Rise of the Planet of the Apes: desteptarea maimutelor

   Desi la noi mult asteptatul prequel la Planeta Maimutelor a fost subintitulat Invazia, suntem doar intr-un soi de introducere a felului in care vecinele noastre de cod genetic au preluat controlul asupra planetei. Adicatelea invazia nu e chiar o invazie, ci mai mult o eliberare locala de sub jugul inrobitor al laboratorelor de testare pe animale, a gradinilor zoologice si a animalelor tinute in zgarda pe post de jucarii vii. Jos cu oamenii! Sus cu maimutele! Si ramaneti aproape pentru episodul urmator.

   Din punct de vedere emotional maimutele reusesc sa livreze cateva momente bine incarcate, clisee - e adevarat, dar in dozaj corect. Lucrurile functioneaza bine si in cazul primului “nu!” rostit de o primata si in motivul ferestrei desenate. Cezar – cimpanzeul salvat de la eutanasiere si crescut ca un copil de doctorul Rodman – te unge pe suflet. Dar tot el si verisorii sai de neamuri diverse – gorile sau urangutani, au forta care inspaimanta si agresivitatea care infioara. Mixul atat de necesar filmului e acolo. 

   Inca un lucru pe care filmul il are de parte sa e batalia de la final. Golden Gate pictat in ceata si cafteala pe cinste intre politia calare si un elicopter pe de o parte, si maimutele revoltate conduse strategic de Cezar pe de alta. Si nu cred ca stric nicio surpriza daca va spun ca autoritatile americane locale mananca bataie cam ca cele romanesti de la mineri pe la Stoenesti. 

   Nu stiu exact unde incepe Andy Serkis si unde e vorba numai de efecte speciale. Nici nu conteaza, ideea e ca la capitolul asta filmul e o reusita notabila (de aceea am si optat pentru acest poster al filmului). Dar daca atunci cand vine vorba de maimute, nu ai ce sa le reprosezi producatorilor, cand vine vorba de personajele umane si de povestea lor… incepe o lista lunga de plangeri.

   Borcanul galgaind de clisee e varsat cu neindemanare si treaba nu arata deloc bine. Personajele sunt fade si actorii nu sar cu nimic in evidenta. James Franco e impiedicat in interpretarea sa a unui om de stiinta de carton, iubita lui, doctorita veterinara, e o simpla piesa de decor, e drept foarte frumoasa (gratie aparitiei Friedei Pinto), restul distributiei e searbad.

Premiza nu capata nicaieri greutate – Terra urmeaza sa ajunga planeta maimutelor din cauza unor laboratoare farmaceutice flamande dupa profit gras? Atat? Poate continuarea acestui prequel va aduce ceva mai mult. Pana atunci raman cu niste momente evident fortate incat ma scot complet din stare. Hai acasa, ii repeta la nesfarsit doctorul nostru lui Cezar, desi maimuta a fost clara de prima oara, inchizandu-si singura cusca in semn de respingere a stapanului uman. Ori savantul nostru are mintea tulburata, ori scenaristii au coeficientul de inteligenta sensibil mai mic decat al lui Cezarica. 

   In general totul seamana cu ora de matematica de la clasa intai. Cat fac 1+1, copii? 2!!!!! Bravooo! Cam atat poate si filmul. Totul e foarte evident si mult prea asteptat, iar intrebarile de tipul “cum naiba…?” ajung sa curga nestavilit. Gen: cum naiba si maimutele salvate din gradina zoologica devin brusc inteligente? Cum naiba s-au strans atatea? Cum naiba de dom’ doctor tinea in frigiderul propriu pe langa iaurturi, niste seruri ale caror efecte secundare necunoscute vor da nastere unui virus care ne va curata rapid si eficient lasand cale libera dominatiei primatelor? Oricum ar fi, concluzia ramane aceeasi: maimutele au luat primul oras, urmeaza restul lumii. Stiti ce? Zau ca nu-mi pare rau.

Verdict: 2½, acceptabil

Pentru: amatori de film si popcorn