Ads by IBU ProTV
marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Chronicle: cosmar de adolescent cu superputeri

With great power comes great responsibility. Asa suna o replica celebra devenita litera de lege pentru filmele cu supereroi. Chronicle o aplica ad literam si ii insufla o doza de prospetime. 

Chronicle: cosmar de adolescent cu superputeri

articole relationate

Bel Ami: pradatorul necioplit

Bel Ami: pradatorul necioplit

The Grey: neputinta umana, zoom in

The Grey: neputinta umana, zoom in

The Artist: perla franceza

The Artist: perla franceza

 

   “I want the same, but different”.  Asa zice o alta mantra a producatorilor de la Hollywood care sumarizeaza perfect apetitul lor redus pentru risc si, in acelasi timp, nevoia lor de a aduce mereu ceva surprinzator cu care sa fure ochiul spectatorilor. Iar echipa din spatele lui Chronicle, desi foarte tanara, s-a adaptat perfect acestei necesitati. Actorii sunt foarte tineri – niciunul nu e un nume inca suficient de mare ca sa vanda pelicula la box office, iar scenaristul Max Landis e nascut la fel ca si regiozul Josh Tank in 1985. Deci cei doi aveau sub 26 de ani pe cand au conceput Chronicle-ul. Rezultatul este pe cale de consecinta un amestec interesant de noutate si scapari, un Blairwitch Project incrucisat cu Superman plus un pic de Super 8 transpus in adolescenta.  In centrul peliculei sta un grup format din trei pustani de liceu care capata superputeri ca telekinezia sau zborul.  

   Cel mai abil lucru la Chronicle e perspectiva din care e filmat. Dincolo de senzatia de documentar data de camera de filmat a eroului – abordare pe care am mai vazut-o deja folosita si in alte pelicule, Chronicle adauga cateva artificii destepte. Aduce un personaj secundar – o videobloggerita – care ne preia de cateva ori cu filmarea pe camera ei si intretaie de mai multe ori cu punctele de vedere filmate de camerele de supraveghere ale benzinariei, bancii, masinii de politie sau chiar cu cadre filmate de cativa martori intamplatori. Un bonus important vine si din abilitatea de la startul peliculei de a transfera drama personajului principal direct pe tremuratul, vibratiile, loviturile, trantele pe care camera de filmat le suporta. Tatal abuziv, mama suferinda, colegii rautaciosi si vecinii golani – cu totii se simt direct pe camera de filmat. 

   Superputerile capatate ii fac pe cei trei adolescenti sa se tina o buna bucata de vreme de glume si, avand in vedere varsta lor, lucrurile se aseaza cumva natural. Ce nu pare la fel de autentic e ca cei trei traiesc aparent intr-un glob de sticla – nimeni nu-i baga in seama, nimeni nu-i remarca, nimeni nu-si pune intrebari. Ei insisi sunt suspect de putin dornici sa se dea mari in fata celor de aceeasi varsta. Iar interactiunea cu lumea exterioara, cel putin pana spre finalul peliculei, e redusa la minim.

   Personajele sufera si ele. Matt Garetty (Alex Russell) staruie cu concepte filozofice de la Schopenhauer la Jung. Complet nenatural pentru tipicul baiat de gasca american. De ce? Pentru ca Matt sa ne faca noua, spectatorilor, tot felul de trimiteri serioase si sa ne ofere finalul fortat luminos. Al doilea personaj, Steve Montgomery (Michael B. Jordan), e viitorul politician de culoare, un tip uns cu toate alifiile. Nimic in neregula cu asta, doar ca apropierea lui de tulburatul Andrew e vadit fortata. Si am ajuns la personajul cheie al filmului – Andrew Detmer. Scenaristii ii acorda mult mai multa grija, lucru care se simte, iar Dane DeHaan ii ofera o interpretare foarte convingatoare care mie mi-a adus aminte de debutul puternic al lui Leonardo DiCaprio in Basketball Diaries. Totusi transformarea sa, momentul de inflexiune in care el insusi decide sa devina din adolescentul submisiv un pradator nemilos, e greu de inghitit. Cu atat mai mult cu cat regretele lui emotionale ulterioare il lasa in offsaid tocmai cu noua lui filozofie.

   Verdict: 3/5, bun

   Pentru: cei care si-au luat buletinul, dar nu si-au serbat inca majoratul



Modifică setările cookies