Ads by IBU ProTV
marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

John Carter: printesa de pe Marte si cavalerasul cel viteaz

Desi rateaza conexiunea emotionala cu spectatorul si face nenumarati pasi gresiti, reverenta larga facuta unuia dintre bunicii genului SF si caruta de efecte speciale sunt suficiente ca John Carter sa supravietuiasca cinematografic. 

John Carter: printesa de pe Marte si cavalerasul cel viteaz

articole relationate

Bel Ami: pradatorul necioplit

Bel Ami: pradatorul necioplit

The Grey: neputinta umana, zoom in

The Grey: neputinta umana, zoom in

 

   Studioul Disney a facut un pariu urias cheltuind un sfert de milliard de dolari in speranta obtinerii unui prim succes dintr-o viitoare franciza. Ceva de calibrul Piratilor din Caraibe. Primele rezultate la box office arata insa dureros de pamantene, asa ca ramane de vazut daca aventurile martiene ale lui John Carter vor fi abandonate printr-un sertar sau, intr-un fel sau altul, reasezate. 

   Producatorii nu s-au oprit insa aici cu riscurile asumate. L-au asezat in scaunul de regizor pe Andrew Stanton. Omul are un CV beton, cu 2 Oscaruri la activ pentru Finding Nemo si WALL-E si renumele de “al noualea angajat din istoria Pixar”. Ceea ce ii lipsea insa din cariera pana la John Carter era un live action. Pus la carma acestui proiect ambitios, Stanton e vizibil in dezavantaj. E obisnuit sa lucreze doar cu personaje animate, iar in JC nici Taylor Kitsch, nici Lynn Collins (ambii cunoscuti doar celor care consuma seriale americane, un alt risc asumat de cei de la Disney) nu transmit suficienta emotie. Momentele dramatice din film sunt prea dese si prea explicative, iar discursurile in stil Disney ajung sa sune fals din prea multa impetuozitate. Taylor Kitsch se dovedeste o alegere neinspirata pentru rolul central. N-are nici prezenta fizica cuceritoare, nici carisma unui erou de avengura biplanetara. 

   Pelicula realizata in 3d mai are si dezavantajul unui durate foarte intinse (peste 2 ore). Povestea risca sa oboseasca spectatorii cu o stufosenie de personaje si situatii, dintre care unele repetate in bucla. Eroul nostru e capturat si inchis de atatea ori incat ajungi sa-ti pierzi rabdarea. 

   In schimb John Carter vine cu o parte comica reusita. E clar ca Stanton e in zona lui de confort cu Woola, cainele martian, si ca spectator simti asta imediat. Iar cand JC indrazneste sa nu se ia prea tare in serios, reuseste sa si distreze privitorul. Scenele contactului cu gravitatia martiana sunt cel mai bun exemplu. Si efectele speciale isi fac treaba -  creaturile fantastice, maimute albe sau extraterestrii cu patru maini, navele spatiale in lupta directa, arhitectura sau peisajele martiene, toate incanta ochiul.

   Eroul nostru e cavalerul din Armata Confederatiei transportat fara voia lui pe Marte (aka Barsoom), unde se trezeste transformat in sclav si pus sa lupte in arena precum Spartacus. Parte din costume si distributia secundara bat tot spre Roma Antica. Carter descopera ca zboara ca Superman si o prinde in mrejele sale pe printesa Dejah Thoris. Love is in the air. Zboara aproape ca-n Avatar si are prieteni ca-n Star Wars. Sunt momente cand povestea are accente de Indiana Jones, iar coloana sonora suna a anii ’70-’80. Adica isi respecta punctul de plecare. Pentru ca romanul A Princess of Mars al lui Edgar Rice Burroughs, mai cunoscut pentru aventurile cu Tarzan, a fost scris la 1917 si i-a inspirat pe multi dintre scriitorii de science fiction care au ajuns sa fie ecranizati inaintea lui John Carter.  

   Verdict: 2½, acceptabil

   Pentru: copii de toate varstele



Modifică setările cookies