marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Amy Adams, de la o chelnerita sexy la un star de cinema: actrita care se transforma in orice fel de personaj. Care a fost cea mai dificila scena pe care a filmat-o timp de 16 ore in American Hustle

Carismatica, talentata si senzuala, Amy Adams este una dintre actritele care s-au remarcat anul trecut, interpretarile din American Hustle si Her reusind ca o propulseze in topul celor mai apreciate de la Hollywood, munca sa fiind rasplatita cu o nominalizare la Oscar.

Amy Adams, de la o chelnerita sexy la un star de cinema: actrita care se transforma in orice fel de personaj. Care a fost cea mai dificila scena pe care a filmat-o timp de 16 ore in American Hustle


Sydney, escroaca care se asociaza cu Irving Rosenfeld (Christian Bale), este unul dintre rolurile care vor ramane reprezentative in cariera lui Amy Adams, o cariera care in ultimii ani a evoluat din ce in ce mai mult. Cu un accent britanic, tinute foarte sexy specifice anilor '70 si cu o usurinta malefica de a manipula oamenii, actrita de 39 de ani a intrat perfect in rolul lui Sydney. Iar alaturi de Christian Bale, Bradley Cooper si Jennifer Lawrence, sub indrumarea lui David O.Russell, American Hustle s-a dovedit unul dintre cele mai de succes filme ale anului, dovada fiind cele 11 nominalizari la Oscar si numeroasele premii castigate la galele de specialitate.


Fire modesta si linistita, Amy Adams a impresionat cu sex-appeal-ul pe care l-a emanat in rolul lui Sydney, rochiile decoltate si dezinvoltura cu care a intrat in pielea unui personaj total diferit de felul in care isi traieste viata personala.



"A fost intr-o forma extraordinara. A avut antrenor personal si a muncit ca o maniaca. A dat 200%, a vrut ca totul sa fie perfect. Iar David i-a impins capacitatile pana la limita", a explicat Michael Wilkinson, designer-ul de costume de la American Hustle, evolutia incredibila a actritei.


Sacrificiile pe care le-a facut pentru interpretarea rolului sau au fost mult mai mari decat s-ar fi asteptat, actrita marturisind in LA Times ca pentru una dintre secvente a filmat 16 ore. "A fost cea mai emotionanta si complicata scena pe care am filmat-o in intreaga cariera. Imi amintesc ca atunci cand Russell mi-a trimis scenariul, l-am citit si am realizat din prima ca va fi foarte greu. La finalul zilei am simtit nevoia sa beau un cocktail", a povestit Amy Adams despre secventa in care Sydney il confrunta pe amantul sau despre autenticitatea devotamentului sau. 



Dupa ce a citit scenariul lui David O.Russell, Amy Adams s-a indragostit de personajul sau si si-a dorit sa realizeze un personaj "ale carui actiuni sa fie justificate si despre care sa nu se spuna ca este o sociopata sexy". "Nu am avut nici o problema in a interpreta roluri de femei sexy si senzuale, doar ca pana acum nu mi s-a oferit un rol in care personajul sa fie autentic si sa nu fie acolo doar pentru a servi placerile barbatilor. Acum 10 ani probabil ca nu as fi acceptat un asemenea rol. Ma uit la Jennifer [Lawrence] la 23 de ani si sunt..WOW, eu la 23 de ani nu as fi facut asta", a explicat actrita pentru telegraph.co.uk.


Amy Adams si Jennifer Lawrence au oferit una dintre cele mai sexy scene din film, secventa in care cele doua s-au sarutat la baie facand ca dramatismul intalnirii sa fie si mai ridicat. "In zilele in care am filmat cu Jennifer Lawrence ne-am propus sa ne distram. Am fost gen: 'Hai sa cream probleme, sa ne simtim bine. Sa fim fete. M-am gandit, care ar fi miscarea finala acum? Ce ar face Sydney? Dupa prima incercare, aratam precum clovnul Bozo. Jennifer radea de mine, iar eu nu intelegeam ce e atat de amuzant. Asta pana m-am uitat in oglinda. Am renuntat la luciu de buze pentru urmatoarele duble", a declarat Amy Adams.


Una dintre cele mai importante calitati ale actritei o reprezinta firea cameleonica si maniera in care reuseste sa se transforme pentru personajele pe care urmeaza sa le interpreteze, dovada fiind vastele roluri pe care le-a jucat, de la calugarita (Doubt) pana la printesa Disney (Enchanted) si de la escroaca (American Hustle) pana la Lois Lane (Man of Steel).


Cu toate acestea, Amy Adams reuseste sa se evidentieze si, la 39 de ani, sa arate precum o adolescenta. "Mentine si un pic de mister pentru ea. De aceea poti fi surprins oricand de ceea ce este capabila sa faca si cum se poate transforma. Devine parte a ceea ce joaca", a declarat bunul sau prieten, Philip Seymour Hoffman pentru Vanity Fair cu cateva saptamani inainte de moartea sa tragica.  Cei doi au jucat impreuna in The Master, regizat de Paul Thomas Anderson.


 


In American Hustle, Amy Adams interpreteaza rolul unei escroace care reuseste sa pacaleasca numerosi investitori, accentul englezesc fals si tinutele provocatoare contruibuind la realizarea unui personaj care a propulsat-o in topul celor mai apreciate actrite ale anului, iar meritele sale se leaga printre altele si de privirea "cuceritoare si insetata" cu care atrage victimele.


Cu toate ca in film a interpretat rolul unei femei care inseala oamenii, actrita de 39 de ani a marturisit ca in viata reala a fost de nenumarate ori in rolul victimei, mai ales la inceputul carierei. "Cand m-am mutat in Los Angeles, aveam doar 24 de ani si eram foarte naiva. Multi oameni m-au mintit si nu au ezitat sa abuzeze de increderea mea", a explicat Amy Adams.



Un exemplu elocvent pentru calitatile sale cameleonice este evidentiat chiar prin transformarea pe care Adams o sufera de la rolul din American Hustle pentru interpretarea din Her, o poveste de dragoste trista, in care Amy Adams este o femeie simpla care pune capat unei casnicii de opt ani si ii este alaturi lui Theodore (Joaquin Phoenix), un barbat care se indragosteste de un sistem de operare cu voce de femeie (Scarlett Johansson). Atat American Hustle, cat si Her sunt in cursa pentru Oscar la categoria Best Pictures.


Desi in filme sufera transformari majore, adevarata Amy Adams este total diferita de cea din spatele ecranului. "Imi este greu sa ma reinventez. Au fost situatii in care am fost nevoita sa-mi schimb comportamentul deoarece nu eram incantata de persoana in care ma transformasem. Pana pe la 20 de ani m-am luptat sa fiu omul care vroiau ceilalti sa fiu. Acordam atentie parerilor celor din jur si nu mai erau eu insami. Din aceasta cauza, nu-mi gaseam linistea si fericirea", a explicat vedeta.



Considerata una dintre cele mai sexy si atragatoare actrite de la Hollywood, Amy Adams are un trecut pe care multe dintre celebritatile din Cetatea Filmului s-ar feri sa-l dezvaluie. "Poate ca este destul de dificil sa credeti, insa nu am nici o problema in a va marturisi ca am fost chelnerita la controversatele restaurante Hooters. Atunci cand am realizat in ce tinute trebuie sa ma imbrac, am fugit. Va marturisesc ca in CV-urile mele nu am omis niciodata sa specific acest lucru", a dezvaluit Amy Adams.


Mama a unei fetite de trei ani, Aviana, Amy Adams pune intotdeauna pe primul loc familia si nu isi doreste ca succesul de pe plan profesional sa se reflecte si asupra vietii sale personale. "Nu vreau sa fiu una dintre acele actrite pe care fotografii si paparazzi sa o urmareasca peste tot si sa-i faca poze in bikini. Traiesc ca o femeie normala, am o viata normala si asa imi doresc sa ramana", a marturisit vedeta pentru revista Allure.


A patra din cei sapte copii ai familiei, Amy Adams s-a nascut in Italia, intr-o baza militara in care era stationat tatal sau. La 10 ani s-a mutat in Colorado, iar pana la 24 de ani nu a ajuns niciodata in New York. In copilarie, Amy Adams a excelat la atletism si a facut cursuri de dans pana cand a ajuns la teatru muzical. Dupa o serie de roluri pe care nu le-a primit, Amy Adams a fost aleasa de Steven Spielberg in filmul Catch Me If You Can, unde a jucat alaturi de Leonardo DiCaprio.


Cariera lui Amy Adams a inceput sa fie din ce in ce mai prolifica, iar in 2005 a primit prima nominalizare la Oscar pentru rolul secundar din Junebug, unde a interpretat rolul unei tinere gravide al carei copil ii moare in pantece. A doua nominalizare la Oscar a primit-o in 2008, pentru rolul secundar din Doubt, unde a fost o calugarita care il banuia pe preotul manastirii (Philip Seymour Hoffman) ca a abuzat un baiat. Relatia profesionala dintre ea si Hoffman a fost una foarte puternica, cei doi aparand impreuna si in Charlie Wilson's War (2007) si in The Master (2012), pentru care a mai primit o nominalizare la Oscar.


Un exemplu de urmat in ceea ce priveste stilul vestimentar, dar si datorita naturaletii si senzualitatii pe care le emana de fiecare data cand paseste pe covorul rosu, Amy Adams nu se considera un model demn de urmat, idolul sau in materie de frumuseste feminina fiind Marion Cotillard. "Este sublima. Pentru mine, este intruchiparea femeii chic. Am intalnit-o de mai multe ori si mi-am dat seama ca este o persoana foarte frumoasa", a marturisit actrita.


American Hustle are la baza povestea scandalului ABSCAM, in care mai multi membrii ai Congresului au fost arestati pentru luare de mita. Actiunea incepe atunci cand un agent FBI ambitios (Bradley Cooper) apeleaza la doi escroci financiari (Christian Bale si Amy Adams) pentru a pacali o serie de politicieni. In centrul povestii se afla si primarul din Camden, New Jersey (Jeremy Renner). Regizorul David O.Russell considera American Hustle a treia parte a reinventarii sale, reinventare care a inceput cu The Fighter si a continuat cu Silver Linings Playbook. 
 

American Hustle este un thriller politic dupa un scenariu de Eric Singer, care se concentreaza pe un caz complicat de coruptie din anii ’70, cu ramificatii in Congresul SUA. Atunci 31 oficiali guvernamentali suspectati de acte de coruptie si trafic de influenta au fost cercetati penal, iar 11 dintre ei fiind pusi sub acuzare. 


Christian Bale interpreteaza pe genialul escroc financiar Irving Rosenfeld care alaturi de amanta si partenera sa la crime - Amy Adams - este obligat sa lucreze cu un agent FBI scapat de sub control - Bradley Cooper - pentru a pacali o serie de politicieni. In centrul povestii se afla si primarul din Camden, New Jersey - Jeremy Renner. Iar Jennifer Lawrence joaca rolul sotiei lui Christian Bale.

 
Sursa foto: Getty
 

Ultimele trailere adaugate


Modifică setările cookies