Paul Rudd il va juca pe Ant-Man, urmatorul erou Marvel ce va avea parte de o adaptare spectaculoasa, anunta cei de la The Wrap. Actorul urmeaza sa preia rolul principal in filmul regizat de Edgar Wright.
Dupa luni intregi in care au fost vehiculate tot felul de zvonuri, Paul Rudd a fost distribuit oficial in rolul super eroului Marvel Ant-Man. Momentan, producatorii nu au oferit nici o declaratie, insa cei de la The Wrap au oferit informatia publicului.
Edgar Wright este cel care va regiza filmul, iar cei de la Disney vor lansa filmul pe 31 iulie 2015. Kevin Feige va fi producator din partea studioului Marvel. Fanii au observat o schimbare de look in timpul turneului de promovare al filmului Anchorman 2, iar acum presa scrie ca Paul Rudd ar fi slabit pentru acest rol.
Candidatii principali pentru rolul super eroului Ant-Man erau Joseph Gordon-Levitt si Paul Rudd, insa Levitt a semnat deja un contract pentru productia Sandman. Astfel, Rudd va juca rolul unui om de stiinta care inventeaza o substanta care-i permite sa isi modifice marimea si sa comunice cu insectele.
In aceasta perioada, Paul Rudd este ocupat cu promovarea filmului Anchorman: The Legend Continues, continuarea comediei nebune din 2004. Filmul a primit recenzii foarte bune si are deja un debut in forta in cinematografele din SUA.