The Cold Light of Day: asa tata, asa fiu

   Merg la film ca la proces. Nu legat la ochi precum zeita Themis (ca tot sunt la moda filmele de inspiratie olimpiana), ci cu prezumtia moderna de nevinovatie in minte. Si The Cold Light of Day porneste la drum cu o premiza cinstita si functionala. Will Shaw, un consultant de afaceri american, aterizeaza in Spania pentru o saptamana de vacanta alaturi de parinti, frate si iubita acestuia. Din start ii lipsesc bagajele, pierdute pe drum. Foarte repede ramane si fara telefon mobil (simtiti deja cum se strange latul?) fiindca taica-su (Bruce Willis) e mai rece si mai dur decat un orfelinat rusesc. Scanteile pe linie paterna ies la iveala. Locatiile de filmare dau bine. Will gaseste iahtul familiei ravasit si cei dragi lipsesc. Politia nu e de niciun ajutor, taica-su ii moare in brate, un asasin cu tinta proasta e pe urmele lui. Ca sa ne prinda pana la capat scenaristii seteaza un ticking clock la 24 de ore. Tic-tac, tic-tac. Nici vorba de ceva nemaivazut sau nemaiauzit, dar un punct de plecare rezonabil.

   Ce fac insa mai departe scenaristii  – actorul convertit la scenaristica Scott Wiper si debutantul John Petro – nu-ti ia prea mult timp pentru deliberari. The Cold Light of Day o ia repede la vale. Will se transforma cu o viteza socanta (mai putin primul gest de a folosi arma care e extreme de bine calibrat) intr-un demn urmas al tatalui sau. Doar ca tatal sau nu e banalul atasat cultural al SUA la Madrid, ci spion cu acte in regula. Pare deci ca spionajul se transmite genetic pentru ca Will alearga, impusca, conduce, se bate si solutioneaza lucrurile ca un profesionist cu experienta indelungata. 

    O alta parte importanta a povestii ramane caricatural de goala de continut: nu aflam prea bine nici ce contine servieta dupa care alearga toata lumea, nici de ce Mossad-ul (un serviciu al carui profesionalism e cotat mereu la superlativ) are nevoie de o prezenta atat de numeroasa si pe deaspura si de Will ca momeala. Privind inapoi toata constructia filmului lasa mult de dorit. Asa cum puncteaza just unul dintre personaje: I’m getting sick of it, mai ales atunci cand noi si noi detalii subliniaza lenea scenaristilor:  Will isi recupereaza arma fix(!) din tomberonul in care o lasase, iar Madrid-ul pare in film la cativa kilometri de o plaja cu nisip fin. Unii dintre noi stiu si geografie. 

   Regizorul Mabrouk El Mechri (JCVD)  invarte frumos camera de cateva ori, dar nu se sinchiseste de faptul ca Will trece inexplicabil de la isterie la calm si inapoi la isterie. Nici relatia cu sora lui (de care tocmai a aflat in dulcele stil latin) nu pare sa-i dea vreo bataie de cap. Henry Cavill probabil facea deja probe cu costumul cu litera S fiindca aici joaca pe pilot automat. Doar replicile anatagonistei lui, o Sigourney Weaver imbatranita si lenta (femeia nu este, slava Domnului, obsedata sa-si ascunda varsta ca restul Hollywood-ului), au un aer potrivit zeflemitor cu ce se produce pe ecran. Poate producatorii sequel-ului lui RED pun ochii si pe ea.

   Verdict: 2/5, modest

   Pentru: fan-clubul Henry Cavill