marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

TOP 10 momente bizare din istoria Oscarurilor

Intr-un discurs de-ale sale, Waren Beatty declara “Golden Globes sunt distractive. Oscarurile sunt business.” Beatty a avut dreptate... partial. Chiar daca decernarea premiilor Oscar se doreste eleganta si sclipitoare, unele momente sfarsesc prin a fi hilare sau pur si simplu ciudate! Bineinteles ca in mintea publicului raman intiparite tocmai aceste clipe.

TOP 10 momente bizare din istoria Oscarurilor

Iata un top al celor mai neobisnuite momente din istoria acestui eveniment

#10. 1989 -Nostalgicul

Fiind omul din spatele unor muzicaluri de succes precum “Grease” ori ”Can’t stop the music”, Allan Carr ar fi trebuit sa incununeze ceremonia Oscarurilor cu momente glorioase de spectacol. Insa producatorul evenimentului a reusit sa starneasca doar hohote de ras si stupoare cand l-a adus in scena pe Rob Lowe alaturi de o Alba-ca-Zapada pitigaiata si plina de sclipici. Interpretarea cantecului “Proud Mary” a durat peste 20 de minute, probabil pentru a pregati psihic spectatorii pentru ce-i mai rau.


#9. 2001 - Iubitoarea de lebede

E un fapt cunoscut de toata lumea ca lui Bjork ii place sa fie “altfel”. Insa acum 10 ani cantareata islandeza a confundat covorul rosu cu o petrecere de Halloween, purtand o rochie (!?) in forma de lebada: pufoasa, bufanta, cu capul lebedei incolacit dupa gatul artistei. Poza a facut valva pe internet si dupa un deceniu inca tine capul listeiprivind topurilor cu cel mai prost imbracate vedete.


#8. 2000 - Falsii travestiti

Ca sa-si promoveze animatia de lungmetraj, tipii de la "South Park: Bigger, Longer & Uncut" s-au gandit sa impresioneze, asa ca au aparut imbracati in tinute de gala feminine! Din moment ce si-au facut o cariera din a ironiza vedete, Trey Parker si Matt Stone s-au imbracat in replicile rochiilor purtate de doua vedete ultra-cunoscute: Jennifer Lopez si Gwyneth Paltrow.


#7. 2000 -Incestuoasa

Doamnelor si domnilor, avem aici o alta iubitoare de atentie: Angelina Jolie. Cu toate tatuajele ei, fiolele de sange purtate la gat si copiii adoptati de pe toate continentele, actrita a socat cel mai tare in seara Oscarurilor.Aparand la brat alaturi de fratele sau, James Haven, aceasta a declarat ca este indragostita de el, apoi l-a sarutat pe buze. Dupa care a negat ca ar avea cu el vreo relatie de natura indoielnica si a invinuit presa ca este rautacioasa. Vedetele astea...


#6.1997 - "Suprastimulatul"

Clasificat drept unul dintre cele mai dramatice si... insufletite discursuri din istoria premiilor Oscar, Cuba Gooding Jr. a demonstrat ca stie sa aprecieze din plin ceea ce are. Ridicarea unui premiu de asemenea amploare nu este nicidecum un eveniment neimportant in viata actorilor, dar Cuba s-a bucurat un pic cam prea mult. Devenind usor incoerent pe alocuri din cauza emotiilor, actorul de culoare a continuat sa vorbeasca chiar si dupa ce orchestra incepuse sa cante. Sa vorbeasca e putin spus, pentru ca acesta incepuse efectiv sa-si strige iubirea pentru o lista destul de lunga de vedete hollywoodiene.

Vezi aici VIDEO!

#5. 2003 - Pupaciosul

Halle Berry a avut in 2003 ghinionul (sau norocul) de a prezenta nominalizatii pentru sectiunea “Cel mai bun actor”. Fericitul castigator s-a intamplat a fi Adrien Brody (pentru rolul din “Pianistul”) care nici nu si-a ridicat bine trofeul si a sarutat-o pasional pe Halle! Brody si-a facut damblaua, pe Berry n-a parut sa o deranjeze prea tare si actorul a sustinut discursul ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Probabil in mintea actorului totul s-a petrecut cat se poate de normal, din moment ce acesta a repetat schema la scurt timp, sarutandu-si colegii de platou si un membru din public in cadrul emisiunii “Saturday Night Live

Vezi momentul VIDEO!

#4.1992 - Omnipotentul

Dupa ce a fost nominalizat de doua ori (pentru “Sudden Fear” si “Shane”), Jack Palance a reusit intr-un final sa se vada si cu premiul in mana (pentru “City Slickers”). Asta s-a intamplat dupa 40 de ani, ce-i drept, insa Palance a meritat Oscarul din plin. Ba chiar a tinut mortis sa ne si demonstreze asta! Ca sa arate ca este inca in forma la onorabila sa varsta de 72 de ani, Jack nu a ezitat sa execute cateva flotari intr-o mana. Vezi VIDEO!

#3.1979 - Sensibila

Debby Boone incepuse sa promita la sfarsitul anilor ‘70 datorita singurului ei cantec de succes, “You light up my life”. Asta s-a intamplat pana cand l-a cantat la Oscaruri, moment in care cariera ei s-a prabusit iremediabil. De ce? Debby a stat si s-a gandit ca ar fi frumos daca si copiii cu deficiente de auz ar putea intelege versurile mirifice ale cantecului ei. Asa ca a venit pe scena alaturi de cativa copii surzi, care ar fi trebuit sa traduca versurile in limbajul specific surdo-mutilor. Copiii respectivi nu prea stiau totusi semnele respective. Sa fi fost din cauza ca nu erau nici macar surzi?

#2. 1973 - Protestatarul inoportun

Pentru o portretizare iconica precum cea a lui Don Corleone din filmul “Nasul”, toata lumea se astepta din partea lui Marlon Brando la un discurs pe masura. Dar (surpriza!) pe scena apare o femeie apasa, Sacheen Littlefeather, pentru a vorbi in numele sau. Si in numele amerindienilor discriminati de stereotipurile cinematografice, se pare. Pentru ca anii ‘70 nu au fost indeajuns de bine reprezentati in istorie de acest eveniment, anul urmator s-a produs “incidentul hipiotului dezbracat

Vezi momentul VIDEO!


#1. 1974 - Hipiotul dezbracat

In timp ce David Niven se pregatea sa o prezinte pe actrita Elizabeth Tyler, un barbat gol pusca alearga de-a lungul scenei, aratand semnul pacii. Si organele sexuale. Cum sa nu iubesti anii ‘70? In mod firesc, publicul incepe sa rada si sa aplaude frenetic, timp in care Niven isi pastreaza calmul si continua discursul: “Ei bine, doamnelor si domnilor, trebuia sa se intample si asta la un moment dat. Dar nu este fascinant ca singurele rasete pe care acest barbat le-a smuls au fost datorate faptului ca s-a dezbracat si si-a aratat podoabele?”

Vezi VIDEO!


Ultimele trailere adaugate

Cele mai citite

Tom Hanks spune drama marinarilor capturați de pirații moderni

Aceasta este povestea primei nave de transport americane capturate de pirați în ultimele două secole.

Citeste mai mult ►

Modifică setările cookies