Crazy, Stupid, Love: si la bal si la spital

   Fanii lui Ryan Gosling au o superoferta in cinematografe incepand din weekend-ul asta: in Romania ruleaza cap la cap si filmul de actiune Drive si comedia romantica Crazy, Stupid, Love. Cum se vorbeste deja si de The Ides of March – proiectul semnat de George Clooney in care cei doi impart ecranul, as zice ca tanarul actor de origine canadiana traieste o perioada mai mult decat prolifica a carierei sale. Cu A naibii dragoste, un titlu suficient de pueril cat sa nu pornesti la drum cu mari asteptari, Gosling parea sa fi facut un compromis pentru publicul mainstream feminin dornic sa si-l reaseze aproape de suflet. E si nu e asa. Sigur ca scenele la bustul gol ii sunt de mare ajutor ca sa-si atinga scopul, dar, si aici vine surpriza, filmul luat cu totul e o surpriza placuta.

   Povestile din Crazy, Stupid, Love se intretaie asemenea fatetelor colorate diferit ale unui cub Rubik. Odata ce scenaristii si regizorul distrug prima relatie – cea a cuplului matur, putinele personaje prinse in joc se intersecteaza continuu, in modalitati din ce in ce mai surprinzatoare, intr-o incercare comica si dramatica deopotriva prin care viata cauta sa-si regaseasca cursul firesc.

   Sigur ca luate fiecare in parte povestile nu sunt noi. Ba chiar au o familiaritate cinematografica vecina cu cliseul. Si totusi intregul bate partile luate separat si ii adauga un plus. Filmul castiga in primul rand prin rabdare si curaj. Intr-o lume in care se editeaza intr-un ritm ametitor pentru capacitatile ochiului uman, Glen Ficarra si John Requa (regizori responsabili si pentru I Love You Phillip Morris) indraznesc sa staruie cu camera pe un portret al tristetii, de exemplu. Se ajuta serios si de o coloana sonora bunicica, iar personajele principale devin sub bagheta lor cuprinzatoare si veridice. 

   Steve Carell e Cal, familistul cuminte incornorat. Julliane Moore e sotia lui, Emily, cazuta dintr-o criza existentiala fix in bratele unui contabil cu nume nord-european interpretat de Kevin Bacon. In triunghiul lor intervine, intr-o mecanica a plotului fara acoperire ce-i drept, Ryan Gosling alias Jacob. Tipul slick & style ii da cateva lectii lui Cal asa ca...  acesta ajunge in pat cu o nimfomana alcoolica jucata de Marisa Tomei pe care ulterior o descopera profesand la catedra propriului sau copil. Si ma opresc aici pentru ca restul surprizelor din film nu merita stricate.

   Scenariul are cateva momente sclipitoare – e o scena care o sa-mi ramana multa vreme in cap cu Emily si Cal mintindu-se la telefon cu tot felul de nimicuri doar de dorul de a fi unul alaturi de celalalt, umorul nu e nicaieri fortat si - indiferent daca poantele vin din niste palme aruncate care incontro sau dintr-o replica cu spil - sala se amuza din plin, iar toata distributia se potriveste de minune in schema: Carell vine cu glumele lui, Moore cu lacrimile ei, iar Gosling si Emma Stone, aceasta Lindsay Lohan ajunsa unde trebuia, vin cu farmecul fizic.

   Singurul defect care bate la ochi e ca pelicula forteaza un ultim act in directia aberanta a finalului fericit obligatoriu. Ca si cum America si restul lumii nu poate pune capul pe perna la sfarsitul serii daca nu e 100% sigura ca iubirea invinge. L-as fi inchis cu un sfert de ora mai devreme, intr-un punct in care fiecare spectator ramanea cu libertatea imaginatiei nestirbita.

Verdict: 3½/5, foarte bun    

Pentru: pofticiosi de comedie romantica cu stea in frunte