Cannes 2012: "Dupa dealuri", de Cristian Mungiu, intre aplauze si dezaprobari. Care au fost reactiile criticilor dupa ce au vazut filmul regizorului roman

Cristian Mungiu se afla in centrul atentiei in aceste zile, dupa ce filmul sau, "Dupa dealuri" a impartit criticii in doua, la Festivalul de Film de la Cannes.

Filmul "Dupa dealuri" este scris si regizat de Cristian Mungiu si inspirat de romanele non-fictionale ale Tatianei Niculescu-Bran. Rolurile principale fiind interpretate de doua actrite iesence debutante in film, Cosmina Stratan (Voichita) si Cristina Flutur (Alina), secondate de Valeriu Andriuta (parintele) si Dana Tapalaga (maica stareta).

Filmul spune povestea a doua fete care au crescut impreuna si care se reintalnesc dupa cativa ani de despartire. Alina se intoarce din Germania sa o ia cu ea pe Voichita, prietena ei din copilarie fata de care se simte inca foarte atasata. Voichita si-a gasit insa calea in credinta, iar maicile printre care traieste la manastire tin locul familiei pe care nu a avut-o niciodata. Alina lupta cu toate puterile sa recastige afectiunea Voichitei, facandu-i pe cei din jur sa se intrebe de unde vine forta care o anima.

AFP scrie ca Mungiu - intors pe Croazeta la cinci ani de la trofeul Palme d'Or obtinut pentru "4 luni, 3 saptamani si 2 zile" -, a facut apel la toleranta criticilor in ceea ce priveste cel mai recent lungmetraj al sau, "Dupa dealuri", intampinat de presa de specialitate atat cu aplauze, cat si cu dezaprobari.
 

AFP mai scrie ca Mungiu, care "a uimit" lumea cinematografiei cand a obtinut trofeul Palme d'Or pentru drama terifianta despre avorturile in perioada comunista "4 luni, 3 saptamani si 2 zile", se intoarce cu o poveste adevarata despre o exorcizare mortala. "indelung asteptatul film 'Dupa dealuri", ca si mult iubitul sau predecesor, prezinta prietenia intima dintre doua tinere care incearca sa navigheze intr-o lume ostila, oferindu-si sprijin una celeilalte", mai scrie AFP, care subliniaza ca similaritatile cu "4,3,2" se opresc aici.

In conferinta care a precedat premiera filmului la Cannes, Mungiu a spus ca nu vrea ca acest film sa fie placut de ceilalti. "Vreau ca filmul sa-i provoace pe oameni sa aiba o opinie si sunt sigur ca filmul va fi vazut diferit aici si in Romania", a explicat Mungiu.

La aceeasi conferinta, Mungiu a declarat ca, in timp ce este evident ca tanara supusa exorcizarii este o victima, el a fost mai interesat de ceea ce oamenii fac in numele iubirii si al bunelor intentii si a recunoscut ca abordarea sa nepartinitoare ar putea influenta spectatorul.

AP scrie la randul sau ca unii spectatori nu au reusit sa treaca peste atmosfera rece si ritmul deliberat lent al filmului de doua ore si jumatate sau si-ar fi dorit o condamnare mai evidenta a dogmelor religioase.

La doua decenii de la caderea comunismului, filmul "Dupa dealuri" arata o Romanie care inca se lupta sa aiba niste institutii sociale puternice - politie, oficiali guvernamentali, toti par in film a fi lipsiti de putere si eficienta.

"Toate filmele pe care le fac sunt despre societate sau despre modul in care societatea influenteaza alegerile personajelor principale", este citat Mungiu de AP.

Aproape toata critica de specialitate a facut o comparatie intre primul film cu care Mungiu a fost prezent pe Croazeta, "4,3,2" si acest "Dupa dealuri" - ambele pelicule prezentand relatia dintre doua femei in conflict cu un barbat mai puternic -, iar AP nu a facut nota discordanta, remarcand totodata stilul propriu regizorului care prefera cadrele lungi, compozitiile artistice si muzica minimala.

Pe blogul dedicat Festivalului de la Cannes, France 24 scrie ca "4,3,2" a fost un film de o intensitate dramatica si un control stilistic atat de mare, incat asteptarile privind "Dupa dealuri" "au fost, poate, prea mari".

"Regizorul este mai interesat in demonstrarea metodica a potentialului distructiv al credintei rigide decat de legatura fragila dintre cele doua femei si, desi acest unghi ambitios este mai intelectual, nu sunt sigur ca este si cel mai potrivit. Mungiu se pierde in intrebari ample despre religie si dragoste si, dupa o ora captivanta, ma pierde si pe mine", scrie jurnalistul de la France 24. "Dupa dealuri" are momente dramatice puternice, dar rigoarea estetica pare mai lipsita de sens decat in "4,3,2" si noului film ii lipseste intimitatea si tensiunea celui anterior. "L-am admirat, dar nu pot spune ca mi-a placut", incheie criticul de la  France 24.

Time Out Chicago scrie ca "Dupa dealuri" poate fi caracterizat drept un "meta-film", poate filmul care exprima cel mai bine stilul Festivalului de la Cannes, pentru ca pare sa combine elemente din alte mari hituri prezentate la prestigiosul eveniment: "4,3,2", "Aurora", "Moartea domnului Lazarescu, "A fost odata in Anatolia" si chiar laureatul premiului juriului din 2007 (cand Mungiu a primit Palme d'Or) "Silent Light".

"Pastrand ambiguitatea in ceea ce priveste timpul actiunii, aceasta este doar o alta metoda a lui Mungiu de a mentine suspansul si dezorientarea pe parcursul celor 150 de minute. Crud, fizic si mai ambiguu decat cei care s-au grabit sa il judece drept o sugestie dezamagitoare, 'Dupa dealuri' nu va placea multora, asa cum a facut-o aproape universal apreciatul predecesor al lui ('4,3,2', n.r.), dar in acest caz acest lucru ofera o nota de prospetime", scrie publicatia americana, concluzionand: "Cand un film primeste si critici si aplauze, atunci stii ca festivalul a inceput".

Variety noteaza ca tensiunile dintre "grupurile spirituale arhaice si indivizi sunt examinate intr-un mod inteligent, terifiant insinuant, dar nu pe deplin satisfacator". Filmul "Dupa dealuri" are acelasi control formal si realism sumbru propriu "4,3,2", este bun, dar va avea nevoie de o atentie favorabila din partea criticilor pentru a-si gasi o nisa.

"Destul de captivant, in ciuda ritmului lent", filmul este "clar un companion pentru '4,3,2'", cu care in mod natural starneste comparatii: prezinta relatia dintre doua tinere care incearca sa negocieze limitele unei anumite inchisori, in acest caz, una construita pe fundamentele unei dogme religioase, mai noteaza Variety.

Mungiu abordeaza si de data aceasta realismul si atentia metodica la detalii, iar "dinamica puterii este permanent intarita de obstructia impecabila a regizorului". Variety mai scrie ca filmul aduce pe alocuri aminte de "Exorcistul" si "Requiem" si este marcat de ambiguitate psihologica. Totodata, spre deosebire de "4,3,2", evolutia dramatica pare evidenta, chiar previzibila.

Variety noteaza insa interpretarile actoricesti - puternica Flutur, cu gura - linie de provocare subtire ca o lama, si Stratan, ai carei ochi devin enormi pe masura ce evenimentele ajung la un punct culminat - concluzie terifianta.

Aceeasi publicatie de specialitate scrie ca uneori dialogurile par a fi in conflict cu tehnica vizuala a lui Mungiu.

Screen Daily scrie despre noul film al lui Mungiu ca este "frugal, simplu si filmat surprinzator", "o redare neobisnuita a unui caz de exorcism", avand talentul de starni opinii critice pro si contra, unii considerandu-l o mare realizare, altii acuzandu-l de senzationalism pretentios prelungit prea mult. "Dar cu siguranta nu va trece neobservat", noteaza Screen Daily.

Publicatia mai scrie ca personajele nu sunt pe deplin eroi pozitivi sau negativi, fiecare dintre ele crezand cu adevarat ca are dreptate - de aici si tragedia de neevitat din finalul peliculei.

Screen Daily mai scrie ca cele doua actrite principale Cristina Flutur si Cosmina Stratan, ambele aflate la debutul in film, se potrivesc uimitor in aceste roluri, in timp ce personajele interpretate de Valeriu Andriuta (preotul) si Dana Tapalaga (maica stareta) au o dimensiune umana care razbate din cand in cand, in ciuda supunerii lor unor reguli stricte.

In acelasi timp, The Hollywood Reporter spune despre Mungiu ca este un concurent serios in selectia de anul acesta de la Cannes. Acestei drame psihologice austere ii lipseste suspansul si nota politica din "4,3,2", dar este posibil sa-si castige un public numeros datorita background-ului solid al regizorului si talentelor sale tehnice de netagaduit.

Mungiu mentine in mod admirabil distanta fata de personaje, pe tot parcursul filmului. Neajutorata si tiranica Alina nu este niciodata o victima evidenta. Preotul si calugaritele au o morala imperfecta, dar sunt plini de bune intentii. Chiar si momentul exorcizarii are loc undeva in afara ecranului, o alegere inteligenta avand in vedere greutatea pe care o poate avea un cliseu cinematografic creat de-a lungul decadelor de un astfel de eveniment.

THR mai scrie ca filmul este o descriere dura, dar frumoasa a unei dogme distructive si a unor femei victime care se sacrifica - ceea ce aduce aminte de "un Lars Von Trier vintage". Filmul are naturalismul din "Dogma 95", iar imaginile au o puritate calvinista a unei picturi a vechilor maestri olandezi.

De asemenea, publicatia remarca distributia filmului, care este interesanta, chipurile actorilor - multi debutanti - atragand atentia. Cosmina Stratan este "o reala descoperire, trasaturile sale rotunde si ochii care te bantuie exprimand o profunda angoasa spirituala, cu resurse expresive minime".

"Dupa dealuri" are ceva dintr-un test de anduranta, mai ales ca actiunea se aventureaza rareori dincolo de locul manastirii, scrie THR. Partea de mijloc a filmului, mai ales, este lenta si repetitiva si abia in partea finala, Mungiu reda tensiunea puternica si compozitia vizuala ascutita care au facut din "4,3,2" un thriller atat de puternic.

Publicatia mai noteaza ca "Dupa dealuri" este cel mai putin amuzant dintre filmele cu calugarite lesbiene si foste iubite psihopate. Filmul confirma insa maturitatea talentului lui Mungiu in ceea ce priveste prezentarea unor povesti cu o nota mai mare de universalitate fata de cele despre trecutul politic recent al Romaniei.
 

Sursa: Mediafax.ro