marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Legenda lui Freddy Mercury se scrie din nou în Bohemian Rhapsody

Cu o interpretare aproape unu la unu, Rami Malek reuşeşte să-l readucă la viaţă pe nemuritorul lider al grupului britanic Queen.

Legenda lui Freddy Mercury se scrie din nou în Bohemian Rhapsody
Una dntre cele mai frumoase melodii ale legendarei formaţii de muzică rock, lansată în 1975, a dat, în 2018, numele filmului biografic semnat de regizorul Bryan Singer, care urmăreşte ascensiunea meteorică a trupei prin melodiile lor iconice și sunetul revoluționar, apropierea de colaps a formației pe măsură ce stilul de viață al lui Mercury scapă de sub control, dar și reuniunea lor triumfătoare în ajunul concertului „Live Aid”, unde Mercury, care se confruntă cu o boală amenințătoare, conduce trupa într-una dintre cele mai puternice performanțe din istoria muzicii rock.
 
În cadrul concertului caritabil „Live Aid” din 1985, trupa a hipnotizat stadionul Wembley din Londra și audiența TV la nivel mondial cu hituri precum „We Will Rock You” și „Radio Ga Ga”. Trupa a continuat să concerteze și să înregistreze chiar și atunci când sănătatea lui Mercury s-a deteriorat. În 1991, la o zi după ce a recunoscut public că are SIDA, Mercury a decedat din cauza bolii sale la vârsta de 45 de ani.

 
Bohemian Rhapsody (2018) este o celebrare a legendarei trupe Queen, a muzicii lor și a liderului extraordinar al formației, Freddie Mercury, care a sfidat stereotipurile și a distrus convențiile, devenind unul dintre cei mai iubiți artiști de pe planetă. 


 
Rami Malek a fost un Freddie Mercury credibil, preocupat de construirea personajului real, de la înfăţişare, gesturi, mimică şi chiar privire, reuşind nu doar să smulgă admiraţia publicului Queen, altfel foarte pretenţios, ci şi câteva premii memorabile: un Oscar (dintre cele 4 obţine de producţie), un BAFTA, un Glob de Aur şi un Screen Actors Guild Award.
 
Filmul „Bohemian Rhapsody“ este difuzat la Pro Cinema vineri seară de la ora 23.00.

Galerie foto

Ultimele trailere adaugate


Modifică setările cookies