marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Revedere cu Stela Popescu și Ion Dichiseanu în filmul de sâmbătă seară, Mamaia

Filmul românesc de sâmbătă este o comedie savuroasă cu doi dintre cei mai mari actori ai noștri, regretații Stela și Dichi.

Revedere cu Stela Popescu și Ion Dichiseanu în filmul de sâmbătă seară, Mamaia
Scenariul lui Collin Blair, după o idee a lui Bogdan Mirică, spune povestea bătrânei Matilda (Stela Popescu), nevoită să țină piept unui afacerist feroce, un rechin imobiliar, care încearcă să pună mâna pe mansarda ei. 
 
Tănase (Valentin Teodosiu), un individ fără scurpule și constiință, și-a construit întreaga avere înșelând persoanele în vârstă și luându-le apoi casele. Împreună cu cei doi fii ai săi, Tănase recurge la cele mai josnice metode de evacuare. 


 
Totuși, simpatica doamnă nu numai că e foarte hotărâtă, dar e și foarte creativă în felul în care își apără proprietatea. De partea ei se afla o tânără plină de surprize (Mădălina Anea), vechi prieteni, mulți colegi și o doză foarte mare de noroc.


 
Protagoniștii Mădălina Anea și Paul Diaconescu s-au cunoscut la castingul pentru lungmetrajul "Mamaia” și, ulterior, au devenit un cuplu pe platourile de filmare de la "Îngeri Pierduți".

Surpriza va fi să-i revedeți și pe Anca Țurcașiu, Cosmin Natanticu, Cătălin Neamțu și pe Mihai Bobonete și Adrian Văncică (Bobiță și Celentano din serialul „Las Fierbinți“, în alte roluri de comedie. Iar regia este semnată de Jesús del Cerro, cel care a regizat și popularul serial „Vlad“, difuzat acum pe Acasă TV.



Filmul ”Mamaia” este difuzat la Pro Cinema sâmbătă de la ora 20:30 și, în reluare, duminică de la ora 08:45.

Ultimele trailere adaugate

Cele mai citite

Pro Cinema prezintă Mo, pelicula premiată a Danei Rogoz și a soțului său, Radu Dragomir

Prima producție independentă în care Dana Rogoz joacă rolul principal pune o mulțime de probleme morale și se joacă cu percepția generală despre cât de vinovate sunt victimele agresiunilor.

Citeste mai mult ►

Modifică setările cookies