Organizatia PETA l-a criticat pe Leonardo DiCaprio pentru o scena din filmul ''Lupul de pe Wall Street'' (2013), in care starul american joaca alaturi de un cimpanzeu, si a emis o petitie in care actorul este indemnat sa nu mai filmeze vreodata alaturi de primate.
PETA sustine ca decizia lui DiCaprio de a filma alaturi de o primata perpetueaza cruzimea la adresa animalelor, organizatia adresand in acest sens o petitie, semnata pana luni de peste 40.000 de fani, conform dailymail.co.uk.
"Te rugam sa pledezi pentru incetarea pentru totdeauna a folosirii marelor primate pentru filmari", se arata in petitia organizatiei.
In scena respectiva, un cimpanzeu, pe nume Chance, animalul de companie al lui Jordan Belfort, personajul interpretat de DiCaprio, merge pe patine cu rotile, imbracat intr-o bluza cu guler si pantaloni marinaresti, in timpul unei petreceri a firmei de brokeraj detinuta de Belfort.
"PETA spera ca, data viitoare cand Leonardo DiCaprio va mai primi un scenariu cu o «maimuta-actor», isi va aminti ca aceste animale sensibile sunt rapite de la mamele lor dupa nastere si sunt supuse abuzurilor fizice, si, de asemenea, va cere rescrierea scenariului", a declarat intr-un comunicat primatologul Julia Galluci, din partea organizatiei.
La inceputul lunii, un alt grup pentru protectia animalelor, The Friends of Animals, a declarat ca intentioneaza sa boicoteze premiera de gala a peliculei lui Martin Scorsese "Lupul de pe Wall Street", ce a avut loc pe 17 decembrie la New York, deoarece cimpanzeul Chance folosit la filmari ar putea suferi tulburari comportamentale in urma acestei experiente.
Lungmetrajul "Lupul de pe Wall Street", in regia lui Martin Scorsese, nominalizat la Globurile de Aur 2014 la categoria "cea mai buna comedie sau musical", va avea premiera in cinematografele din Romania pe 10 ianuarie.
Filmul este bazat pe bestsellerul cu acelasi titlu scris de Jordan Belfort, in 1990, in care este urmarit destinul unui tanar, din anii '80 (cand devine milionar) pana in anii '90 (cand cariera lui este zdruncinata si ajunge sa fie condamnat la inchisoare).
Leonardo DiCaprio si Martin Scorsese au mai colaborat la peliculele "Bandele din New York" (2002), "Aviatorul" (2004), "Cartita" (2006) si "Shutter Island" (2010).
Leonardo DiCaprio, in varsta de 39 de ani, este considerat unul dintre cei mai talentati actori de la Hollywood. A debutat devreme, fiind considerat in epoca un copil minune al cinematografiei americane. Printre primele sale filme se numara "What's Eating Gilbert Grape" (1993), in care a jucat alaturi de Johnny Depp, si "Jurnalul unui baschetbalist" (1995). A avut mare succes la public dupa ce a jucat in "Romeo si Julieta", in 1996, dar a devenit celebru cu rolul din Titanic. In ultima vreme, DiCaprio s-a specializat in biografii ale unor mari personalitati. Astfel, el a jucat rolul pionierului aviatiei Howard Hughes, in "Aviatorul", care i-a adus, in 2005, a doua dintre cele trei nominalizari la premiile Oscar. Actorul a mai jucat in "Cartita" (2006) si "Shutter Island" (2010), regizate de Marin Scorsese, dar si in filmul lui Christopher Nolan - "Inceputul/ Inception", lansat in cinematografe in 2010. Totodata, in anul 2011, Leonardo DiCaprio a jucat in "J. Edgar", in regia lui Clint Eastwood. Actorul a putut fi vazut de curand in cinematografe in filmul "Marele Gatsby", o ecranizare de exceptie a romanului omonim scris de Francis Scott Fitzgerald, in regia lui Baz Luhrmann.
Surda: Mediafax.ro
Aceasta este povestea primei nave de transport americane capturate de pirați în ultimele două secole.