Habemus Papam: biserica la rascruce

   Am citit pe undeva zilele acestea un titlu de cronica despre Habemus Papam care suna cam asa: Habemus Papam, cu papa la psihiatru. Trimiterea la seria comediilor americane Analyze This / Analyze That, dincolo de a fi o gaselnita buna pentru sonoritatea oferita, are efectul denumit popular de nuca in perete. Si asta pentru ca nu suntem sub nici un chip intr-o comedie lejera in care inventia italianeasca a Mafiei a fost inlocuita pentru un nou efect comic cu cea a Papalitatii. La propriu, filmul lui Nanni Moretti presupune cel mult doua scene de interactiune intre Suveranul Pontif abia numit si psihanalistul chemat de urgenta Vatican. Sedinta lor de psihanaliza se desfasoara cu participarea tuturor cardinalilor din Conclav, deci e pe cat de scurta pe atat de ineficienta. Nici nu ar avea cum sa fie altfel din moment ce pozitiile de plecare sunt ireconciliabile: Biserica nu recunoaste inconstientul, iar terapeutul nu crede in Dumnezeu. 

Drept urmare Sanctitatea Sa o ia la fuga piano prin Roma incercand sa-si gaseasca echilibrul in cateva momente teatrale marca Cehov. Apasarea istoriei, indatoririle si presiunea mediatica ii mai dau tarcoale din cand in cand. In paralel, psihanalistul o ia din ce in ce mai razna ramas blocat intr-o minciuna pr-istica intre zidurile Cetatii Vaticanului. Sub atenta sa obladuire cardinalii ajung sa se comporte ca niste veritabili pacienti de azil. 

   Religiile, a nu se confunda cu credinta, inclusiv cea psihanalitica, sunt puse la zid. E stilul lui Nanni Moretti sa transmita mesaje cu greutate sociala. In 2006 facea Il Caimano despre care s-a scris ca e o sageata de stanga menita sa-l ia la tinta pe Berlusconi inainte de alegeri. Sageata careia Silvio i-a supravietuit cu brio. In cazul lui Habemus Papam producatorul / regizorul / scenaristul / actorul Nanni Moretti tinteste spre conditia Bisericii Catolice, unul din pilonii de forta din tara sa natala. Mesajul lui transmis via satira si metafora nu e  greu de decodat: Biserica e in criza pentru ca s-a deconectat complet de la viata oamenilor. Un Q.E.D de care unii dintre noi nici ca mai aveau nevoie.

   Desi filmul a primit o nominalizare la Palm d’Or, iar interpretarea lui Michel Piccoli e una convingatoare, Habemus Papam nu reuseste nicaieri sa se descurce cu amestecul ciudat de stari pe care il presupune. Satira si melancolia nu fac casa buna. Cel putin nu aici. In plus Moretti nu se abtine de la cateva ocolisuri care obosesc: vrea sa palmuiasca simbolic in mai multe randuri breasla ziaristilor prezentata drept una a incompetentei si are o slabiciune pentru momentele absurde prelungite exagerat.

Verdict: 2½/5, acceptabil

Pentru:  absolventi de teologie si filozofie