marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Dunkirk, o nouă capodoperă de război triplu premiată la Oscar

Genialul regizor Christopher Nolan îi aduce în prim-plan pe Tom Hardy, Cillian Murphy şi Kenneth Branagh într-o nouă drama de război.

Dunkirk, o nouă capodoperă de război triplu premiată la Oscar
Anii Primului Război Mondial au generat un peisaj politic și internațional care avea să marcheze Europa decenii întregi, iar între participanți a dat naștere la ceea ce Hemingway numea „generația pierdută” – traumatizată de un război fără câștigători.
 
Povestea filmului lui Christopher Nolan, „Dunkirk”, începe la sfârșitul lunii mai 1940, atunci când Corpul Expediționar Britanic, împreună cu trupele belgiene, franceze și canadiene au fost nevoite să se retragă până pe plajele din Dunkerque aflate pe coasta de nord franceză, aproape de graniţa cu Belgia. Înconjurate de inamici, trupele aliaților sunt forţate să facă faţă unui asalt aproape imposibil de rezistat al nemților și fără vreo posibilitate de a se întoarce acasă, căci navele trimise în ajutorul lor erau în mod repetat bombardate şi scufundate.
 
În ajutorul lor sunt trimise câteva nave civile de mici dimensiuni ale englezilor, care ar putea să-i preia fără a alerta inamicul.


 
Acțiunea se desfășoară pe trei intervale de timp diferite, pe uscat, pe apă și în aer, iar unul dintre eroii aerului este jucat de îndrăgitul actor Tom Hardy.
 
„Dunkirk este o capodoperă absolută. Este un film de supravieţuire uimitor de captivant, prezentat în 106 minute pe care le trăieşti la intensitate maximă. Nolan aduce privitorul direct în mijlocul acţiunii, fie că este vorba despre o plajă cu 400.000 de oameni strânşi laolaltă, aşteptând o salvare ce este posibil să nu mai vină, de apele Canalului Mânecii, în mica ambarcațiune civilă, cu doar un bătrân şi doi adolescenţi la bord, ce se îndreaptă spre zona de război, sau de spaţiul aerian, unde două avioane britanice Spitfire rămân fără combustibil. Ecranul şi imaginile te împresoară cu groaza şi urgenţa situaţiilor, dar şi cu momente de o covârşitoare frumuseţe şi graţie”, este de părere Lindsey Bahr, de la Associated Press.


 
Filmul „Dunkirk” (2017) este difuzat la Pro Cinema duminică seară de la ora 20:30 și, în reluare, de la 00:45.

Galerie foto

Ultimele trailere adaugate

Cele mai citite

Tom Hanks spune drama marinarilor capturați de pirații moderni

Aceasta este povestea primei nave de transport americane capturate de pirați în ultimele două secole.

Citeste mai mult ►

Modifică setările cookies