Povestea urmărește degradarea lentă, fragmentată și dureroasă a realității unui bărbat în vârstă care suferă de demență, însă forța filmului stă în perspectiva aleasă: nu privim boala din exterior, ci din interiorul minții lui.
Filmul îl prezintă pe Anthony (Anthony Hopkins), un fost inginer, care încearcă să-și păstreze autonomia în timp ce fiica lui, Anne (Olivia Colman), încearcă să aibă grijă de el. Însă spațiile se schimbă, fețele oamenilor par altele, iar timpul devine fluid.
Spectatorul este aruncat în aceeași confuzie în care trăiește personajul, într-o construcție cinematografică ce transformă apartamentul într-un labirint al memoriei.
Regizorul Florian Zeller adaptează propria piesă de teatru și creează un film intim, claustrofobic, în care fiecare detaliu, de la lumină la décor, devine o piesă din puzzle-ul psihologic al lui Anthony.
„Tatăl” nu este un film despre boală, ci despre pierdere: pierderea identității, a certitudinilor, a reperelor afective. Anthony Hopkins joacă nu doar un om bolnav, ci un om care se agață cu disperare de realitatea lui, oricât de fragmentată ar fi. Puterea filmului vine din faptul că nu explică, nu moralizează, nu oferă soluții. În schimb, te obligă să trăiești dezorientarea, frica și vulnerabilitatea personajului.
Filmul „Tatăl”/„Father” (2020) este difuzat la Acasă TV duminică seara de la ora 20:30.
Dacă Premiile Gopo sunt considerate, pe bună dreptate, „Oscarurile românești”, atunci ediția din acest an a demonstrat că și covorul roșu poate susține această comparație.