Societatea franceza viseaza frumos cu acest feel good movie. Fata de Bucket List-ul american cu care imparte acelasi concept, Intouchables lucreaza mai fin, mai sensibil si mai natural.
Chiar zilele acestea francezii isi aleg un nou presedinte (poate acelasi). Iar presa nu conteneste sa dezbata planurile trambitate de candidati. Vom vedea si daca puse in fapt, cand e vorba de francezi asta e deja une autre chose. Unul promite sa renegocieze tratate europene pe care s-a uscat cerneala de mult, celalalt sustine politici severe impotriva emigrantilor. In acest context fundamentul lui Intouchables si recordurile sale capata sensuri noi.
Povestea suna in aparenta cat se poate de simplu si comercial. Se formeaza un odd couple. Driss, un emigrant african, tanar, puternic, brutal si necioplit e angajat sa-l ingrijeasca pe Philippe, un aristocrat in varsta, rafinat, cult, plin de bani, dar bolnav. Ciocnire intre doua lumi. Comedie de situatii cat cuprinde cu rezultat asteptat: fiecare dintre cei doi invata o lectie importanta de la celalalt. Totusi maniera in care Olivier Nakache si Eric Toledano – coscenaristii si coregizorii filmului – transpun lucrurile pe pelicula a uns la suflet publicul francez si nu doar. Cum asa? Poate ca europenilor le place sa-si inchipuie o sinergie intre spiritul rafinat al batranului continent si valul de energie al celor veniti de peste mari si tari. Fantezie, au carcotit unii, dar ce fantezie plina de merite cinematografice.
Intouchables e in primul rand curajos. Nu-si alege un bolnav oarecare, ci un tetraplegic. Si expune conditia acestei boli exact atat cat trebuie. Nu te lasa sa o uiti nicio secunda pentru ca dramaticul e acolo, mereu pe ecran. Un tetraplegic nu poate sa se sinucida, dar poate sa planga. Dar nu uita sa inveleasca drama intr-un aer comic proaspat, tupeist, intepator. Unde gasesti un tetraplegic? Unde l-ai lasat. La momentele de final in care Driss il barbiereste pe Philippe am ras cu lacrimi (echivalentul unei ploi cu soare) semn ca Intouchables si-a atins cu prisosinta scopul.
Relatia dintre cele doua personaje se contureaza in tuse fine si evolueaza intr-o gradatie de o naturalete incredibila, lucru venit si pe mana interpretarilor extrem de calde si convingatoare oferite de Francois Clouzet si Omar Sy. Cu o singura mentiune necesara. Desi filmul se bazeaza pe intamplari reale – veti vedea la final imagini cu adevaratii Driss si Philippe – echipa de productie a ales in locul unui personaj/actor algerian, un actor de culoare care sa joace un personaj originar din Senegal.
Daca nu v-am convins ca Intouchables e un film de bifat in cinematografe, joc si ultima carte: cea a recordurile hipnotizante pe care filmul le-a stabilit. 19 milioane de bilete vandute in Franta natala. Aproape 1 din 3 francezi a mers sa-l vada in sala de cinema. 52% dintre francezi l-au considerat evenimentul cultural al anului 2011. Lider la incasari pe mai multe saptamani consecutive in Germania, Austria, Italia, Spania, Elvetia si Belgia. Box-office total obtinut=281 milioane de dolari. Cei mai multi bani stransi de un titlu intr-o alta limba decat engleza. 9 nominalizari la premiile Cesar, un trofeu castigat pentru interpretare de Omar Sy in dauna lui Jean Dujardin in The Artist!
Verdict: 4/5, excelent
Pentru: cinefili fara francofobii