Interviu exclusiv! Vezi 5 lucruri pe care nu le stiai despre Maia Morgenstern!

Unii ii adreseaza un zambet, altii sunt surprinsi cand o vad pe actrita in Metrou. Toti se asteapta ca o actrita, printre putinii din Romania, care a jucat intr-un film ce poarta marca Hollywood-ului,  sa se plimbe intr-o masina scumpa si mare. Si totusi Maia prefera metroul din motive de...timp.In timp ce-si bea linistita cafeaua si ii saluta politicos pe cei care o privesc actrita povesteste monoton despre viata ei, asteptarile si frustrarile ei. Zvonul potrivit carei ar fi insarcinata a amuzat-o la inceput dupa care telefoanele primite de la femei de varsta ei care-si doreau copii si nu-i puteau avea au facut-o sa inteleaga ca nu e de gluma.

- Ati fost subiect de presa, s-a scris ca sunteti insarcinata, nu ati reactionat cateva zile dupa care ati negat informatia. Stiu ca ati fost asaltata de telefoane ale ziaristilor, prietenilor sau chiar necunoscutilor. Ce sentiment ati trait?
- M-am simtit ca pe vremea lui Ceausescu cand eram obligata sa dau seama despre viata mea intima si personala. Nu am nicio nostalgie in legatura cu vremurile alea, nu vreau sa ma intorc acolo si nu o sa ma intorc acolo. Sunt ca orice om bantuit de prejudecati, am trecut de epoca Ceausescu dar noi tot vrem sa raportam victorii.

Nu ma enervez si imi traiesc viata simpla cu greseli si cu minuni care se intampla in fiecare secunda  a existentei  mele: primul dintisor crescut, primul cazut, primul 10 la matematica, prima nota mica la fizica, o minune.

- Cat de greu este sa fii actor, astazi in Romania?
- Daca nu as sta sa ma gandesc as putea da un raspuns stereotip, e minunat! E foarte greu pentru ca trebuie un discernamant extraordinar. Banuiesc ca asta nu e valabil doar pentru Romania ci in general. Sa-ti pierzi reperele, criteriile se poate intampla acum extrem de usor. Te poti destabiliza si atunci este nevoie sa-ti pastrezi discernamantul si sa ai incredere im intuitia ta, in bunul tau simt, in motivatiile personale.

- Spuneati ca actorii din provincie au o viata foarte grea. Mai exista respectul pentru actor in orasele mici?
- Da. Dar asta se castiga, teatrul este oaza de spiritualitate a unei comunitati. Atunci cand convingerea aceasta exista actorul merge mai departe cu curaj indiferent de mode, tendinte. Fiecare actor, fiecare tanar care face un legamant cu sine cand bate la portile profesiei  trebuie sa fii fidel acestui legamant, isi spune „as face orice ca sa devin actor, sa exist”. Am fost intrebata cat ma identific cu personajele, eu zic ca asta nu are importanta, relevanta este intrebarea cat ii faci pe altii sa se lase purtati de povestea in care existi tu.

- Ati avut parte de o experienta hollywoodiana cand ati filmat „Patimile lui Hristos” in regia lui Mel Gibson. Ati fost tratata ca o vedeta?
- Sa fi vrut sa ne construiasca cate un hotel fiecaruia si nu cred ca se putea. Locul de filmare si locul unde era amplasata tabara de productie erau la o distanta foarte mare. Avem o perceptie putin gresita noi, romanii. Nu mergeam la hotel, la dus, nu avem rulota aurita. „ The Passion of Christ”  nu a fost un loz pe care l-am tras, un rol picat din cer, a fost un rol pentru care am muncit enorm, cu o mare placere,  a fost o experienta minut de minut, luni si luni de zile.

Lucrurile s-au dezvoltat, au crescut pentru mine ca actor extrem de minutios, cu grija, iubire, dedicare acestui moment alaturi de regizorul Mel Gibson. Asa ca nu este chiar o experienta hollywoodiana. Da, am lucrat cu un regizor, un mare actor, pentru un proiect controversat. In plus a fost un proiect particular, banii, cati erau, erau destinati filmarii in sine care era foarte grea. Succesul ulterior a fost fulminat dar la filmari era o atmosfera de sobrietate.
 

- Cinematografia romaneasca se indreapta intr-o directie foarte buna. E loc de mai bine?
- Avem  „Eu cand vreau sa fluier, fluier”, „ Aurora”, „ Felicia, inainte de toate”, „Marti, dupa Craciun” si lista ar putea continua. Cinematografia la noi este intr-un moment foarte bun, intens pentru ca exprima, prin reprezentantii ei, artisti care prezinta punctul lor de vedere, crezul lor, onestitatea cu care-si deschid sufletul, universul artistic. Asta este marele castig al cinematografiei, nu se bifeaza o directie, o moda. Mi-e drag sa ma duc la cinema, acolo imi place. Cinematograful este o bucurie pentru mine, o sala de cinema este bucuria de duminica, bucuria de a merge la cinema. Merg si cu cele mici, la filmele unde se poate.
 

- Ati primit o nomilalizarea UNITER, a 5-a. E ca in strainatate, la Oscar, cand e la fel de  sa fii nominalizat sau sa castigi premiul?
- Faptul ca ai fost nominalizat, dupa niste criterii contestate de unii, acceptate de altii,  este important. Asta inseamna ca cineva a judecat creatia ta si a considerat-o ca facand parte din momentele importante ale unui an artistic, ale unei perioade artistice. Bucuria din suflet, emotia asteptarii unui artist nominalizat la un premiu nu are nimeni cum sa o masoare, pentru ca nu exista termometru de emotie. Cred ca e cam ca la premiile Oscar. Oricum este o mare onoare pentru care sunt profund recunoscatoare.

Exista si mari artisti din lume care nu au primit distinctia suprema, o primesc pentru intreaga activitate, dar poate ar merita-o pentru un rol. Ma gandesc la Peter O’Toole, un om care merita cate un Oscar pentru fiecare licarire a ochilor sai, pentru fiecare strop de umor. Pentru mine orice premiu este insotit de durerea celorlalti, care au fost, ca si tine, nominalizati, si, chiar daca ei nu o arata, stii ca e acolo, simti dezamagirea.
 

- Ati regretat ca ati filmat in regia lui Mel Gibson, intr-un film controversat care v-a ingradit apoi accesul la Hollywood?
- Nu! Nimeni nu-ti da asigurarea ca, daca n-ai fi facut un anumit lucru, ar fi coborat ceva din Cer. Sunt momente care slefuie o parte a personalitatii mele, a existentei mele artistice.
 

- Sunteti prezenta pe posturile Tv intr-o reclama. Ati fost criticata ca ati facut asta?
- Am primit critici si felicitari asa cum mi s-a intamplat in legatura cu toate etapele si prestatiile mele, creatiile mele.
 

- Cum va descurcati cu cei care va critica?
- Prezenta lor este normala, fara bacterii nu am avea iaurt, nu? Acum ce o sa facem, o sa omoram bacteriile, sa le dam cu antibiotic? Critica este binevenita mai ales in aceasta profesie.
 

-  Care a fost cel mai greu moment trait in teatru?
- Atunci cand, datorita derapajelor mele, era sa pierd contactul, prietenia si colaborarea cu un regizor pe care-l ador, Ioan Frunza. Am reusit, si eu si domnul Frunza, sa rezolvam un conflict infiorator, eram pe punctul sa stric tot.
 

-  V-ati spus vreodata: „ gata, renunt la teatru”?
- Ma intrebi de momente de disperare, de lepadare? Au fost, mai mult nu va pot spune.
 

- .Daca ati putea schimba ceva in aceasta societate de unde ati incepe?
- De la mine.Vedem paiele de la vecini dar nu barna din ochii nostri. Cred ca este vorba de curaj, de responsabilitate, de curajul de a o lua de la capat.
 

 - Este vreodata prea tarziu sa o iei de la capat?
- Cateodata este prea tarziu sa o iei de la capat. Dar suntem norocosi ca mai sunt si alte capete.
 

 - Este Romania tara in care va doriti sa creasca  fiicele dumneavoastra?
- Nu conteaza ce vreau eu, conteaza sa se realizeze copiii mei, sa fie multumiti de ceea ce sunt, le spun mereu ca in viata, ca sa primesti ceva, trebuie sa stii ce vrei! A astepta mura-n gura oportunitati, a le vana nu cred ca este o reteta care sa functioneze.
 

- Circulati cu metroul, cum sunt oamenii acolo, jos?
- Citesc, multi, foarte multi! Sa fie o forma de alienare? Probabil, dar este binevenita.