in film, a vorbit si el despre cat de amplu a fost proiectul si cat efort a fost depus. "Grele au fost scene de batalie, in care noi aveam terenul de lupta acoperit cu acele papusi-manechin, umplute cu apa si gata sa explodeze. Treaba mea era sa imi imaginez un adevarat camp de lupta, sunt un mincinos de profesie. Nu am fost niciodata intr-un razboi, nu am fost impuscat si nici nu am fost pe campul de lupta, dar dupa acest film am inceput sa am un sentiment despre ce inseamna razboiul" a spus Kebell.
Jeremy Irvine, care avea doar 19 ani anul trecut cand au inceput filmarile la War Horse, a incercat sa fie cat mai credibil si inocent in interpretarea personajului sau: "Am vrut sa aiba o inocenta aparte pe care nu cred ca in ziua de azi o mai gasesti. Albert, spre deosebire de tinerii de 15 ani de astazi, este un baiat care nu are acces la televizor sau internet, si nu are decat un singur prieten, se ataseaza enorm de acest cal, asa cum fac copiii cu animalele. Probabil ca nici nu a parasit Devon, locul unde s-a nascut, este izolat, dar ramane inocent si naiv intr-un mod cu totul special, iar eu m-am straduit sa arat asta in film."
Emily Watson, cea care o joaca pe Rose, mama lui Albert, a incercat sa gasesca o conexiune personala pentru a intra in pielea personajului ei: "Cand aveam 20 de ani, bunica mea, care atunci avea 88 de ani, mi-a povestit despre fratele ei, care a luptat in razboi. Avea 17 ani cand a murit. A plans in continuu in timp ce povestea, ca si cum s-ar fi intamplat cu o zi in urma. Si-a petecut restul zilele cu poza lui la capatul patului".
Scenaristul Richard Curtis a fost si el impresionat de evenimentele tragice si a incercat, metaforic, sa inteleaga simtirile animalului: "Cum este sa traiesti fara mama ta, animal fiind? Atunci cand te uiti la film si vezi scena in care tot campul este acoperit de cai raniti si morti, nu ai cum sa nu tremuri si sa te gandesti la suferinta bietelor animale".
Aceasta este povestea primei nave de transport americane capturate de pirați în ultimele două secole.