Cele mai mari "furturi" din istoria Oscarurilor: 5 motive pentru care au fost nedreptatite filme uriase!

5. Cercul absurditatii: cel ma bun actor (1974, 1992, 2001)

In 1974 doi mari actori au interpretat doua roluri magistrale: Al Pacino ca Michael Corleone in “The Godfather II” si Jack Nicholson in pielea lui J.J. Gittes  in “Chinatown”.

In acel an premiul pentru cel mai bun actor a mers la Art Carney pentru rolul Harry Coombes din filmul “Harry and Tonto” iscand controverse peste controverse si multe dezamagiri in randul publicului.

Nu a contat talentul celor doi si nici ca incepeau o cariera de succes, ci faptul ca Art Carney era destul de batran si ar fi putut rata o alta nominalizare. A primit un Oscar pentru un rol aproape stupid, al unui batran care calatoreste prin tara alaturi de pisica sa.

Depasind momentul din 1974, ceea ce s-a intamplat in 1992 a fost o “compensatie” : Academia a decis sa-l rasplateasca pe Al Pacino cu un Oscar pentru rolul din “Scent of a Woman” in detrimentul lui Denzel Washington cu al sau memorabil rol din “Malcolm X”.

Dar nici Denzel n-a scapat nepremiat, a obtinut premiul pentru cel mai bun actor in 2001 pentru rolul din “Training Day”, insa asta nu pentru ca ar fi meritat, ci pentru ca se plateau greselile mai vechi.

4. Snobism la cote maxime: cel mai bun film 1981 si cea mai buna actrita in 1986

In 1981, Academia a decis sa premieze un film slab, “Chariots of Fire” in regia lui Hugh Hudson care spune povestea a doi atleti britanici (unul evreu si celalalt crestin) care participa la Olimpiadele din 1924. Singura secventa cat de cat memorabila este cu cei doi alergand pe-o plaja.
 
Au ratat poate cel mai bun film al lui Spielberg “Raiders of the Lost Ark”, un exemplu de cinematografie pura.

Ceva mai mult snobism a fost cand au ales cea mai buna actrita, Marlee Matlin in “Children of a Lesser God” unde a interpretat rolul unei femei de serviciu surde care are o relatie amoroasa cu un profesor.

Dar nu se compara nici pe departe cu ce a facut Sigourney Weaver in “Aliens” al lui James Cameron. Una dintre cele mai influente performante din ultimii 25 de ani, reusind sa depaseasca restrictiile cinematografice in ceea ce priveste interpretarea feminina.

3. Lipsa de curaj: cel mai bun film (1990, 1994 si 1998) si cea mai buna actrita (2000)

In 1990 a fost premiat filmul “Dances With Wolves” realizat de Kevin Costner in defavoarea lui “Goodfellas”, film de referinta cu tematica mafiota care a influentat cinematografia din urmatorii ani.

Si daca nu este unul dintre cele mai influente filme din ultimii 25 de ani cu siguranta se claseaza in apropierea celebrului “Pulp Fiction”. Care da, ati ghicit, nu a castigat nici el Oscarul.

A aparul in acelasi an cu “Shawshank Redemption” declarat de TNT ca fiind cel mai bun film din toate timpurile, dar marele castigator al anului 1994 a fost “Forrest Gump” cu Tom Hanks in rolul principal.

Filmul a fost bun pentru acele vremuri si nu se compara cu “Dances With Wolves”, ca sa nu mai vorbim de “Pulp Fiction”  care a schimbat modalitatea de a face filme pentru o decada!

In anul 2000 Julia Roberts a obtinut un Oscar pentru rolul din “Erin Brockovich” – o mama singura si somera se angajeaza la o companie de avocatura si aproape de una singura reuseste sa darame o corporatie care contamineaza apa.  O drama lacrimogena menita sa te faca sa te simti bine la final.

Din pacate a fost trecuta cu vederea prestatia lui Ellen Burstyn care deja obtinuse un Oscar pentru filmul “Alice Doesn't Live Here Anymore” in regia lui Scorsese. Si totusi, cum sa nu-i acorzi un premiu pentru rolul din “Requiem for a Dream”?

Poate pentru ca cel din urma era o poveste despre oameni urati care fac lucruri scarboase si nu zambesc pur si simplu in fata camerei.

2. Academia uraste relevanta politica: cel mai bun film (1989, 2005)

Filmele sunt evenimente culturale, deci a nu se lua drept critica acuzatia ca Academia se bazeaza pe politica atunci cand ia decizii.

“Do The Right Thing” (1989), filmul lui Spike Lee, este considerat unul dintre cele mai puternice filme din America si este ales printre cele cinci care vor fi pastrate in "Registrul National de Film". Filmul este o poveste dura si realista: in cea mai calda zi a anului pe o strada in Brooklyn explodeaza ura, intoleranta, rasismul si totul se transforma in violenta.

Si totusi Academia a oferit premiul pentru cel mai bun film lui “Driving Miss Daisy”, o poveste a unui sofer negru care se imprieteneste cu sefa sa, o batrana evreica si morocanoasa. Din pacate filmului ii lipseste cu desavarsire viata, chiar daca abordeaza tema rasismului, subiectul de interes al populatie in 1989. Toate intrebarile au aparut in urma impactului lui “Do The Right Thing” care nici macar n-a fost nominalizat.

Din nou apare si cercul ineptiei cand in 2004 un film precum “Crash”, o poveste fantezista care are ca tema principal rasismul a obtinut marele premiu in defavoarea a doua filme relevante politic: “Brokeback Mountain” si “Capote”, uitate probabil pentru ca promovau votul pro homosexualiate.

1. Academia iubeste campaniile de promovare absolut irelevante: cel mai bun film (1998 si 1942)

In anii ’90 compania Miramax a decis sa produca filme pe gustul Academiei, cu speranta ca in cele din urma vor primi ceva. Acest plan a fost testat in 1998 cand “Shakespeare in Love”, film ce apartine companiei, a fost nominalizat alaturi de “Saving Private Ryan”.

Era de la sine inteles ca "Ryan" are sanse de castig. Ceea ce a determinat o gaura de 16 milioane de dolari in bugetul companiei pentru achitionarea cadourilor membrilor Academiei, aproximativ 2.700 de dolari fiecare, sub denumirea de “campanie de promovare”. Desigur ca a mituit si presa sa defaimeze calitatea filmului rival si sa ridice la rang de capodopera comedia lor romantica.

Si ce credeti? Da, filmul a obtinut Oscarul.

“Citizen Kane” nu trebuie introdus si nici prezentat si acelasi lucru se poate spune si despre copilul teribil al Hollywood-ului, Orson Welles.

Zeci de ani mai tarziu acest film a fost categorisit drept cel mai bun lucru care i se putea intampla cinematografiei, un film curajos, inovativ care a fost nominalizat la 9 premii. Dar William Randolph Hearst, magnatul pe viata caruia se bazeaza filmul, a inceput o campanie impotriva regizorului.

Cel mai bun film a luat totusi “How Green Was My Valley” un film despre care nimanui nu i-a pasat si n-o sa-i pese vreodata.

Noroc ca timpul demonstreaza valoarea unui film, care nu se masoara in numarul de statuete obtinute,  ci in valoarea pe care publicul i-o ofera citand din acesta chiar si 70 de ani mai tarziu.

Sursa: cracked.com/