Channing Tatum, actorul pe care prestigioasa revista americana People se pregateste sa-l numeasca cel mai sexy barbat in viata in 2012 a avut un an senzational la Hollywood. Revista GQ l-a numit in aceasta saptamana pe Tatum starul de cinema al anului.
Dupa Ryan Reynolds si Bradley Cooper, a venit randul lui Channing Tatum sa se impuna ca noul sex simbol al Hollywood-ului. Actorul de 32 de ani a lansat in acest an filme pe banda rulanta: "Haywire: Cursa pentru supravietuire”, "Juramantul", "21 Jump Street – O adresa de pomina" , "Mike meseriasu'" si "10 Years".
Ascensiunea sa la Hollywood a fost una surprinzatoare, filmele sale realizand in acest an incasari mondiale de 600 de milioane de $. Actorul trebuia sa lanseze tot in 2012 si continuarea blockbusterului din 2009 - G.I. Joe: Retaliation, insa producatorii au decis sa amane productia nemultumiti de reactia fanilor la vestea ca personajul jucat de Tatum moare in primele minute din film.
Valoarea de box office a filmelor lui Tatum se ridica la 1.4 miliarde de $, scrie revista Forbes care mai mentioneaza: "Drama romatica The Vow a fost un hit surprinzator in America strangand 195 de milioane de $ la un buget de 30 de milioane de $. A urmat comedia de succes 21 Jump Street care a facut peste 190 de milioane de $. Magic Mike in regia lui Soderbergh a reprezentat un risc deoarece s-a adresat aproape in intregime unui public feminin si s-a bazat pe experientele de stripper ale lui Tatum. Aceste roluri diverse il dau putere lui Tatum sa ceara venituri tot mai mari", mai scriu cei de la Forbes.
Propulsat la Hollywood ca model si dansator in videoclipuri, Channing Tatum a ajuns celebru in America cu Step Up (2006), un film de dragoste cu si despre adolescenti, plasat in universul pasional al dansului. Tatum, un dansator profesionist care nu a facut un secret din faptul ca la un moment dat si-a castigat existenta ca stripper in cluburile de noapte promitea ca are mult mai multe lucruri de oferit astfel ca a sarit de la filmele romantice la cele de drama si actiune.
Primul sau rol a fost in filmul Coach Carter din 2005, interpretand personajul lui Jason Lyle, un jucator de baschet, alaturi de Samuel L. Jackson. In anul 2006, Tatum a jucat in Step Up, fiind un dansator rebel de hip-hop, a carui partenera este o balerina, interpretata de actrita Jenna Dewan care in 2009 i-a devenit sotie. Actorul a mai jucat in Battle in Seattle (2007), in drama A Guide to Recognizing Your Saints ( 2006), Stop-Loss (2008), Fighting (2009), Public Enemies (2009) si G.I.: The Rise of Cobra (2009).
In 2000, actorul nascut pe 26 aprilie 1980, intr-un mic oras din Alabama, dansa lasciv in videoclipul lui Ricky Martin - She Bangs. Un an mai tarziu semna cu o agentia de modele din Milano si New York. Debutul in lumea filmelor l-a facut cu un rol mic in serialul CSI: Miami in 2004 iar de atunci si-a construit rapid o cariera cu o gama diverse de filme: pelicule pentru adolescenti, de dragoste, drame, filme de actiune.
"Eu nu m-am sfiit niciodata sa recunosc ca in tinerete, cand aveam 18-19 ani lucram ca stripper. Ma gandeam sa creez si o poveste, pentru ca de fiecare data cand aduceam in discutie acest subiect, toti erau interesati si putin uimiti. Apoi, am citit un articol despre trecutul meu ca stripper in care Soderbergh era intrebat daca ar face un film despre acest subiect. Dupa ce am auzit ca ar fi de acord, m-am gandit imediat sa ii propun un astfel de proiect. L-am sunat si i-am povestit, iar el a spus foarte serios ca e de acord. Am iesit la un hotdog, iar el mi-a propus sa facem filmul asta, eu sa joc in el sa-l regizeze (...) Cand aveam 18 ani imi cautam de lucru si mi s-a propus sa fac striptease. Am zis da. Faceam 600 de dolari pe saptamana si ma distram, desi sa porti chiloti tanga poate fi usor umilitor. Insa, ne distram la nebunie, era o perioada salbatica, eram ca niste staruri rock" a declarat actorul in acest an.
Trimis de parinti la scoala militara, Channing si-a descoperit in adolescenta pasiunea pentru fotbal, care i-a dat speranta ca intr-o buna zi va castiga o bursa scolara in atletism. Scopul lui Channing a fost atins, astfel in ultimul an de liceu a primit bursa mult dorita la o scoala din Virginia de Vest. Channing Tatum a cunoscut celebritatea intr-un timp foarte scurt, transformandu-se dintr-un simplu fotomodel intr-un talentat actor expert in dans si arte martiale (Kung-Fu si Gor-Chor Kung Fu).
Filmele lansate in 2012 l-au aruncat catre statutul de star de box office. "Acesta este cu siguranta anul lui Channing Tatum" a notat CNN in editia online. Tatum n-a apucat bine sa se bucure de succesul filmului Magic Mike ca s-a si lansat intr-o noua aventura cinematografica alaturi de Steven Soderbergh. Filmul se numeste Side Effects, ajunge in Romania pe 22 februarie 2013 si se vrea a fi un thriller psihologic din care nu lipseste drama dar nici povestea de iubire. Protagonista filmului este fata cu tatuajul cu dragon, Rooney Mara, ce intra in pielea lui Emily, o femeie cu probleme psihice care devine dependenta de un medicament cu efecte secundare periculoase. Channing Tatum face din nou echipa cu Soderbergh si este sotul lui Emily, proaspat iesit din inchisoare. Jude Law este psihiatrul care ii prescrie medicamentul si pare un personaj ce ascunde tot felul de secrete.
Acesta este unul dintre cele 4 filme pe care Tatum le va lansa in 2013, urmatoarele fiind G.I. Joe: Retaliation (in Romania pe 29 martie), Foxcatcher, o drama in care joaca alaturi de Steve Carell si Mark Ruffalo si White House Down, un film de actiune in care Channing trebuie sa-l salveze pe presedintele Statelor Unite (Jamie Foxx).
Sursa foto: Getty/ GQ
Aceasta este povestea primei nave de transport americane capturate de pirați în ultimele două secole.