Gopo 2013. Interviu cu Mihaela Sirbu, actrita care a creat unul dintre cele mai complexe personaje feminine in Toata lumea din familia noastra

"Toata lumea din familia noastra" trateaza cu umor povestea trista a unui tata si a fiicei lui, care vor sa petreaca impreuna o vacanta ca-n rai, insa deocamdata sunt prinsi in iadul relatiilor de familie de pe pamant. Filmul ii are in rolurile principale pe Serban Pavlu, Sofia Nicolaescu, Gabriel Spahiu, Mihaela Sirbu si cu aparitia extraordinara a cunoscutilor actori Tamara Buciuceanu-Botez, Stela Popescu si Alexandru Arsinel. Scenariul este semnat de Radu Jude si Corina Sabau, autoarea romanului "Bloc 29, apartamentul 1".

Unul dintre cele mai apreciate filme romanesti de anul trecut a fost "Toata lumea din familia noastra", un film  la care cu un ochi razi, cu unul plangi, dar care isi pastreaza un realism constant. Mihaela Sirbu impresioant cu interpretarea ei din filmul regizat de Radu Jude si a declarat ca a descoperit frumusetea personajului ei complex pe parcurs.

1. In Toata lumea din familia noastra (r. Radu Jude) interpretati un personaj complex: mama, fosta sotie, iubita. Cum v-ati vazut dvs. personajul si cum ati fi reactionat in viata reala, in locul ei?
 
In prima faza am vazut doar niste replici, uneori odioase, intr-o situatie care o ia razna. Invatam la scoala sa ne aparam personajul, si asta am facut, i-am gasit justificari: ca are de-a face cu un fost sot iresponsabil, ca are de mentinut o atmosfera familiala cat mai sanatoasa pentru dezvoltarea copilului, ca se simte datoare sa lupte cu toate mijloacele, chiar daca pe undeva e constienta ca nu se comporta fair. Ca majoritatea oamenilor, atunci cand simte ca are puterea, abuzeaza de ea. Ca filmul incepe pentru mine intr-o situatie deja foarte tensionata.

M-am gandit ca oamenii fac lucruri groaznice atunci cand se simt indreptatiti sa le faca. Pentru ca filmul nu surprinde decat un moment din relatie, dar aceasta relatie are atat trecut cat si, probabil, viitor. Sunt doi oameni care cred ca s-au iubit, care au ras impreuna dar care de la un moment dat nu s-au simtit valorizati in aceasta relatie si s-au umplut de resentimente.

Asa ca personajele reactioneaza de fapt pur emotional si doar pretind ca sunt rationali. Poate ca asta e si comic, de fapt. Ca atat personajul meu, cat si Marius nu au nicio clipa de ratiune, desi ei sunt convinsi ca au argumente imbatabile in interminabilele discutii din film.

Probabil ca asa am vazut eu personajul: el face niste chestii, se angajeaza complet in aceasta lupta, crezand ca are dreptatea de partea lui, dar nu face altceva decat sa reactionez stupid la niste actiuni stupide ale partenerului. Nicio clipa de luciditate in toata interactiunea lor.

Dar, intocmai ca Otilia, pot constata aceste lucruri abia acum. In timpul lucrului la un rol nu sunt nici eu atat de lucida. Actionez si reactionez la situatia care trebuie jucata. Daca ar fi fost vorba de viata mea, cred ca as fi reactionat diferit in diferite momente ale vietii mele. Nu pot sa ma distantez prea mult, pentru ca ma stiu capabila de momente de pierdere a ratiunii si inteligentei, dar am speranta ca maturizarea mea aduce cu sine maleabilitate, asertivitate, responsabilitate si iubire.
 

 
2. De cine v-ati simtit mai apropiata ca stil, ca personalitate? De Otilia (Toata lumea din familia noastra) sau de Tanya (Tatal Fantoma)?
 
De ambele. In ceea ce priveste stilul si personalitatea cred ca m-am investit in ambele. E mult din mine in ambele personaje. Nu stiu daca e bine, dar nu prea stiu sa lucrez altfel. Poate ca ele sunt diferite mai degraba prin prisma situatiilor. Nu stiu zau ce-ar fi facut Tanya daca venea Robert sa-i cotonogeasca prietenul... si sa-i ia copilul bolnav in vacanta la mare. Din fericire, Tanya inca e in faza de tatonare a relatiei, desi felul in care il trateaza pe actualul prieten mi-ar cam pune niste semne de intrebare in locul lui Robert. :)
 
 
3. Ce va convinge sa acceptati un rol? Scenariul, regizorul, ceilalti actori?

Sunt destul de usor de convins sa joc intr-un film. Nu prea sunt in situatia in care sa refuz un rol, mai ales unul important.
Dar daca vorbim de convingere in sensul de convingere interioara, e grozav atunci cand toate aceste aspecte sunt acoperite. Daca nu sunt, cred ca scenariul si regizorul sunt egali ca importanta. Asta insemnand ca as juca la un regizor in care cred, chiar daca n-as fi incantata de scenariu. Si invers.Daca insa ar fi un scenariu neconvingator si un regizor pe masura, probabil ca numai banii m-ar mai putea convinge. Daca nici despre asta nu poate fi vorba, ramane gandul ca mai capat experienta sau ca fac o fapta buna.
 
4. Va simtiti mai confortabil in rolul de actrita sau de regizoare?

In primul rand nu ma consider regizoare. Exercitiile de regie pe care le-am facut au fost, in general, cu scop pedagogic, pentru a insoti studentii sau fostii mei studenti pe drumul asumarii unui rol sau a unei situatii de joc. Deci da, daca e vorba de confort, poate ca ma simt mai bine ca regizoare. Detasarea pe care o am ma ajuta sa inteleg mai bine si asta ma face sa ma simt mai confortabil decat atunci cand orbecai ca sa ma integrez intr-un rol, intr-un spectacol sau film. Sau poate ca e un confort care vine din faptul ca n-am mari pretentii de la mine, asa cum ma simt mai bine atunci cand pictez, de exemplu. Dar cu toate astea prefer sa joc - cand e bine, acolo e si marea placere.
 

5. Ce urmeaza pentru dvs. in film si teatru, anul acesta?
Cursurile de teatru si de improvizatie pe care le predau la UNATC si Scoala de Improvizatie. 1-2 spectacole de teatru pe care le pregatesc acum. Tot restul e sub semnul sperantei.